CITIRE

109 ani de la nașterea lui Constantin Noica –...

109 ani de la nașterea lui Constantin Noica – „Toate au un gătat. Vezi și găsește și D-ta unul!”

«Iar dai roată?» Îmi spune nea Pătru (notă: grăjdarul stațiunii) în drumul său spre schit, întîlnindu-mă și astăzi. «Dau, nea Pătru, dau roată în fiecare zi, căci altfel nu merge bine cu sănătatea și nu pot lucra.» «De ce lucrezi? Nu mai termini de vreo zece ani de cînd ești aici?» «Să vezi, nea Pătru», încerc eu să explic, «și cu scrisul ăsta e cum se întîmplă cu o casă: vrei s-o faci mai bună și mai frumoasă; dacă nu-i bună o dărîmi și faci alta, unde nu mai sfîrșești cu trebăluitul și cu înfrumusețatul.» Nea Pătru se uită la mine: «Toate au un gătat. Vezi și găsește și D-ta unul!»

Anul acesta, luna aceasta, în această zi, se împlinesc 109 ani de la nașterea lui Constantin Noica. Născut într-o familie de aromâni dintr-o așezare din Muntenia, a fost trimis de părinți la școală în București. După primele clase gimnaziale și liceul „Spiru Haret” (a învățat matematică de la profesorul Dan Barbilian sau poetul „Jocului secund”, Ion Barbu), a urmat studii universitare de filosofie și litere, unde a avut șansa unui alt profesor remarcabil,  filosoful Nae Ionescu.

După absolvire, a făcut stagiul militar obligatoriu la Batalionul Vânători de Munte din Sinaia. Reîntors în București, timp de un an a urmat și cursurile facultății de matematică, la care renunță îndemnat de fostul lui profesor de matematică din liceu, Ion Barbu.

Constantin Noica | Imagine din cartea „Jurnal de idei”

La 25 de ani, s-a căsătorit cu Wendy Muston, fiica unui englez și a unei săsoaice, și cei doi au locuit mulți ani în Sinaia, în vila soției, construită pentru ea de părinții ei. În 1938, alături de Emil Cioran și Eugen Ionescu, a primit din partea statului francez o bursă de un an și a plecat la Paris. După ce și-a susținut în București doctoratul în filosofie, a plecat la Berlin unde timp de patru ani a lucrat la Institutul Româno-German. Tot atunci, a mers regulat la seminariile susținute de profesorul Martin Heidegger.

S-a reîntors în România în plină perioadă de sovietizare a țării. Între 1948-1958 nu i s-a permis să-și părăsească domiciliul din Câmpulung-Muscel. A fost nevoit să divorțeze pentru ca soția lui să poată pleca din România împreună cu cei doi copii ai lor. După ani, fiica lui avea să spună într-un interviu: „ Am înțeles, târziu, marele sacrificiu pe care l-au făcut părinții noștri, pentru ca noi să avem posibilitatea să creștem normal.”

În 1958, ca mulți alți intelectuali ai vremii, a fost arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, sub tot felul de acuzații, cum ar fi „ascultarea de posturi de radio străine cu comentarii duşmănoase la adresa regimului”. După șase ani, a fost eliberat din închisoare. S-a stabilit în București, iar ultimii 12 ani ai vieții i-a petrecut la Păltiniș, în Sibiu, într-o micuță și simplă cabană, unde a fost vizitat mereu de admiratori și discipoli.

A murit în ziua de 4 decembrie 1987 și a fost înmormântat la Păltiniș.

Mormântul de la Păltiniș | Credit foto: Mira Kaliani

„Cum să-i convingi pe tineri că vreo 30 – 40, chiar 50 de ani în mare pot pregăti și trebuie să se pregătească, spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur dorită? Ei însă vor și speră să obțină dintr-o dată, ba sînt dezamăgiți că nu obțin (cel puțin în ochii altora) ceva care să despice lumea în două. Numai că se despică ei în două prin nerăbdarea lor – și intră apoi în statistică.”

„Nu ești dacă nu îți supraviețuiești: sădind un pom, lăsînd un gînd.”

„Secolul acesta fără de importanță – nu lasă monumente arhitectonice și nu lasă idei mari. De aceea și face atîta scandal, pînă la isteria catastrofei finale. Ca oamenii fără importanță.”

„Întâlnesc cîțiva tineri în jurul a 30 de ani supărați nu pe ceea ce nu au făcut ei, ci pentru ceea ce nu a făcut viața pentru ei. Dar cum să le rezerve lozul cel mai mare viața, dacă nu au investit nici o miză? Îi întreb ce-au cerut și-mi răspund ceea ce li s-a părut c-au vrut, căci dacă voiau cu adevărat lucru acela (frumusețile artistice ale lumii, împlinirile veacului, cărțile lui mari), atunci s-ar fi pregătit pentru întîlnirea cu ele. Îi văd triști. E vreme urîtă afară. Cine nu a găsit prilejul în sine are în jurul său marile prilejuri.”

„Primul lucru pe care trebuie să-l spui unui tînăr angajat în cultura umanistă este că abia pe la 40 de ani începe să-și dea măsura. Pe urmă vei spune celui trecut de 40 de ani că abia la 60 de ani ar putea începe deceniul de aur al creatorului în acest plan. Iar celui de 60 de ani trebuie să-i spui (dacă a reușit sau nu, și cine reușește cu adevărat?) că e bine să se gîndească atunci cînd scrie la cititorul care nu s-a născut încă.”

„Universalul lamento. Peste tot în lume, și bineînțeles și la noi, oamenii de astăzi se vaită: de ceea ce au, de ceea ce nu au și mai ales de ceea ce ar putea să vină, de parcă ar fi femeia cu copilul în albia de pe sobă, de unde ar putea să cadă. Dacă ar exista un Calvin astăzi, i-ar duce în piață pe unii dintre ei și i-ar flagela.”

„Am constatat că matematicienii sunt nefericiți – fizicienii fericiți; chimiștii sunt nefericiți (au ieșit din fericirea tablei lui Mendeleev și populează la nesfîrșit lumea cu chimia organică); biologii sunt fericiți – istoricii sunt nefericiți (prea multe popoare); filosofii fericiți.”

„De unde ideea că filosofia te învață adevărul? Te învață să gîndești – nu adevărul. Îți dă direcția adevărului.”

„Prin ce numeri timpul? Prin zile? nopți? așteptări? sau prin lucrările tale?”

Spre cabana din Păltiniș unde a locuit în ultimii ani ai vieții filosoful| Credit foto: Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.