Simbol al autorităţii şi puterii sovietice, Zidul Berlinului a căzut la 9 noiembrie 1989. Se încheia astfel un capitol al Războiului Rece. Ridicat peste noapte, în august 1961, Zidul Berlinului a despărțit familii și prieteni, a fost martorul unor gesturi disperate și a dus la moartea a peste 100 de oameni.
La 9 noiembrie 1989, un demnitar comunist est-german anunţa complet accidental, la o conferinţă de presă, noi reguli de călătorie în vest aplicabile imediat. Jurnaliştii au difuzat prompt ştirea deschiderii graniţei. În aceeaşi zi, est-germanii luau cu asalt Zidul Berlinului, care separase oraşul, familiile şi prietenii din cele două state germane, Republica Democrată Germană (RDG) și Republica Federală Germană (RFG) şi fusese graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism.
„Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”
În 1987, Mihail Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), a anunţat o nouă politică în relaţiile cu Occidentul. Reformele sale au suscitat imediat reticenţe în Berlinul de Est.
Cu ocazia discuţiilor avute în februarie 1987 cu Eduard Şevarnadze, ministru de externe al Uniunii Sovietice, liderul est-german Erich Honecker a subliniat că nu se gândea să-şi revizuiască politica economică şi socială, ci, dimpotrivă, „să continue cu consecvenţă”.
Discursul susţinut de Mihail Gorbaciov în faţa plenului Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, la 28 ianuarie 1987, nu s-a tradus în germană și a fost cenzurat în mass-media. La 12 iunie 1987, preşedintele american Ronald Reagan a sosit în Berlinul de Vest. Într-un discurs rostit în faţa Porţii Brandenburg, a rostit cuvintele care au intrat în istorie: „Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”.
Când Mihail şi Raisa Gorbaciov au vizitat Germania de Vest, în iunie 1989, cancelarul vest-german Helmut Kohl nu a ridicat problema zidului. Totuși, când a fost întrebat în cadrul unei conferinţe de presă, liderul sovietic a declarat: ”Nimic nu este etern. Nu exclud nimic. Istoria va avea grijă de această problemă”.
Căderea Zidului a pornit de la o greșeală de comunicare
Căderea Zidului Berlinului a survenit într-un moment de confuzie deplină pentru liderii comunişti din Germania de Est. O sesiune specială a Comitetului Central era în desfăşurare când Zidul a căzut.
În noaptea de 9 noiembrie 1989, la o conferință de presă, Günter Schabowski, membru al Politburo (Birou Politic comunist), a anunțat că restricțiile privind vizele de călătorie vor fi eliminate. Încerca, astfel, să calmeze spiritele, pe fundalul unor frământări politice în țările europene comuniste. Deja precedentul fusese stabilit prin schimbările politice din Polonia și Ungaria.
Întrebat de când se vor ridica restricțiile, Günter Schabowski: „Imediat, fără întârziere.” De fapt, autoritățile comuniste nu aveau nicio intenție să ridice imediat acele restricții. Se intenționa anunțarea măsurii în ziua următoare, iar, în realitate, procedeul de aplicare pentru viză să dureze și să fie complicat.
Răspunsul lui Shabowski s-a răspândit însă repede, iar în curând mii de oameni, de-o parte și de alta a zidului, s-au adunat în apropierea punctelor de trecere a frontierei. Harald Jäger, ofițer de gardă la punctul de frontieră din Bornholmer Strasse, s-a trezit în fața unui număr mare de oameni care doreau să treacă granița. În lipsa unor instrucțiuni clare, a luat decizia de a ridica bariera și de a-i lăsa pe oameni să treacă.
Zidul a fost construit în 1961, nu la sfârșitul Războiului Mondial
După apariția celor două Germanii, cea federală, zisă de vest, și cea democrată, zisă de est, peste două milioane de germani din zona comunistă au plecat spre Occident. Acest exod masiv din anii 1949-1961 (cu până la 1000 de refugiați zilnic) i-a făcut pe comuniști să caute o soluție pentru ca Germania democrată să nu se depopuleze.
Așa a apărut ideea acestui zid. Amplasarea a fost decisă în mijlocul capitalei germane, pentru că pe acolo plecau cei mai mulți dintre refugiați. În dimineața zilei de 13 august 1961, locuitorii din Berlin s-au trezit că în orașul lor apăruse un șantier. Pentru început a fost instalat un gard de sârmă ghimpată între partea de Est și cea de Vest a orașului, iar în următoarele zile s-a construit zidul.
Au fost construite două rânduri de zid
Construcția a constat în două ziduri de beton, între care se afla o așa-zisă „zonă a morții” de aproximativ 150 m și care era păzită de soldați înarmați cu mitraliere.
Dacă la început Zidul Berlinului a fost un gard de sârmă ghimpată, el s-a transformat până în 1975 într-un sistem complex de baricade și capcane, cu 155 km de zid, 127.5 km de gard electric, 302 turnuri de pază, 20 de buncăre și 11.000 de militari mobilizați pentru pază.
În Germania de Est, zidul se numea „Pavăza de protecție antifascistă” și avea culoarea gri. În Germania de Vest, era denumit „Zidul Rușinii” și era pictat cu graffiti.
Autoritățile est-germane propagau ideea zidul îi proteja pe cetățeni de fasciștii occidentali și de spioni. La câteva săptămâni după ridicarea zidului, liderul comunist Walter Ulbricht declara că s-au sigilat fisurile prin care puteau pătrunde cei mai răi inamici ai poporului german. Willy Brandt, în schimb, la acel moment primar al Berlinului de de Vest (și viitor cancelar al Germaniei), a spus despre noua graniță că este un Zid al Rușinii.
Peste o sută de oameni și-au pierdut viața încercând să treacă zidul
138 de persoane au murit împușcate sau au suferit accidente fatale când au vrut să treacă zidul. Prima victimă a fost Ida Siekmann, care, în ziua de 22 august 1961, a murit după ce a încercat să sară de la geamul balconului ei care dădea spre o stradă aflată, teoretic, în zona Berlinului de Vest.
Peste 5000 de oameni au reușit să evadeze din Germania de Est, depășind Zidul
Mii de oameni au încercat să treacă zidul, prin metode uneori inedite. Acrobatul Horst Klein s-a folosit de un cablu electric vechi, care nu mai era în uz, și a mers pe el, la o înălțime considerabilă, până ce a trecut oficial granița.
Pe măsură ce măsurile de securitate din jurul zidului s-au înăsprit, și oamenii au devenit mai inventivi: au apărut mașinile cu compartimente secrete, tunelurile sau documentele false.
Multe obiecte nefolositoare sau vechi erau aruncate din Vest, în Est
Berlinezii din Vest obișnuiau să-și arunce vechiturile peste zid ca modalitatea cea mai simplă de a scăpa de lucrurile nedorite din casă.
Mauerspechte, Ciocănitorile de Zid
Imediat după căderea Zidului, mii de oameni – cunoscuți drept Mauerspechte, ciocănitori de zid – au folosit ciocane pentru a fărâmița și lua câte o părticiă din Zidul Berlinului ca suvernir, devenite acum suveniruri pentru turiști.
Demolarea oficială a început pe 13 iunie 1990
Deși data oficială a căderii simbolice a Zidului este 9 noiembrie 1989, demolarea lui a început în iunie 1990. În acele șapte luni, controlul la graniță încă exista, dar nu mai era la fel de strict ca înainte. Toate punctele de trecere a frontierei au fost desființate la 1 iulie 1990, iar în luna octombrie a aceluiași an, Germania a redevenit o singură țară.