CITIRE

„Acei ce-au gustat în viața lor plăcerile ghețuril...

„Acei ce-au gustat în viața lor plăcerile ghețurilor polare, nu le pot uita niciodată.” – Exploratorul polar Roald Amundsen, 146 de ani de la naștere

„Trebuie să ne amintim întotdeauna cu recunoștință și admirație de primii marinari care au trecut cu navele lor prin furtuni și cețuri și ne-au sporit cunoștințele despre ținuturile de gheață ale Sudului.” – Roald Amundsen.

Născut în Borge, Norvegia, în 16 iulie 1872 – astăzi se împlinesc 146 de ani –, Roald Amundsen și-a trăit copilăria în țara natală, alături de părinți și cei trei frați. Tatăl său, care a lucrat în industria navală, a murit când Roald avea 14 ani.

sursa: Roald Amundsen | Sursa foto: newhistorian.com

A visat să devină un explorator faimos – modelul său a fost un celebru compatriot, Fridtjof Nansen, care în 1888, însoțit de cinci persoane, a străbătut întinderea de gheață a Groenlandei  –, cu toate că mama lui îl voia doctor. Pentru a-i face pe plac, a urmat facultatea de medicină pe care a părăsit-o la 21 de ani, după ce și-a pierdut și mama. Din acel moment a început să muncească pentru a-și împlini visul de a explora regiunile polare.

Belgica, la marginea banchizei | Credit foto: Mira Kaliani, de la expoziția dedicată exploratorului Emil Racoviță

Cu Belgica în Antarctica

S-a angajat pe numeroase nave ce călătoreau în zona arctică. Avea 25 de ani când a fost inclus, ca ofițer secund, în echipajul unei expediții în Antarctica, pe nava Belgica. Scopul expediției a fost unul exclusiv științific, prin urmare membrii aveau studii în domenii diferite și proveneau din mai multe țări. Din cei 19 oameni care au plecat atunci spre Antarctica, au făcut parte, printre alții, biologul și speologul român Emil Racoviță, medicul, antropologul și fotograful american Frederick Cook, geologul, oceanograful și meteorologul polonez Henryk Arctowski, hidrograful Georges Lecointe. A fost prima expediție în care echipajul a fost nevoit să petreacă iarna acolo, după ce nava a fost prinsă în ghețurile din marea Bellingshausen. În tot acel timp, au fost făcute observații de mare importanță științifică. După luni bune de captivitate, nava a reușit să se elibereze din ghețuri și, la sfârșitul anului 1899, a revenit în Belgia, de unde plecase în urmă cu trei ani.

Din această călătorie, Roald a acumulat multă experiență care i-a fost de folos în expedițiile ulterioare; una din lecțiile învățate a fost cum să prevină îmbolnăvirea de scorbut, boală cauzată de lipsa vitaminei C în alimentație, și anume prin consumul regulat de carne proaspătă.

O parte din echipajul care a străbătut pasajul de nord-vest: Gustav Juel Wiik, Roald Amundsen, Peder Ristvedt și Anton Lund | Credit foto: Fram Museum, via canadiangeographic.ca

Cu Gjøa prin pasajul de nord-vest

În 1903, a fost comandatul propriei expediții pe nava lui numită Gjøa. Alături de șase oameni ce formau echipajul, Roald a reușit să traverseze pentru prima dată pasajul de nord-vest de la Oceanul Atlantic la oceanul Pacific, ceea ce a fost o realizare extraordinară pentru el. În plus, a acumulat noi experiențe și cunoștințe despre supraviețuire și despre echipamentele necesare și îmbrăcămintea adecvată în condiții extreme. Inuiții l-au învățat cât de important este să se folosească de câini pentru sănii și arta de a conduce sania trasă de câini.

O familie inuită pe vasul Gjøa | Credit foto: Fram Museum, via canadiangeographic.ca

Un singur loc

Următoarea expediție pe care a planificat-o a fost spre Polul Nord. În 1909, unul din foștii lui camarezi pe vasul Belgica, Frederick Cook, a susținut că înainte cu un an a ajuns la Polul Nord. Cum asta nu a fost suficient, un alt american, exploratorul Robert Peary, a afirmat că și el a ajuns deja acolo. Planul lui Roald a fost dat peste cap. I-a mai rămas, se părea, un singur loc ce i-ar fi putut aduce faimă și un loc în rândul marilor exploratori ai lumii: Polul Sud. Trebuia însă să se grăbească, deoarece a aflat că un explorator britanic, Robert Scott, urmărea exact același lucru.

Inuiții l-au învățat cum să pregătească sania pentru a fi manevrată cât mai eficient în condiții de temperaturi extrem de scăzute.| Credit foto: Fram Museum, via canadiangeographic.ca

Cu Fram spre Polul Sud

A împrumutat de la Fridtjof Nansen, exploratorul care l-a inspirat în adolescență, vasul Fram (Înainte) și banii necesari expediției și i-a spus că va merge la Polul Nord. Chiar și echipajul a știut de Polul Nord. În momentul când vasul a ajuns în zona Madeira, Oceanul Atlantic, a adunat toți oamenii de pe vas și le-a spus atât: „Mergem la Polul Sud”. Nimeni nu a bătut în retragere, iar expediția a continuat.

Era în competiție cu Robert Scott. A ajuns în Antarctica în ianuarie 1911, la zece zile după acesta. Un tâmplar din echipajul lui Roald a remodelat săniile, le-a redus dimensiunile și le-a făcut mai ușor de manevrat. Roald a luat câini, Robert Scott a adus ponei de Shetland. Fiecare sanie a echipajului Amundsen a cântărit 24 de kilograme, în timp ce Scott a folosit un echipament de trei ori mai greu.

Amundsen a stabilit o bază a expediției numită Framheim, casa lui Fram, punct de unde a câștigat 96 de kilometri comparativ cu echipa englezilor. Următoarele luni au pus provizii în adăposturile făcute de-a lungul traseului stabilit.

Privind steagul norvegian pe care l-au înfipt la Polul Sud.
| Credit foto: Biblioteca Națională a Norvegiei, via coolantarctica.com

Prima încercare

Cum lunile de vară erau aproape și temperaturile în scădere, în prima săptămână din septembrie Roald a hotărât începerea expediției. Cel mai experimentat membru al echipajului, care a participat în multe din expedițiile lui Nansen, a avertizat că trebuie să mai aștepte. Dar Roald nu mai avea răbdare. Au pornit și au fost surprinși de temperaturi de minus 55 de grade. Degerați, au fost nevoiți să se întoarcă la bază.

A doua încercare

După mai bine de o lună, în 19 octombrie au făcut a doua încercare. Roald a ales patru bărbați care să-l însoțească – Olav Bjaaland (excelent schior), Oscar Wisting (ofițer de marină, pe care l-a ales, după cum a mărturisit ulterior Roald, datorită abilității lui de a-și păstra optimismul chiar și atunci când situația nu era deloc bună), Helmer Hanssen și Sverre Hassel (amândoi pricepuți la condusul săniilor) –, au pornit cu 52 de câini și patru sănii. Aveau de străbătut 1285 de kilometri.

Au ajuns în fața unui munte de care nu știau – nu era marcat atunci pe hartă. I-au dat numele Queen Maud, în onoarea reginei Norvegiei.  Au început escaladarea, cu grijă, pentru a evita crevasele. Șansa a fost de partea lor, muntele nu era atât de abrupt pe cât au crezut. După o săptămână, au ajuns pe platoul polar. Au campat și Roald a botezat acel loc Slakteren, adică măcelul. Pentru a evita îmbolnăvirea, au fost nevoiți să facă rost de carne crudă. Singurele animale pe care le-au avut au fost câinii – au ucis 24. S-au hrănit ei, au hrănit cei 28 de câini și au păstrat din carne și pentru întoarcere.

Cu forțele refăcute, au continuat expediția. În 14 decembrie 1911, norvegienii au ajuns la Polul Sud. Și nici un steag britanic nu era acolo înfipt. Pentru a fi sigur că era exact în acel punct, Amundsen a făcut măsurători în funcție de poziția soarelui. Au stat la Polul Sud trei zile pentru a se odihni și s-au pregătit pentru călătoria de întoarcere.

Toți cinci s-au reîntors cu bine la bază, însă doar cu 11 câini.

După 35 de zile

Britanicul Robert Scott a ajuns și el la Polul Sud în ianuarie 1912, după 35 de zile. Din nefericire, nimeni din echipa lui nu a supraviețuit drumului de reîntoarcere la bază – după câteva luni, au fost găsiți înghețați.

Echipa lui Roald Amundsen care a ajuns prima dată la Polul Sud s-a întors pe vasul Fram și a celebrat reușita.| Credit foto: Biblioteca Națională a Norvegiei, via coolantarctica.com

Eroul

În 1912, vestea cuceririi polului sud a făcut înconjurul lumii. Pentru norvegieni, Roald Amundsen a devenit un erou. Așa cum a visat, a ajuns un explorator faimos despre care vorbea o lume întreagă și care a făcut istorie.

„Știința a făcut încă un pas: descoperirea polului sud. Punctul acesta necunoscut încă de pe globul pământesc a fost atins de căpitanul norvegian Roald Amundsen”, scria Gazeta Ilustrată, într-un număr din 1912, și continua: „Polul Sud, tot atât de înalt ca Alpii, cu un platou de două ori mai mare de cât România și mai ridicat decât Svițera (n.red. Elveția), cuprinde în totalitate, un deșert de 1300 chilometri, în cari călătorii nu întâlnesc nici un animal, nici o plantă, nici o pasăre. Ce farmec grandios trebue să aibe întinsul acesta în cari nu simți decât imensul frig.

Acei ce-au gustat în viața lor plăcerile ghețurilor polare, nu le pot uita niciodată.

Căpitanul Amundsen a fost unul din aceștia.”

După 15 ani, și-a împlinit și celălalt vis: a ajuns și la Polul Nord.


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.