29 martie 2024, 11:38

54 de ani fără George Călinescu, unul dintre cei mai importanți critici literari din toate timpurile

În urmă cu 54 de ani se stingea din viață George Clinescu, unul dintre cei mai importanți critici literari din toate timpurile alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.

George Călinescu a fost critic, istoric literar, publicist, acedimician român, o personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române. După unii critci, întreaga operă a lui Călinescu a avut o semnificativă latură clasicizantă, iar alții susțin că a fost una în întregime umanistă. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică, fapt ce a condus la tranfosrmarea numelui său real (Gheorghe).

Chiar dacă a fost un geniu al literaturii și criticii românești, George Călinescu a dus o viață destul de austeră. A fost născut în București ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul nu este recunoscut de tatăl său la naștere, ceea ce îl face pe impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, să îl recunoască oficial și să îi și crească băiatul Mariei.

De acum, se va numi Gheorghe Călinescu (și trebuie menționat că acesta a rămas, pe tot parcursul vieții, numele său oficial, utilizarea – evitată consecvent de scriitorul însuși –, atât în exprimarea orală, cât și în scris, a prenumelui „George“, de fapt incorectă, dar tot mai frecventă în ultima vreme, este o ispravă a posterității: tolerată și în cele din urmă acceptată, ea se explică foarte probabil prin interpretarea, bine intenționată, însă eronată, a pseudonimului „G. Călinescu“ ). Se mută la București în 1908, an în care se înscrie la gimnaziul Gheorghe Șincai. În copilărie nu a excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrității.

În perioada în care a scris ”Istoriei Literaturii române” criticul a trăit ca un pustnic

„Istoria literaturii române de la origini până în prezent” esre primul roman publicat vreodată al lui Călinescu. Acesta cuprinde o vastă analiză a evoluției fenomenului literar românesc, raportat de fiecare dată unui context ceva mai larg și mai complex, cel al literaturii universale. Monumentala sa lucrare reprezintă și astăzi noțiunile fundamentale ale oricărui studiu al istoriei literaturii române.

„Se închide în casă cu săptămânile când e să redacteze; atunci îşi ascunde domiciliul sau îşi dă adrese fictive, terorizat la gândul că ar putea fi întrerupt de la lucru”, scrie Lucian Nasta în ”Intimitatea amfiteatrelor”.

În perioada creaţiei ”Istoriei Literaturii române”, criticul a trăit ca un pustnic. Noaptea citea, dimineaţa şi după-amiază scria. Odihna însemna câteva ore de somn la prânz. Atât de absorbit de munca sa, George Călinesescu uita să mănânce.

„Câteodată, absorbit de lucru, nu se ridica pentru masa de prânz. Eu sau servitoarea, dar mai ales eu aşezam pe o măsuţă alăturată, cu cât mai puţin zgomot, tava cu mâncare. Dacă mâncarea se răcea, era reîncălzită, şi dacă şi aşa rămânea neatinsă, era înlocuită cu alte alimente mai uşoare”, mai spune Alice Vera în Jurnal, potrivit Adevărul. 

George Călinescu este autorul unor studiii fundamentale în care prezintă din punct de vedere critic, creațiile unor autori români precum  „Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu”, „Viața lui Ion Creanga” etc, iar după anul 1945 publică eseuri și texte privind literatura universală „Impresii asupra literaturii spaniole”, „Scriitori străini”. 

Pasiunea scriitorului pentru folclorul românesc și pentru poetica basmului sunt transpuse în studiul Estetica basmului”. Pe lângă acesta, a publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965.

Influențe lovinesciene în romanele lui G. Călinescu

Cu toate acestea, cea mai cunoscută operă a sa rămâne, fără doar și poate „Enigma Otiliei”, un roman balzacian și citadin, profund marcat de numeroase influențe ale modernismului lovinescian.

Romanul reprezintă o frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, prezentând în detaliu aspecte economice, scoiale și culturale ale vremii. În plus, acesta poate fi perceput și ca un roman al experienției, datorită parcursului evolutiv al personajului principal, Felix Sima, ce ajunge în final să se maturizeze.

Titlul inițial al operei „Părinții Otiliei” reprezintă motivul balzacian al paternității, o aluzie la felul în care fiecare personaj determină soarta acesteia. Schimbarea titlului mută accentul pe misterul comportamentului ei.

Caretea a fost adaptată pentru prima dată în 1972 sub numele de Felix și Otilia, de către studioul cinematografic „București”. În rolurile principale au jucat Radu Boruzescu ca Felix, Julieta Szönyi în rolul Otiliei și Hermann Chrodower (Costache Giurgiuveanu), iar în roluri secundare s-au remarcat actori precum: Gheorge Dinică (Stănică Rațiu) și Sergiu Nicolaescu (Leonida Pascalopol).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol