21 mai 2022, 12:12

A venit, a văzut, a creat o școală: „Am fost prea fericit să ajut câțiva prieteni excelenți și să cunosc o țară”

„Venit la noi cu temeinică pregătire asupra țării și civilizației noastre, cu gândul bun de a ne cunoaște nu numai în părțile rele, trâmbițate cu atâta emfază de toți dușmanii noștri, ci mai ales în ceea ce avem noi bun, șederea sa în țară i-a fost prilej de a ne studia sistematic și cu meticulozitatea cercetătorului.”

În 1920, după terminarea războiului, profesorul Jules Guiart, specialist în parazitologie și istoria medicinei, avea 50 de ani și era „bolnav și ipohondru, zăcea în pat, nu mai avea poftă de lucru”.

Ce l-a făcut să-și revină aproape într-o clipă din starea în care se complăcea de ceva timp, a povestit medicul Valeriu Bologa într-un amplu articol din 1932 publicat în revista de cultură Boabe de Grâu:

Deodată sosește prietenul său român, domnul Emil Racoviță să-i solicite colaborarea la organizarea nou întemeiatei Universități a Daciei Superioare. Când «bolnavul» a auzit că e rost de călătorie, s-a însănătoșit în 24 de ore.

Profesorul Jules Guiart în 1930, foto Borda, Cluj | Sursa: Boabe de Grâu, 1932

O întâlnire în laboratoarele Sorbonei

Prietenia dintre Emil Racoviță și Jules Guiart a început în vremea studenției lor. S-au întâlnit în laboratoarele de zoologie ale Sorbonei, iar după ani, când „studenții de odinioară au devenit savanți cu renume mondial”, prietenia lor s-a adâncit. Valeriu Bologia a notat:

În figura reprezentativă a prietenului său, Jules Guiart a întrevăzut sinteza a tot ce e bun în caracterul românului. Mai târziu, a avut prilejul să găsească în Franța, a doua patrie a fiecărui român, tot mai mulți prieteni din părțile noastre. Între ei, trebuie amintit un alt mare învățat, profesorul Ioan Cantacuzino.

Din povestirile lor, el îndrăgise țara și poporul nostru încă înainte de a ne cunoaște. Astfel, în sufletul călătorului neobosit se înfiripă tot mai mult dorința de a ne vedea și a ne studia la noi acasă.

„Infuziunea de latinitate”

După 1918, când Universitatea românească a Daciei Superioare a luat ființă, s-a decis să se aducă profesori francezi „să ne dea o infuziune de latinitate”, rememora Valeriu Bologa.

La organizarea Facultății de Medicină, profesorii au înțeles că studiul istoriei medicinei nu poate fi ignorat, având în vedere avântul pe care l-a luat în acea perioadă în țările din Apus, și au hotărât să fie încadrat în învățământul medical modern.

„Astfel se hotărî înființarea Catedrei și a Institutului de Istoria Medicinei din Cluj”, scria Valeriu Bologa. Cele două urmau să fie organizate de un francez.

Din Paris la Lyon

Născut în Franța la 4 iulie 1870, Jules Guiart a studiat medicina și științele naturale la Paris, unde și-a luat doctoratul în medicină în anul 1896. După cinci ani, a obținut același titlu în științele naturale.

A predat istoria naturală la Facultatea de Medicină din Paris, iar în 1906 a fost invitat la catedra de parazitologie și istorie naturală de la facultatea din Lyon.

În 1920, în cadrul facultății de medicină din Lyon s-a înființat catedra de istoria medicinei și farmaciei, organizată de profesorul Guiart.

Medicul Valeriu Lucian Bologa | Sursa: International Academy of the History of Science

Din Lyon la Cluj

După un an, în 1921, profesorul Guiart este pus în fața unei noi provocări în carieră. A fost invitat ca profesor titluar, angajat cu contract special, la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Cluj, „pentru a întemeia învățământul medico- și farmaceutic-istoric și să organizeze un institut de istoria medicinei și farmaciei”, scria Valeriu Bologa.

Specialist în parazitologie, Jules Guiart a evoluat în timp spre istoria medicinei, iar de aici, prin preocupările lui artistice, spre studiul medicinei în artă. Despre această latură a profesorului Guiart, Valeriu Bologa nota:

Iubitor al frumosului, pricepător fin în chesiuni de artă, medicul Guiart e preocupat și de problema reprezentării domeniului medical în artă.

Metoda, originalitatea și eleganța formei literare

Atât la facultatea de medicină din Lyon, cât și la cea din Cluj, a susținut un curs de istoria medicinei, „bogat ilustrat, metodic și la punct cu cele mai noi cercetări”, afirma Valeriu Bologa. Pe lângă „metodă, exactitate, originalitate”, lucrările profesorului Guiart din domeniul istoriei medicinei se caracterizau prin „eleganța formei literare”.

Prin calitățile sale personale, prin talentul de organizator și darul de îndrumător, maestrul Guiart, întemeietorul muzeelor medico-istorice din Lyon și Cluj, părintele învățământului de istoria medicinei în România și primul profesor al acestei specializări în Lyon, a știut să creeze o școală. Acesta e poate cel mai mare merit al său.

[…]

În amândouă orașele, el a pornit un curent medico-istoric viguros, care s-a impus. Fără exagerare, se poate afirma că profesorul Jules Guiart, prin publicațiile sale, prin ceea ce a organizat și prin elevii pe care i-a format în Franța și în România, este capul unei școli medico-istorice noi.

Emil Racoviță (stânga) și Ion Cantacuzino, o altă prietenie păstrată o viață. | Sursa foto: Wikipedia, domeniu public

„Un mare călător” și o vastă cultură

A fost și „un călător neobosit”. Valeriu Bologa scria despre curiozitatea permanentă a lui Jules Guiart de a descoperi, a învăța, a cunoaște.

„Prin natura specialității sale, un istoriograf al medicinei trebuie să fie familiarizat nu numai cu medicina și științele naturale, ci și cu istoria generală, istoria civilizației, a artelor, a religiilor, cu etnologia și sociologia, folclorul și filologia”, preciza Valeriu Bologa:

Rar se găsesc întrunite atât de temeinic într-un singur cap toate aceste cunoștințe ca la Maestrul Guiart.

[…]

«Dorul de ducă» al lui Jules Guiart a devenit proverbial. Colegii săi francezi îl cunosc bine.

Medicul român cita un fragment dintr-un ziar francez, din 1913: „Nu e deloc ușor să dai de doctorul Jules Guiart: crezi că îl prinzi la Lyon, dar e la Constantinopol. Alergi într-acolo. […] Nimic nu vă garantează că, de acolo, nu a sărit pur și simplu în Germania pentru a se duce în Anglia, via Cairo. Dr. Guiart este un mare călător…”

Când o prietenie conta mai mult decât orice

Timp de nouă ani, profesorul Guiart a organizat „din nimic” Institutul de Istoria Medicinei, Farmaciei și de Folclor medical de la Universitatea din Cluj și a predat cursul de istoria medicinei.

În 1930, la serbarea de rămas bun, când profesorul Guiart s-a întors la Lyon, Emil Racoviță a povestit „cât de laconică” a fost discuția în care, în urmă cu nouă ani, l-a invitat la Cluj Napoca. Aceasta a fost redată de Valeriu Bologa:

Profesorul Guiart era bolnav în pat; prietenul său se așeză lângă el și-i spuse: «Trebuie să înființăm o Universitate românească la Cluj, căreia avem nevoie să-i dăm o strălucire mai mare decât avea cea veche. Vii să ne ajuți?». Bolnavul îi întinse mâna și fără să întrebe de condiții, răspunse scurt: «Viu!»

Mai târziu, profesorul Guiart a rememorat și mărturisit ce l-a determinat să accepte fără ezitare această invitație înainte de a cunoaște condițiile stabilite pentru profesorii francezi în România:

Am fost prea fericit să ajut câțiva prieteni excelenți și să cunosc o țară pe care de mult timp doream să o văd.

Din articolul publicat în 1932 în revista de cultură Boabe de Grâu de medicul Valeriu Bologa

În „cea mai mică excursie de agrement, se documenta”

Cum călătorea, ce îl inspira, ce căuta, cum câștiga încrederea oamenilor pe care îi întâlnea, cum se documenta – despre toate a amintit Valeriu Bologa. El a povestit:

Cine a avut fericirea să-l însoțească la drum, a putut să-și dea seama cum acest învățat se folosește și de cea mai mică excursie de agrement, pentru a se documenta asupra locurilor și oamenilor din calea sa.

Noi românii, din păcate, avem obiceiul de a ne cunoaște pe noi înșine cam superficial și de a nu umbla prin țara noastră.

Era întotdeauna plin de haz de a observa cum profesorul Guiart, sosit într-o regiune românească pe care n-o văzuse niciodată, avea prilejul să le explice adesea localnicilor ceea ce e important și caracteristic la ei acasă.

„A îndrăgit cel mai sănătos element al populației”

Jules Guiart a venit prima dată în România în martie 1921 – „unde din primul moment se simți ca acasă”. Inaugurarea Institutului de istoria Medicinei, Farmaciei și de Folclor medical a avut loc la 1 aprilie. Acest institut este, scria Valeriu Bologa, „ceea ce rămâne în România un monument «aere perennius», legat de numele lui Jules Guiart”.

Când a venit în România, „din primul moment a știut să aprecieze și a îndrăgit cel mai sănătos element al populației, țăranul român”, ceea ce l-a determinat să studieze etnografia românească.

Imediat după ce a sosit la Cluj, și-a ales un asistent pe care l-a format ca discipol. Era un tânăr medic român, pe nume Valeriu Bologa, care a studiat științele naturale și medicina la Jena, Germania.

Institutul de Istoria Medicinei, Farmaciei și de Folclor medical din Cluj | Sursa: Boabe de Grâu, 1932

„Cu gândul bun de a ne cunoaște”

Despre maestrul său, Valeriu Bologa mai scria:

Venit la noi cu temeinică pregătire asupra țării și civilizației noastre, cu gândul bun de a ne cunoaște nu numai în părțile rele, trâmbițate cu atâta emfază de toți dușmanii noștri, ci mai ales în ceea ce avem noi bun, șederea sa în țară i-a fost prilej de a ne studia sistematic și cu meticulozitatea cercetătorului. Repede și-a dat seama că țara românească nu se poate cunoaște în orașe, ci acolo unde viața ei e mai autentică, mai sănătoasă, la sat.

În șapte călătorii mari, pregătite de dânsul, a cutreierat România întregită… Nu se găsește regiune românească, nu se găsește muzeu sau biserică veche pe care profesorul Guiart să nu le fi văzut. Tot ceea ce s-a scris în limbi străine despre noi a trecut pe sub ochii lui. Literatura noastră istorică și etnografică i-a devenit familiară, iar gazetele noastre le citește cu ușurință.A strâns cu dragostea adevăratului pricepător al frumosului ceea ce arta populară a creat la noi mai reprezentativ. Micul său aparat fotografic a prins tot ceea ce Maestrului i-a părut interesant sau frumos.

Astfel, profesorul Guiart a adunat în sertarele locuinței sale de la Lyon, împodobită cu scoarțe și olărie românească, un material documentat despre România, complet și bine clasat, cum – probabil – nicăieri în străinătate nu se mai găsește.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol