The Calvert Journal a realizat o listă cu 100 de cărți care merită citite, de la scriitori din Europa de Est și Asia Centrală. Este vorba despre ficțiune experimentală, lucrări clasice, relatări istorice și memorii uitate, ca dovadă a secolelor de experiență umană în regiuni marcate de frământări politice și rezistență extraordinară a oamenilor. Lista nu este un clasament, a fost realizată cu ajutorul scriitorilor, poeților, traducătorilor și cadrelor universitare și cuprinde creații traduse în limba engleză.
Iată cărțile de scriitori români sau despre România alese de publicație.
Jurnal, 1935-44 (1996) de Mihail Sebastian (traducere de Patrick Camiller)
Opera a stârnit mari scandaluri literare atât în timpul vieții sale, cât și postum. Jurnalele sale din 1935-1944 au fost publicate pentru prima dată în 1996, la 41 de ani de la moartea autorului într-un accident de mașină, luând cu asalt scena culturală din România. Chiar mai viu și mai splendid scris decât romanele și piesele de teatru ale lui Sebastian, jurnalul arată ascensiunea antisemitismului în timp real în România interbelică și ororile celui de-Al Doilea Război Mondial.
Viața începe vineri (2009) de Ioana Pârvulescu (traducere de Alistair Ian Blythe)
Romanul poate fi citit ca un thriller, un roman istoric sau o poveste fantastică de călătorie în timp. Cartea se învârte în jurul unui jurnalist și al lumii despre care scrie. Juxtapunând acea eră cu ziua mai instabilă din prezent, „Viața începe vineri” oferă o critică a României de astăzi, o țară care este „ca o orchestră, repetând tot timpul cu instrumente, în timp ce încă nu există anunț pentru un concert”. Este debutul de ficțiune al Ioanei Părvulescu.
Nostalgia (1989) de Mircea Cărtărescu (traducere de Julian Semilian)
Colecție de nuvele magice realiste, care sunt atât atemporale, cât și înrădăcinate în străzile Bucureștiului și blocurile socialiste. Poveștile sunt spuse din perspectiva unei varietăți de personaje: un jucător de ruletă rus, aflat în pragul războiului; o figură de copil din epoca comunistă, asemănătoare cu Mesia, care-și atrage semenii în blocul său; un cuplu de adolescenți ale cărui identități de gen se contopesc într-un ecou al mitului lui Androgin al lui Platon. O lectură fascinantă, părți ale cărții au fost publicate pentru prima dată în România în 1989 sub titlul „Visul”. A trecut timpul până în 2005 pentru ca „Nostalgia” să fie tradusă în engleză în SUA.
Țara pierdută (2002) de Luminița Cioabă (traducere de Adam J. Sorkin și Cristina Cirstea)
Această colecție magică de basme îi transportă pe cititori într-o lume a vrăjilor și a pasiunii intense, toate împărtășite dintr-o perspectivă feminină. Autoarea este una dintre puținele femei rrome născute într-o comunitate seminomadă, iar poveștile i-au fost transmise de bunica ei. Folosind proză și imagini vii, cartea dezvăluie tradițiile acestor comunități de rromi nomazi, pierdute prin basme și legende. Cioabă este, de asemenea, poetă, cercetătoare, realizatoare de film și traducătoare și unul dintre primii scriitori care au publicat o carte de interviuri cu supraviețuitorii rromi ai Holocaustului din România.
Zăpezile de altădată (1989) de Gregor von Rezzori (traducere de H.F. Broch de Rothermann)
Este, mai mult decât orice altceva, o poveste a Bucovinei. Autorul și cândva actorul Gregor von Rezzori a avut o viață extraordinară și bizară, de la serviciul în armata română interbelică, până la prezentarea unei emisiuni ușoare de divertisment la televiziunea austriacă. Dar s-a întors iar și iar în ficțiunea sa la Bucovina și la Cernăuți, unde s-a născut în 1914. Cartea este alcătuită din portrete impresioniste ale membrilor excentrici ai familiei sale. Relațiile se degradează, istoria și prejudecățile denaturează personalitățile, dar descrierile peisajelor și oamenilor din Bucovina sunt îmbătătoare.
Ispita de a exista (1956) de Emil Cioran (traducere de Richard Howard)
Este o colecție de 11 eseuri, plină de perspective întunecate și ironie amară, în care autorul elogiază experiența înstrăinării și exilului, pierderea credinței, moartea și tirania politică, ca factori creativi ai supraviețuirii spirituale. Traduse din franceză de poetul Richard Howard, la zece ani după ce au fost publicate pentru prima dată, aceste eseuri ar putea fi acum interpretate ca o expunere de sine a lui Cioran și o reiterare a obsesiilor sale din tinerețea sa ideologică cripto-fascistă din România anilor 1920 și 1930.
Copii de hârtie (1981-1999) de Mariana Marin (traducere de Adam J. Sorkin)
Este una dintre puținele colecții de poezii românești scrise de o femeie, care au fost publicate până acum în limba engleză. O scriitoare proeminentă, autentică și controversată, Marin a modelat ceea ce putem numi, folosind termenii scriitorului francez Hélène Cixous, „scriitură feminină românească”. Există o anumită dimensiune morală a scrierii, o pledoarie constantă pentru etică în detrimentul esteticii, un efort continuu de a vorbi împotriva ororilor și minciunilor din dictatura lui Ceaușescu. Forța și fragilitatea, furia și doliul, victoria și înfrângerea, viața și moartea coexistă în rândurile cărții intense și evocatoare.
Memoria s-a ridicat în pragul vorbirii (1952-’63) de Paul Celan (traducere de Pierre Joris)
Este pentru prima oară când este pus la dispoziție întregul corpus al poetului evreu român de limbă germană. Unul dintre cei mai mari poeți ai Germaniei de după război, Celan a scris despre ororile războiului, dar această nouă traducere aduce la lumină opera sa mai largă. Poezia sa creează o lume complexă și întunecată, în care straturi de sens continuă să apară la fiecare lectură. Publicarea poeziilor lui Celan în ordinea în care a vrut să fie citite face ca temele sale recurente să devină mai evidente, ca natura și teologia sau problema existenței lui Dumnezeu. Născut în 1920 într-o familie evreiască multilingvă din Cernăuți, pe atunci parte a României, măiestria și dragostea pentru limbă ale lui Celan sunt vizibile pe parcursul scrierii sale.