Ministrul polonez al Sportului, Kamil Bortniczuk, a declarat pe 2 februarie că se așteaptă ca, posibil, câteva zeci de țări să se pronunțe împotriva includerii sportivilor din Rusia și Belarus la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
„Cred că săptămâna viitoare… o poziție foarte fermă din partea reprezentanților acestor 40 de țări va vedea lumina zilei”, a declarat el la televiziunea de stat.
Această poziție se va opune „foarte clar participării rușilor și belarușilor la Jocurile Olimpice”, a adăugat el. El a spus că, în opinia sa, printre aceste țări se vor număra în special membri ai Uniunii Europene și Marea Britanie, scrie Europa Liberă.