CITIRE

„A părăsi cartea înseamnă că ne risipim.” Despre l...

„A părăsi cartea înseamnă că ne risipim.” Despre lecturi, valori, modestie, întâlniri prețioase, mărturisiri și gânduri dăruite de Zoe Dumitrescu-Bușulenga

„A părăsi cartea – ceea ce este statornic în viața noastră, esențial –, a părăsi cuvântul înseamnă că ne risipim. […] Pentru mine acești mulți ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înțeleg mai multe lucruri pe care tinerețea, poate, nu le înțelege iar maturitatea le ignoră voit sau nevoit. Am avut șansa să ajung până aici și să privesc cu bucurie, dar și cu tristețe.” – Conferință ASCOR, Alba Iulia, aprilie 2004

În ziua de 20 august 2019, Zoe Dumitrescu-Bușulenga ar fi împlinit 99 de ani. S-a născut în București și a intrat din copilărie în lumea cărților. Tatăl ei, jurist, mare iubitor de carte, și mama ei, filolog, i-au stârnit interesul pentru literatura clasică.

A dorit să urmeze Conservatorul, dar la 17 ani s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Doctorul i-a spus că, timp de trei ani, nu are voie să cânte nici la pian, nici la vioară. „A fost o prăbușire, care, firește, la acea vârstă, mi s-a părut o catastrofă”, mi-a povestit Zoe Dumitrescu-Dumitrescu în timpul unei conversații pe care am avut-o în 2005.

A ales atunci o altă cale și s-a înscris la facultatea de drept, apoi la litere unde a obținut licența în literaturi anglo-saxone. După absolvire, a predat literatură universală și comparată la Facultatea de Litere a Universității din București. I-a avut profesori pe George Călinescu și Tudor Vianu care i-au fost modele în arta de a preda, însă Tudor Vianu, mi-a mărturisit, i-a fost „modelul absolut”.

A fost căsătorită cu avocatul Apostol Bușulenga, despre care spunea că avea o „cultură clasică admirabilă”, cunoscător de greacă și latină. După 45 de ani de căsătorie, soțul ei a murit și, din acel moment, a îmbrăcat veșmântul monahal și a primit numele de Benedicta. Petrecea la mănăstirea Văratec mai bine de opt luni în fiecare an. A trecut în neființă în 5 mai 2006 și a fost înmormântată, așa cum a dorit prin testament, la mănăstirea Putna.

După moartea ei, a fost înființată Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, cu scopul de a promova modelul valorilor culturale și spirituale românești și universale, dar și un model de viață creștină, cele două zone de interes cărora Zoe Dumitrescu-Bușulenga li s-a dedicat.

Când s-au împlinit șapte ani de la moarte, în 2013, Fundația a publicat două volume cu interviuri și dialoguri pe care Zoe Dumitrescu-Bușulenga le-a avut cu jurnaliști sau ca invitată la diferite conferințe.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga, imagine preluată din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte

Zoe Dumitrescu-Bușulenga, imagine preluată din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte

 

În prefața primului volum, Credințe, mărturisiri, învățăminte, scriitorul și jurnalistul Grigore Ilisei nota: „Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost o ispită pentru jurnaliști, fie simpli gazetari, fie oameni de litere care cochetau cu presa. Această «aventură» spirituală a început în anul 1970 și s-a sfârșit în 2005, cu puține luni înainte de trecerea la cele veșnice a doamnei Zoe.”

Pe lângă gânduri și opinii ce provoacă mintea curiosului, indiferent dacă este nu de acord cu ele, în cele două volume se găsesc o mulțime de informații inedite – născută în anul 1920, într-o familie de intelectuali din București, a avut șansa să cunoască sau să întâlnească o mulțime de personalitați ale culturii românești.

Am extras câteva fragmente din diferite interviuri date de-a lungul multor ani în care Zoe Dumitrescu-Bușulenga a povestit despre oameni, cărți, lecturi, valori.

