CITIRE

50 de experiențe de trăit înainte de a-ți spune „s...

50 de experiențe de trăit înainte de a-ți spune „sunt prea bătrân” sau „e prea târziu”

E vechea și, pe undeva, prosteasca idee că trebuie să facem anumite lucruri înainte de a împlini doi ani, zece, 20 și tot așa. Internetul e plin de liste de toate felurile și ne-am cam obișnuit cu ele. Pe de altă parte, nu ne obligă nimeni să facem ceva deosebit înainte de a împlini nu știu ce vârstă. Dacă ne dorim, atunci asemenea liste nu strică – ne-ar putea da un impuls, până la urmă. Ne-ar putea provoca, dacă suntem suficient de motivați, să acționăm. Să nu mai amânăm lucruri pentru cândva, un alt timp. Altă viață nu va mai fi, dar, cum spunea cineva, dacă o trăim pe asta cât se poate de bine, nici nu avem nevoie de alta. Deși nu cred că ar refuza prea mulți dacă ar fi așa.

Am auzit de nenumărate ori „nu ești niciodată prea bătrân pentru a face asta”, însă oricine știe că nu e valabil în toate situațiile. La 50 de ani, chiar dacă ești într-o formă excelentă, gimnastică de performanță tot nu mai poți face. Însă sunt o mulțime de alte lucruri pe care le-ai putea face, dacă ești sănătos și vrei să colecționezi în special experiențe inedite și amintiri frumoase.

Iată câteva idei – ordinea lor este aleatorie – ce te pot inspira în viață înainte de a-ți spune „sunt prea bătrân pentru asta” sau „e prea târziu, dacă știam…”. De obicei, se zice că se întâmplă în jurul vârstei de 50 de ani. Însă, știți voi, 50 este acum noul 30…

Înainte de „sunt prea bătrân pentru asta”

Călătorește | Sursa foto: Pexels

Călătorește în alte țări și pe alte continente. Da, e ușor de spus, mai greu de făcut. Călătoria e costisitoare, însă nu spune nimeni că trebuie să pleci un an sau ani, dacă nu îți permiți asta. În plus, a aștepta milionarul să-ți bată la ușă și să-ți împlinească imediat toate visurile, este, nu-i așa, o risipă de timp.

Îndrăgostește-te. Chiar dacă îți dai seama că nu e prințul/prințesa visurilor tale, viața e mai frumoasă când simți fluturi în suflet.

Citește clasicii, dar nu numai  – nu contează numărul cărților citite, fiindcă lectura nu este, nu ar trebui să fie, despre cantitate. Citește însă oricât, orice îți face plăcere, oricând. Și recitește, dacă îți face plăcere.

Implică-te în acțiuni de voluntariat. Nu pentru tine și liniștea ta că faci ceva bun; pentru ei, cei care au nevoie de tine. Acum sunt numeroase proiecte și oricine poate fi de ajutor.

Mergi să vezi Transfăgărășanul. Și Transalpina. Acestea sunt drumurile din România aflate la cele mai mari altitudini și oferă priveliști fascinante.

Petrece o noapte într-un hotel de gheață, cum ar fi cel de la Bâlea Lac. Într-un iglu, în Canada. Într-o iurtă, în Mongolia.

Mănăstirea Voroneț | Credit foto: Adam Jones ; Sursa foto: Wikipedia

Vizitează biserici din Bucovina. Câteva de văzut: Voroneț, Sucevița, Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Humorului. Din Bucovina mergi în Maramureșul cel plin cu tradiții, unde sunt și celebrele biserici de lemn.

Mergi cel puțin o dată în Delta Dunării. Pe lângă Delta cu diversitatea ei, așezările cu lipoveni au farmecul lor deosebit.

Cel puțin o lună în fiecare an stai departe de tehnologie – fără laptop, internet, smartphone.

Urcă în Turnul Eiffel. Aruncă un bănuț în Fontana di Trevi. Păstrează-ți sănătatea și încearcă sauna finlandeză; după, fă ceea ce fac apoi în mod tradițional finlandezii – plonjează direct în lacul din apropiere sau, iarna, se tăvălesc dezbrăcați în zăpadă.

Petrece o noapte, cel puțin una, sub cerul liber, privind stelele. Mergi cu cortul la munte, la mare. Privește apusul soarelui de pe o plajă și de pe un vârf de munte.

Nopți albe în Sankt Petersburg | Sursa foto: Saint Petersburg

Plimbă-te prin Sankt Petersburg în timpul nopților albe. La sfârșitul toamnei, începutul iernii, sunt câteva locuri unde se poate vedea unul dintre fenomenele impresionante oferite de natură: Aurora Boreală sau Luminile Nordului.

Învață o limbă străină. Sau două, sau câte vrei, câte poți.

Mergi la un concert – poate la trupa ta favorită din adolescență.

Călătorește în altă țară singur/ă. Călătorește cu iubitul/iubita, dacă l-ai găsit/ai găsit-o. Fă o călătorie cel puțin o dată pe an cu părinții, atât cât sunt sănătoși.

Înscrie-te la un curs – nu unul neapărat legat de profesie, carieră, ci doar de pasiune, de ceea ce ți-ar plăcea să faci. Poate un curs de olărit, de pictură sau unul de fotografie. Orice îți dorești, nu te opri niciodată să înveți lucruri noi.

Urcă, atunci când ești pregătit, pe cel mai înalt vârf de munte din România, adică Moldoveanu, din Munții Făgăraș.

Găsește timp pe care să-l petreci doar în compania ta. Chiar dacă ești într-o relație, să te desprinzi un pic și să te simți bine doar cu tine e un lucru extrem de plăcut. În plus, fiecare cam are nevoie de asemenea momente, deși nu toți își dau seama.

Zbor cu balonul | Credit foto: Mira Kaliani

Urcă în nacelă și lasă-te în voia unui zbor cu balonul cu aer cald.

Ai o mâncare pe care o detești de când te știi? Încearcă să o mănânci, chiar dacă a trecut ceva timp de când n-ai mai vrut să auzi de ea. Poate vei spune: „Ah, ce a fost în capul meu, atâția ani am refuzat să mănânc asta și cât este de bună!”

Pornește într-o croazieră – nu neapărat în jurul lumii.

Trăiește senzații tari. În această categorie, skydiving este clișeul numărul unu în lista experiențelor extreme de încercat într-o viață. Faptul că este așa, are o explicație. Una simplă de tot: nimic nu te face să te simți mai viu decât momentul în care te afli la peste 3000 de metri altitudine, ești în ușa avionului, privești pământul, atingi norii și deodată te arunci în gol, într-o cădere liberă. Crede-mă, am trecut prin asta și e o experiență ce merită din plin să o trăiești. Ok, dacă ar fi prea mult o asemenea aventură, zboruri cu parapanta, cu balonul cu aer cald sau cu un motodeltaplan sunt ca… o adiere de primăvară.

Ateneul Român | Credit foto: Mira Kaliani

Mergi la un concert la Ateneul Român. Vezi un spectacol pe Broadway. Și unul la Scala.

Încearcă scuba diving, bungee jumping, surfing.

Dacă nu ai propria grădină, livadă, vie, bogății din acestea, mergi toamna la cules la o fermă; din plăcerea de a culege fructe și legume cu mâna ta.

Fă o excursie călare. Mergi și stai la o stână, cel puțin o noapte.

Începe ceva ce va dăinui în timp. Nu e deloc simplu să construiești o afacere durabilă – mai ales în România unor timpuri nesigure, neprietenoase –, însă e minunat să poți lăsa o moștenire. O fundație, o carte, orice – dincolo de faptul că ai existat și ți-ai trăit viața din plin, ai făcut ceva deosebit pentru tine, poate și pentru alții.

Adoptă un animal | Sursa foto: Pixabay

Donează. Adoptă un animal. Există organizații care se ocupă de diferite animale, multe care au nevoie de a fi cât mai bine protejate dacă vrem să le mai avem. Oricine din lume poate dona o dată sau regulat o sumă pentru a proteja un animal sau mai multe.  La fel se poate dona și pentru a ajuta copii nevoiași să meargă la școală și să trăiască decent.

Stai cel puțin un an într-o altă țară. Mergi la studii, la un curs sau la muncă. Sau, dacă îți permiți, mergi ca turist.

Mergi să vezi cele cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei, aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO: Sarmizegetusa, Costești, Bănița, Luncani, Căpâlna.

Cascada Bigăr | Sursa foto: Feel Planet

Pornește într-o aventură ca să vezi cu ochii tăi câteva cascade spectaculoase din lume.

Găsește-ți la un moment dat timp pentru a face lucrurile de care mereu spui că n-ai timp – cum ar fi, să înveți să mergi pe bicicletă, să schiezi, să mergi cu rolele.

Petrece o vacanță în fostele sate săsești unde există biserici fortificate – ca idei, Viscri, Câlnic, Biertan, Valea Viilor, Copșa Mare.

Obișnuiește-te să petreci cât mai mult timp liber în natură, indiferent de anotimp. Cum spunea cineva, la urma urmei, despre aceste lucruri îți vei aminti și nu cum făceai curățenie în casă. Așa că, mergi în excursii, singur/ă sau nu, încearcă o tură de rafting și caiac-canoe. Fă o călătorie cu mocănița.

Râpa Roșia, Micul Canion al României | Credit foto: Mira Kaliani

Mergi să vezi Marele Canion. Dacă nu reușești să ajungi acolo, în România este Râpa Roșie, cu frumusețea și măreția ei. De fapt, indiferent dacă vezi sau nu Marele Canion, când ești prin zonă – Râpa Roșie se află în apropiere de Sebeș – se ajunge ușor la Micul Canion al României.

Vizitează Petra, Iordania. Pășește pe Marele Zid Chinezesc. Privește Taj Mahal. Traversează Salar de Uyuni.

Trăiește un vis frumos și mergi primăvara în Japonia ca să vezi spectacolul delicat al cireșilor înfloriți.

Descoperă un târg de Crăciun în unul dintre orașele Europei. Mergi să privești câteva din cele mai frumoase opere de artă ale lui Constantin Brâncuși. Fă-ți un chip, ca pe vremuri.

Festivalul de la Veneția | Sursa foto: Pixabay

Alege un festival sau mai multe și mergi să sărbătorești. Sigur, cele mai multe festivaluri sunt plictisitoare, însă unele – memorabile. Câteva dintre festivalurile considerate cele mai interesante din lume: La Batalla del Vino, din La Roha, Spania, un eveniment al verii când oamenii se împroașcă unii pe alții cu vin roșu; Oktoberfest, sărbătoarea bavarezilor când nimeni nu are voie să bea altceva decât bere (nu este chiar așa, dar nici nu-i complet fals); Carnavalul de la Rio ce nu mai trebuie prezentat, Carnavalul de la Veneția, la fel; La Tomatina, tot în Spania, însă doar dacă îți plac roșiile, fiindcă distracția acestui festival este ca lumea să se bată cu roșii.

Jurnalul | Sursa foto: Pixabay

Înainte de „e prea târziu, dacă știam…”

Ține un jurnal – după ani, îl vei reciti și te vei regăsi mai mult sau mai puțin, dar este despre tine.

Ai grijă de o plantă. Cultivă legume într-o grădină. Plantează un pom, un arbore (sau mai mulți).

Petrece timp, cât mai mult timp posibil, cu părinții, cu bunicii, dacă mai sunt. Când nu vor mai fi, vei dori să-i ai, să-i îmbrățișezi, să-i asculți, să le ceri un sfat, să le spui ceea ce nu le-ai spus poate niciodată: că-i iubești. Iartă-le greșelile, pentru că nimeni nu e perfect. Nici tu, chiar dacă crezi că ai fi.

Păstrează-ți greutatea. Ceea ce e mai dificil de făcut, aduce sănătate. La fel ca vorba, mâncarea cea mai bună este aproape invariabil și cea mai dăunătoare sănătății. Aproape. Însă a menține o greutate potrivită nu e doar sănătos, ai chiar și alte avantaje. Unul dintre acestea, toată lumea va crede că ești mult mai tânăr/ă decât scrie în cartea de identitate, dar cine se uită acolo.

Signature dish | Credit foto: Mira Kaliani

Găsește-ți acea signature dish – mâncarea ce le va aminti altora de tine. Ok. Nu trebuie să fii nu știu ce bucătar faimos. Nici nu trebuie să fii genul care își petrece timpul liber gătind. Nici măcar nu trebuie să știi să gătești zeci de mâncăruri. Doar să ai o rețetă – de exemplu, o prăjitură care îți plăcea mult când o făcea bunica ta –, să înveți să o prepari perfect și să o oferi atunci când știi că e cazul.

Alege un stil de viață sănătos. La 20 de ani poate nu contează pentru mulți, dar de la 35 – 40 începe să conteze tot mai mult și trece înaintea dorinței de a avea bani și bunuri. De la 40 de ani, chiar mai devreme, oamenii încep să se întrebe la ce le-ar folosi bogăția dacă nu sunt într-o formă fizică bună pentru a se bucura de ceea ce au.

O carieră nu mai ajunge. Trăim în lumea în care ne recomandăm avocat, antreprenor, vorbitor, autor, jurnalist, fotograf, blogger, creator, din toate câte puțin, într-o eră tehnologică în care e necesar să ne dezvoltăm tot felul de aptitudini și de care să profităm cât mai bine.

Prietenii | Sursa foto: Pexels

Reia legături mai vechi. Dacă ai prieteni cu care nu ai mai vorbit de multă vreme, ia legătura cu ei. Acum e mai simplu, mulți sunt pe rețele sociale și nici nu e nevoie să-i suni, doar să le trimiți un mesaj.

Nu te crampona numai de „da”. Ne este greu să refuzăm. E poate chiar o artă să știm cum să refuzăm elegant, fără să supărăm. Sau poate că supărăm un pic, dar important este să nu jignim. Pe scurt, ideea este că, până la o anumită vârstă, e bine să învățăm să spunem „nu” cu zâmbetul pe buze.

Renunță la prieteniile care nu-ți fac bine. Inclusiv la relațiile cu rude sau alți apropiați. Nu merită să pierzi timp prețios cu oameni care aduc numai lucruri negative în viața ta.

Ai curajul să-ți dai demisia de la serviciul pe care îl detești sau unde nu ești respectat deloc pentru munca pe care o faci.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.