Chiar dacă pare greu de crezut pentru unii nostalgici ai vremurilor trecute, adevărata motivație care i-a făcut pe oameni să iasă din case și sa strige cu atâta sârguință și patos împotriva sistemului și a familiei Ceaușecu, nu au fost doar idealurile filozofice ale libertății și ale democrației. Ci, mai degrabă, liantul care i-a legat pe oameni din ce în ce mai ferm a fost de altă natură.
Foamea, frigul și întunericul. Aceste aspecte au stat la baza Revoluției, pe lângă idealul libertății. Poporul se săturase să rabde chinurile și abuzurile pe care Ceaușeștii le impuneau din ce în ce mai aspru și fără prea multe explicații.
Pe 21 decembrie mii de bucureșteni și români din toată țara luau exemplul timițorenilor și ieșeau în stradă. Sentimentul de lehamite față de sistem și față de Ceaușescu a venit în mod natural privind evenimentele ultimilor ani de comunism în România. Nu a fost niciodată mai frig sau mai întuneric ca atunci. România a fost în beznă, o beznă care s-a dispersat imediat ce ecoul timișorenilor a ajuns la București.
După o noapte de foc, Ceaușescu convoacă pe 21 decembrie Marea Adunare Națională a poprului, în fața căruia încearcă să se impună. Aceasta era menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat, în faţa Comitetului Central. Astfel că, de la balconul CC, în vremea prânzului, Ceauşescu se adresează mulţimii evocând, ca de obicei, realizările revoluţiei socialiste şi ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România, însă reacţia mulţimii nu este cea aşteptată. Este aplaudat doar în primele rânduri, iar aclamațiile nu mai răsună ca odinioară. Oamenii așteptau tăcuți finalul ultimului strigăt disperat al unui dictator încolțit.
La un moment dat se aude o explozie, despre care se ştie acum că a fost provocată de un grup de timişoreni veniţi la Bucureşti, şi mulţimea începe să se agite.
„Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”, încearcă Ceauşescu să îi potolească pe oamenii care începuseră să se împrăştie, aruncând pe jos steagurile şi pancartele cu lozinci.
Încep în schimb să se audă alte lozinci, precum: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“.
La auzul acestora Ceaușescu rămâne înmărmurit. Imaginea dictatorului din acel moment – cu figura deformată de șocare și panică, cu buzele înghețate, care nu mai erau în stare să articuleze și cu mâna dreaptă veșnic ridicată – a făcut înconjurul lumii. Cu acest portret se întrerupea și transmisiunea în direct a TVR-ului, care după o scută pauză de zece minute și-a reluat programul, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Tot acum este și momentul în care, înainte de a se retrage în sediul CC, Ceaușescu promite creşterea salariilor cu 100 de lei.
Realitatea era însă mult mai macabră ca la televizor. Participanții la adunare s-au regrupat în scurt timp la universitate, unde în fața hotelului Intercontinental au format o baricadă din mese și scaune.
Tot mai mulţi oameni ies în stradă ocupând tot centrul Capitalei, din Piaţa Rosetti până în Piaţa Mihail Kogălniceanu şi de la Romană până la Unirii. Apar şi steagurile naţionale cu stema comunistă tăiată şi începe să se cânte „Deşteaptă-te române”, interzis în timpul regimului comunist.
Sursă Foto: activenews.ro
Cu ultimele puteri, Ceaușescu cere mobilizarea tuturor forțelor armate pentru lichidarea manifestației. Spre seară începe represiunea, coordonată de ministrul Apărării Naţionale Vasile Milea, care va dura până a doua zi. Pe străzi apar soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă (USLA) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile.
Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. Au fost oameni împuşcaţi, înjunghiaţi, striviţi de vehiculele armatei. Alţii erau bătuţi şi reţinuţi de miliţieni, fiind duşi la Jilava. Baricada de la Inter a fost spulberată după miezul nopţii.
Măcelul a continuat până la ora 03:00 dimineața, când toți protestatarii au plecat acasă, iar străzile au rămas pustii. Liniștea străzilor le-a permis astfel pompierilor să spele sângele eroilor martiri de pe caldarâm, în încercările disperate ale partidului de a mușamaliza toată situația. În acea noapte au fost omorâți 49 de oameni, au existat aproximativ 500 răniţi şi peste 1.000 reţinuţi şi duşi la Jilava.