Despre Camil Petrescu și începuturi: „Cea mai mare bucurie a începuturilor mele editoriale a stat sub semnul personalității lui Al. Rosetti, căruia îi datorez foarte mult, chiar debutul meu de critic literar. Era directorul editurii unde eu eram tânără redactoare. La ora 13, academicianul Rosetti suna și mă chema. Mă duceam, eram stăpânită de timiditate. Mă invita să stau jos și îmi spunea ce scriitori așteaptă. Îmi oferea astfel un anumit climat psihologic foarte important pentru un om tânăr în formare. La ora 13 era deci marea «șuetă» literară în cabinetul lui Rosetti. Veneau mari scriitori ca Perpessicius, Camil Petrescu, Petru Comarnescu și alții. Al. Rosetti se amuza copios, era, de fapt, un catalizator. Se încingeau niște superbe dispute literare și extraliterare. Pentru mine era un spectacol unic. De la cancan literar până la lumea înaltă a ideilor – totul se proiecta în acel loc. Parcă îl văd pe Camil veșnic iritat, veșnic plictisit. Se supăra foarte ușor. Între ei, Comarnescu avea ținuta cea mai nobilă, cea mai generoasă și mai dezinteresată.” (interviu de Constantin Coroiu, 1977, Convorbiri literare, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Mircea Eliade, imagine reprodusă din volumul I Profetism românesc, Editura „Roza vânturilor”, 1990

Mircea Eliade, imagine reprodusă din volumul I Profetism românesc, Editura „Roza vânturilor”, 1990

Despre singura întâlnire cu Mircea Eliade: „Pe Eliade omul l-am văzut la o conferință în sala Dalles. Era un moment palpitant în viața noastră de adolescenți. Cred că ne găseam în anul 1935 sau 1936. Eram o pleiadă de tineri melomani care citiserăm toți Maitreyi și fierbeam de nerăbdare să-l vedem pe eroul nostru. De altfel Mircea Eliade a făcut parte, în ochii mei, totdeauna din «categoria aleșilor», pentru că există personalități care intră în viață cu acest semn al notorietății, sau chiar mai mult. Există oameni pe care-i cunoști de când lumea. Mircea Eliade a fost unul dintre aceștia. Conferința la care mă refeream făcea parte dintr-un ciclu muzical unde se prezentau artiști și opere. Lui Eliade i-a revenit misiunea de a vorbi despre Edvard Grieg. A intrat în scenă un tânăr bărbat cu ochelari, care cu un aer de o extraordinară familiaritate a început imediat să vorbească. Se plimba în sus și în jos pe scenă necontenit, desfășura un debit neîntrerupt, cu o căldură deosebită a glasului. Era ca și cum nu s-ar fi aflat pe scenă, adresându-se unor persoane cunoscute de mult, pe care le considera foarte apropiate de subiectul ce urma să-l prezinte. Era viu, era numai zvâcnet, plin de idei și deschizând și închizând întruna paranteze. A vorbit enorm despre cultură, despre Europa, India, Norvegia și foarte puțin despre Grieg…” (interviu de Mircea Handoca, 1983, Vatra, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre carte, cărți: „Am afirmat și nu voi înceta să o fac, că eu am fost și rămân un cetățean al Galaxiei Gutenberg, devotat cuvântului (cu origine divină, din Logos) și refuz categoric apartenența la galaxia audio-vizualului întemeiată pe sunet și imagine. […] Cititul este cultură. Cartea, vechiul și înțeleptul nostru prieten, nu poate dispărea. Am pierde unul din instrumentele (sau chiar singurul) așezării minții noastre.” (interviu de Corneliu Ștefanache, 2005, Însemnări ieșene, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

The fairy tale (Basmul), pictură de Walther Firle | Sursa: Wikipedia, domeniu public

