În perioada 14-17 septembrie în localitatea Kikinda din Serbia, aflată la mai puțin de 80 de kilometri de Timișoara, a avut loc un eveniment așteptat și de fermierii români – Festivalul Dovleacului.
În fiecare an se organizează un concurs în cadrul căruia este premiat agricultorul care aduce cea mai mare ludaie. Anul trecut, dovleacul câștigător a avut 716,5 kilograme, ceea ce a reprezentat un record absolut.
Și tot în premieră, ludaia câștigătoare nu a fost din Serbia. Tibor Kokay este din Ungaria și a câștigat concursul cu cel mai mare dovleac în 2023.
Iată că maghiarul a revenit anul acesta în concurs și a stabilit un nou record absolut. Dovleacul câștigător a fost cultivat de Tibor Kokay în Ungaria și cântărește 865,5 de kilograme.
Pe locul doi s-a clasat soția sa, Melinda Kokay, cu un bostan de 604 kilograme. Dovleacul clasat pe locul trei a avut 334 de kilograme și i-a aparținut lui Gordana Vastag.
Cel mai lung dovleac a avut 309 centimetri, fiind înscris în concurs de Dušan Jankov, scrie Tion.
Pe scena amplasată în piața centrală din Kikinda au urcat ansambluri de muzică populară și soliști inclusiv din România.
Zona a fost împânzită de gospodinele din oraș, care au oferit spre vânzare plăcintă cu ludaie, dovleac copt în cuptor, suc, dulceață și brioșe din ludaie, dar și prăjituri, răchie ori mezeluri de porc făcute în casă.
Comercianții au adus diverse produse ale căror element comun este dovleacul și culoarea sa portocalie, de la magneți de frigider la pălăriuțe și ornamente pentru casă.
Orașul Kikinda este situat în provincia autonomă Voivodina. Inițial, zona era cunoscută îndeosebi pentru agricultură şi pentru producţia de ţiglă şi cărămidă a fabricii Toza Marković.
Muzeul Național Kikinda, Moara „Suvaca”, Centrul Pentru Arte Frumoase Aplicate „Terra” si Festivalul Dovleacului sunt doar câteva atracțiile turistice căutate de vizitatori.
Muzeul Naţional din Kikinda a fost înfiinţat în anul 1946 și are cinci secţii: arheologică, etnologică, istorică, naturală şi secție artistică cu galerie.
Vedeta Muzeului este KIKA, femela mamut lânos al cărei schelet a fost descoperit conservat in proporție de 90%, în timpul extracţiei din mina de argila a fabricii lui Toza Marković, la 21 de metri adâncime.
Kika a devenit rapid simbolul orașului și cea mai mare mândrie a locuitorilor, iar descoperirea sa a însemnat o revigorare a turismului local.
Kika apare în diverse forme și culori pe toate suvenirurile pe care vi le puteţi imagina, de la tradiţionalii magneţi de frigider până la brelocuri, şepci, tricouri şi chiar cercei şi brăţări din lut.