Site icon Editia de Dimineata

Doi morți și zeci de răniți într-un accident de tren în Cehia (VIDEO)

Două persoane au murit, șapte se află în stare critică și alte 31 au suferit răni în urma unei coliziuni între două trenuri de călători în apropierea orașului Milavče (regiunea Domazlice), din vestul Cehiei, produsă la ora 9:10 (ora României).

Milavče se află la aproximativ 30 de mile sud-vest de Pilsen și la doar 16 km de granița cu Germania. Salvatorii din Germania și-au ajutat omologii cehi în operațiuni. Spitalul Domazlice a declarat un incident critic, a amânat toate operațiunile și a eliberat paturi pentru pasagerii răniți.

Trenurile implicate au fost Western Express Ex 351 și trenul regional de călători Os 7413.

Ministrul ceh al transporturilor, Karel Havlicek a declarat că unul dintre trenuri nu a reușit să se oprească la semnal și s-a ciocnit cu celălalt tren.

Video: Mirror

Cehia a suferit o serie de tragedii feroviare în ultimele luni. În aprilie, un conductor de tren a fost ucis când două trenuri de marfă s-au lovit lângă satul nord-vestic Světec. Un oficial a spus la acea vreme că unul dintre conductori nu oprise la semnal.

Foto: Policie CR (via Mirror)

Exit mobile version