The fairy tale (Basmul), pictură de Walther Firle | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Despre copii, despre cuvânt și imagine: „Vin de la școală și se așază la computer. Jocurile pe calculator. Nici nu mă pot uita la ele, numai când mă gândesc cât rău pot face. Sau se uită la televizor: toate prostiile. Sau, chipurile, ascultă muzică contemporană românească. Toate acestea contrapun cuvântul scris imaginii. Cuvântul care creează, care te strânge laolaltă, care fixează mintea. Gândiți-vă că, de fapt, cuvântul este logos. Iar imaginea? Pe mine televizorul mă năucește. Ce coerență?! Ce să enunți clar, dacă tu nu concepi, nu gândești?! Dacă ți-a dispărut capacitatea de gândire, de reflecție, de concentrare?! Ce faci atunci? Or, dacă noi ne risipim în loc să ne concentrăm, e clar că lucrează în noi niște puteri negative.” (interviu de Melania Mandras Vergu, 2002, Adevărul literar și artistic, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre lectură: „După părerea mea – plac, nu plac copiilor și adolescenților – clasicii trebuie să li se pună în mână. Știu că tinerii sunt mai atrași de contemporani, dar nu-i putem lăsa să ajungă la Universitate fără să știe de autorii tragici greci sau fără să fi citit măcar câteva piese de Shakespeare (nu văzute la televiziune). Sigur că la maturitate și bătrânețe s-ar cădea să-și îndrepte lecturile mai mult spre tărâmul filozofiei sau al prozei de reflecție. Cine poate spune astăzi, în vârtejul revoluției tehnico-științifice, că și-a făcut un program serios de lectură și mai ales că-l respectă?…” (interviu de Viceslav Popescu, 1987, Caiete botoșănene, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre recunoașterea valorii: „Poți iubi sau nu un artist, îți poate plăcea sau nu opera sa, dar trebuie să-i recunoști valoarea.” (interviu de Sanda Anghelescu, 2000, Formula As, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre ce le-ar dori tinerilor: „Le-aș dori o viață de cultură. Proximitatea cărții. Accesul la tot ceea ce ține de marele demers intelectual. O mare capacitate de iubire. Mi-e teamă la tânăr de indiferență, de scepticism. Le-aș dori maeștri și prieteni avizați și serioși care să le dezvăluie izvoarele. Sursele. A ajunge la surse e semnul unei vieți bine duse. Da, le-aș dori o mare capacitate de iubire…” (interviu de Valeriu Ganea, 1985, Orizont, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre profesiunea de ziarist: „…mi-am și format un prototip al ziaristului ideal. Mi se pare că un asemenea ziarist – așa ar trebui să arate și să trăiască: cu o mare pasiune, inserat în chip absolut în actualitate, dând dovadă de profundă rigoare în cercetarea autentică a faptelor. Fără confruntarea continuă cu terenul, nu poate exista ziaristul. Pe lângă aceasta sunt necesare toate celelalte trăsături: inteligență, spirit de observație și selecție, operativitate etc. Cred că această activitate, înconjurată de atâtea obligații morale și profesionale, este una dintre cele mai pline de răspunderi în vremea noastră.” (interviu de Carol Roman, 1970, Presa noastră, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

George Enescu, pictură de șevalet – Corneliu Baba | Muzeul Național de Artă al României | Patrimoniul Cultural Naţional

George Enescu, pictură de șevalet – Corneliu Baba | Muzeul Național de Artă al României | Patrimoniul Cultural Naţional

Despre modestia creatorului român: „Totdeauna am reflectat la modestia românească, la modestia creatorilor români din toate timpurile. Pentru mine modestia asta este tipică lui Eminescu, lui Enescu și lui Brâncuși. Ea se continuă la noii noștri creatori, care sunt tot atât de sfioși în manifestarea lor, în genialitatea lor încât adesea rămân doar în granițele noastre, știuți numai între noi…” (interviu de Constantin Vișan, 1982, Orizont, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre Iași: „Eu, care sunt tradiționalistă, aș înclina să cred că lucrurile nu se schimbă la nivelul valorilor atât de repede. Un oraș nu poate să decadă sau să crească în numai câțiva ani, iar Iașul rămâne pentru mine marele oraș al tradițiilor culturale românești.” (interviu de Oltița Cântec, 1998, Evenimentul, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Despre cea mai fascinantă personalitate întâlnită: „Și totuși, există o excepție, o stranie excepție: George Enescu, a cărui apariție era înconjurată de un farmec ca de vrajă. E singurul om pe care l-am întâlnit și care mi s-a părut a trăi simultan pe două planuri: unul, acela al realității imediate, în care se desfășura cu sfială, cu modestie și cu o urbanitate perfectă. Altul, cel în care se complăcea cu toată ființa lui, în care nu puteai pătrunde, dar pe care-l simțeai muzical și fluid ca o aură în jurul persoanei lui.” (interviu de Nicolae Rotund, 1987, Tomis, fragment din volumul Credințe, mărturisiri, învățăminte)

Cele două volume pot fi descărcate în varianta .pdf, de pe website-ul Fundației. 

Imagine cover: Voyage,  Jungho Lee


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.