A venit şi în România modificarea de politică Netflix! Momentul de care se temeau cei care folosesc conturile prietenilor este aici, iar Netflix a publicat pe 23 mai 2023 o pagină nouă pe site-ul din România, cu detalii despre condiţiile în care i se poate folosi în mod legal şi corect serviciul.
Netflix introduce în România o taxă de 2,9 euro/lună pentru folosirea unui cont la mai multe adrese. Își informează abonații că “un cont este destinat folosirii de către o singură locuință”.
Platforma de streaming argumentează într-o postare pe blog: “Toate persoanele care locuiesc la o singură adresă pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță) și pot beneficia de funcțiile noi, cum ar fi Transfer de profil și Gestionarea accesului și a dispozitivelor”.
Decizia a fost luată pentru a putea continua investițiile în producțiile de filme și seriale noi, spune Netflix, care le va trimite abonaților următorul email:
Platforma de streaming a introdus prima dată taxa în Spania, Portugalia și Canada, la începutul lui februarie. Atunci preciza că abonații trebuie să își aleagă o locație principală pentru a le permite persoanelor cu care trăiesc împreună să folosească în continuare același cont.