23 aprilie 2024, 22:39

200 de milioane de euro pe an: atât ne costă lipsa reciclării în România

Călătorind în străinătate, de mai bine de 20 de ani te intorci cu întrebarea: de ce alții tratează reciclarea plasticului și separarea deșeurilor cu atâta seriozitate, iar la noi parcă nu îi pasă nimănui. Ei bine, pentru această nepăsare vine la finalul anului și nota de plată: 200 de milioane de euro. Sumă pe care România o suportă din bugetul statului, adică din banii noștri.

Plătim aproape 200 sute de milioane de euro pe an, către Uniunea Europeană, pentru ambalajele de plastic pe care nu le reciclăm, susțin experții în deșeuri. De aceea, comercianții vor fi obligați să ia o serie de măsuri pentru eliminarea treptată a plasticului, s-a arătat la o conferință de specialitate.

Legea antiplastic interzice de la comercializare strict anumite categorii de produse care conțin plastic, dar gradual. Până în anul 2026, bețișoarele de urechi, tacâmurile, farfuriile de unică folosință, la fel și paharele, dar și paiele din plastic, vor trebui reduse cumva cu 20% față de cum sunt comercializate în prezent. Acest lucru este greu, mai ales pentru producători.

”Putem să manipulăm prin expunere mai mare a produselor biodegradabile în detrimentul celor din plastic, ca să influențăm decizia de cumpărare la raft. Poziționarea la raft într-o poziție mai dezavantajoasă pentru produsele din plastic, pentru că ne dorim o planetă curată pentru copiii noștri”, a declarat Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România, pentru RRA .

Conform unui studiu realizat de Comisia Europeană, în ultimii 50 de ani am crescut consumul de plastic cu 20%, iar în următorii 10 ani această cifră se va dubla.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol