Liderii Franței, Statelor Unite, Germaniei și Marii Britanii participă la festivitățile prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Din dorința de a afișa unitatea Occidentului, în contextul războiului din Ucraina, Parisul nu a invitat Rusia la ceremonii. Vor fi totuși omagiați soldații sovietici care au contribuit decisiv la victoria antinazistă. La evenimente va fi prezent și președintele Ucrainei, a cărui țară este terenul în care se desfășoară un război sângeros, fără perspective de încheiere prea curând.
Punctul culminant este joi, 6 iunie, iar gazda va fi președintele Franței, Emmanuel Macron. Președintele Joe Biden și soția sa sunt în prima vizită de stat în Franța, relatează TVR Info.
Președintele Joe Biden a sosit miercuri dimineață în Franța. L-a așteptat pe aeroportul Orly premierul Gabriel Attal. Sunt măsuri de securitate fără precedent pentru ceremoniile legate de Debarcarea din Normandia. Au fost mobilizați peste 43.000 de polițiști și jandarmi.
Forţele aliate au luat cu asalt cinci puncte ale coastei franceze. Operaţiunea – cea mai mare de acest tip din istorie – a reprezentat un moment de cotitură în cel de-Al Doilea Război Mondial.
În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, în nordul Franței, a început debarcarea aliată ce avea să grăbească eliberarea Franței aflată sub ocupația nazistă și apoi sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
La ceremonia internațională de astăzi după-amiază de la Saint-Laurent-sur-Mer pe Omaha Beach, unde s-a dat cea mai sângeroasă bătălie cu cele mai multe victime în rândul trupelor americane, vor fi prezenți peste 20 de lideri internaționali: președintele american Joe Biden, regele Charles al III-lea, premierul canadian Justin Trudeau, cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele italian Sergio Mattarella şi cel ucrainean, Volodimir Zelenski.
Prezent la ceremoniile de marcare a 60 și apoi 70 de ani de la acest eveniment istoric, Vladimir Putin nu a fost invitat anul acesta din cauza războiului de agresiune împotriva Ucrainei.
Peste 200 de veterani vor fi prezenți, ultimii martori supraviețuitori ai acelei epoci: americani, britanici, canadieni şi francezi.
Regele Charles al III-lea a condus grandioasele festivități organizate, ieri, în sudul Angliei. Monarhul a apărut pe scenă alături de regina Camilla și a susținut un discurs emoționant.
Regele Charles al III-lea: „Este datoria noastră să ne asigurăm că nici noi, nici generațiile care vin nu uită lupta și sacrificiul menite să înlocuiască tirania cu libertatea. Drepturile noastre și libertatea câștigată cu un astfel de preț teribil aduc cu ele responsabilități față de ceilalți în exercitarea acelei libertăți”.
File de istorie
Istoricul militar Ottmar Trașcă face o evaluare a impactului asupra trupelor germane și asupra Germaniei conduse de Adolf Hitler a acestei operațiuni americano-britanice, într-un interviu acordat RFI România.
Deschiderea teatrului de operațiuni în vestul Europei la aproape cinci ani după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a survenit în momentul în care Germania era slăbită militar în urma implicării pe alte fronturi, în special pe cel de răsărit unde lupta împotriva URSS.
“La nivel numeric Germania avea circa 59 – 60 de divizii prezente în est, dar cea mai mare parte a acestor divizii, deși veterane de pe frontul de est, erau în refacere. Suferiseră pierderi foarte mari, erau în refacere. Or din această cauză valoarea celor mai multe divizii germane era scăzută”, explică istoricul militar Ottmar Trașcă.
În plus față de aceasta, Germania a fost relativ nepregătită: aliații au desfășurat Operațiunea Bodyguard prin care au intoxicat pe germani, începând cu Hitler, făcându-i să creadă că invazia va avea loc în zona Pas-de-Calais, acolo unde Canalul Mânecii este cel mai îngust. Efectul a fost grav pentru trupele germane.
“În vest au existat două grupuri de armate germane, B și G. Exista o rivalitate între comandantul suprem, Feldmareșalul Gerd von Rundstedt și Feldmareșalul Erwin Rommel. Nu exista o unitate de vederi nu doar cu privire la locul debarcării, ci și cu privire la modalitatea de reacție la debarcare. Rundstedt, ca și Hitler, favorizau varianta debarcării în Pas-de-Calais și de aceea au decis ținerea în rezervă a unor divizii până la clarificarea locului debarcării. Dimpotrivă, Rommel a fost de părere că reușita sau eșecul debarcării se va decide pe plaje. El a fost de părere că în momentul debarcării trupele germane și mai ales cele blindate trebuiau să contra-atace imediat și să arunce în mare trupele aliate. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că cele mai multe divizii blindate se aflau în zona Parisului sau chiar mai departe și nu puteau fi deplasate fără acordul special al lui Hitler. În afară de aceasta, a mai fost și superioritatea aeriană covârșitoare a aliaților care a înclinat balanța militară”, spune Ottmar Trașcă.
Efectul a fost imposibilitatea împiedicării debarcării și după lupte grele și pierderi de ambele părți, retragerea germană din Normandia și în general din vestul Europei.
“Dacă până în iunie 1944 exista încă un anumit optimism la nivelul înaltului comandament german că soarta războiului mai poate fi decisă în favoarea Germaniei, pentru cei mai mulți reușita debarcării din Normandia a însemnat că Germania a pierdut războiul. Avansul aliaților a însemnat o lovitură foarte grea pentru Germania, întrucât resursele și așa limitate pe care le avea în 1944 au trebuit să fie împărțite între cele două teatre importante de operațiuni, est și vest. Singura întrebare era când și cum va capitula Germania. Aș menționa că pentru Ion Antonescu debarcarea din Normandia a însemnat cu totul altceva: el a spus că România trebuie să reziste în fața Uniunii Sovietice, pentru a înlesni aliaților ca să înainteze către Germania, în speranța că România va putea evita astfel ocupația sovietică”, explică Ottmar Trașcă.
