Astăzi se împlinesc 55 de ani de la moartea lui Ion Agârbiceanu, scriitor, ziarist și prozator român, adept al sămănătorismului, ce a rămas în istorie drept părintele literaturii române.
Născut pe 12 septembrie 1882, este al doilea dintre cei opt copii ai familiei lui Nicolae şi a Anei Agârbiceanu. În 1889, Agârbiceanu începe şcoala în satul natal, iar din 1892 a urmat studiile la Blaj. Pe cele superioare le-a făcut la Facultatea de Teologie din Budapesta, urmând ca din 1901 să colaboreze cu revista „Tribuna” din Sibiu.
Studiile și implicarea în viața religioasă
Din iulie 1904 (când termină facultatea) şi până în toamna lui 1905, este subprefect la internatul liceului din Blaj, apoi se înscrie la secţia de limbi clasice, istorie şi română a Facultăţii de Litere din Budapesta, pe care o părăseşte în ianuarie 1906, când se întoarce la Blaj, angajându-se ca funcţionar la Mitropolie. Este numit preot al comunei Bucium-Şasa, din Munţii Apuseni, unde rămâne până în mai 1910 în aprilie, după ce, cu o lună mai înainte, se căsătorise cu Maria Aurelia Radu.
În toamna lui 1916, se refugiază din Ardeal, mai întâi la Râmnicu Vâlcea, apoi la Iaşi, pregătindu-se chiar să emigreze în Statele Unite, prin Rusia. Evenimentele de acolo îl întorc însă din drum. În 1917, se afla la Chişinău, de unde colabora la „Ardealul”, apoi la „Neamul românesc”. Este numit preot militar al corpului de voluntari ardeleni şi bucovineni din armata română. Întors, pentru scurt timp, la Orlat, după înfăptuirea Unirii, renunţă la parohie şi acceptă, ca membru al Partidului Naţional Român, conducerea ziarului „Patria”.
Nu-şi uită obligaţiile confesionale şi, la Beiuş, tipăreşte numeroase broşuri cu caracter religios. În 1930, este numit protopop al districtului, iar în anul următor, este înaintat arhidiacon, canonic al bisericii catedrale.
Botezul Luciei Mureșan. Părintele Agârbiceanu (al cincilea din stânga sus) – Sursa libersaspun.3netmedia.ro
Prozator de excepție și ziarist redutabil
Cum viaţa politică devine tot mai agitată, iar integritatea României tot mai ameninţată, acceptă, în octombrie 1938, conducerea ziarului „Tribuna”, în fruntea căruia se află până în august 1940. Nu era un jurnalist prin vocaţie, ci mai curând un observator şi un moralist. Semnând în ziare, fie cu numele său, fie cu pseudonimele Sevastian Voicu, I. Turcu sau Ion Olariu (Olariu era numele de familie al mamei, dinainte de căsătorie), scria despre orice, dând sfaturi şi criticând cu blândeţe.
Odată cu încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, Agârbiceanu se întoarce la Cluj (în martie 1945). După o relativă eclipsă în epoca proletcultistă, este ales, în 1955, membru onorific al Academiei Române.
Sursa muzeutiberiuboscaiu.wordpress.com
Prozatorul considera oamenii drept „marile minuni ale vieţii”, și astfel își făcea personajele să traverseze experienţe deosebit de dureroase pentru a le evidenția adevărata personalitate. Scriitorul deţine un vast repertoriu de situaţii dramatice, generate îndeosebi de stingerea şi reproducerea pasiunilor sau a izbucnirilor vitale. O nefericire a personajelor este singurătatea socială, îndeosebi destrămarea familiei, la care ele reacţionează violent şi neaşteptat (Fefeleaga).
Sursa youtube.com
Agârbiceanu a ignorat cu desăvârşire opiniile critice despre el, cunoscându-le doar accidental, pe unele. Însă, pregătindu-şi pentru tipar seria de Opere, a găsit de cuviinţă să rescrie unele fragmente, în încercarea de a oferi posterităţii o imagine definitivă a ceea ce credea că este el însuşi.
La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj, iar în anul 2012 mormântul său a fost declarat monument istoric.