Site icon Editia de Dimineata

Acum 40 de ani era asasinat John Lennon. Ce spune acum primul jurnalist britanic care a relatat de la locul crimei

Muzician, cântăreț, textier și compozitor englez, unul din fondatorii trupei The Beatles, a rămas în memoria colectivă un Visător care a încercat să schimbe lumea.

8 decembrie 1980. Chiar dacă nu erai încă născut la acea dată, tot trebuie să fi auzit de ziua asta, căci ea va rămâne marcată în calendar pentru totdeauna. E ziua în care John Lennon era asasinat, inexplicabil, absurd, revoltător.

Ucis la trei săptămâni după lansarea unui album

John Lennon s-a mutat în New York în 1971, unde criticile sale la adresa războiului din Vietnam l-au determinat pe Richard Nixon la lungi încercări de a-l deporta, în timp ce cântecele sale au fost preluate ca imnuri în mișcarea antirăzboi.

John Lennon s-a retras din domeniul muzical în 1975, pentru a fi aproape de familia sa, dar s-a relansat în 1980, cu un album numit Double Fantasy.

El a fost ucis la trei săptămâni după lansarea acestuia, pe 8 decembrie 1980,  în jur de ora 10:50 seara. Lennon și  soția sa, Yoko Ono se întorceau acasă, la apartamentul lor din New York, când Mark David Chapman l-a împușcat pe John Lennon în spate de patru ori, la intrarea în clădire.

Lennon îi dăduse un autograf ucigașului

Lennon a fost dus la Urgențe în apropiere, dar a fost declarat mort la 11:07. Mai devreme în acea seară, Lennon îi dăduse un autograf lui Chapman.

Chapman a declarat că a plănuit să-l ucidă pe John Lennon pentru a deveni faimos.

Vestea s-a răspândit repede în presă, însă primul jurnalist care a informat națiunea americană și, astfel, întreaga lume în legătură cu marea pierdere a muzicii a fost producătorul WABC Alan Weiss.

Amintirile lui Tom Brook, de la BBC

Primul jurnalist britanic care a relatat de la locul faptei a fost jurnalistul BBC Tom Brook. Acum își amintește cum a fost acea zi și cum îl bântuie din acel moment.

Trăind la New York, el mărturisește că viața și moartea lui John Lennon îi sunt amintite constant, mai ales că și locuiește la câteva străzi distanță de locul crimei.

”Trebuie să recunosc că era o poveste cu potențial imens, dar că logistica reportajului de la fața locului era destul de simplă. Am rechiziționat o cabină de telefon public cu vedere spre locul faptei și răspundeam întrebărilor prezentatorului BBC Radio Four Today, Briand Readhead, printre alții, furnizând ultimele detalii.

Când nu făceam asta, intervievam oameni din rândul sutelor de fani ai lui Lennon care veneau acolo”, își amintește  Tom Brook.

”Toată lumea din jurul meu plângea, unii erau foarte isterici. Eram și eu un fan Lennon. Când mă uit la fotografia de pe prima mea legitimație de presă de la BBC din vremea aceea, aveam o mutră înspăimântătoare, și mă mir că firma mi-a dat atunci un job! Ce e drept, arătam ca un fan adevărat de-ai lui John Lennon. Eram și eu puternic lovit emoțional în noaptea aia, dar am reușit să nu am noduri în gât în timpul transmisiilor”, mai spune acesta.

Oamenii îl roagă deseori să descrie cum era atmosfera imediat după crimă. ”Nu o să uit niciodată o tânără care a spus: Mă simt ca și când aș fi fost înjunghiată în stomac! – Și cred că aceste cuvinte ale ei însumează perfect toate gândurile și trăirile”, spune Tom Brook.

”John Lennon a fost una dintre cele mai semnificative personalități ale culturii pop a secolului al XX-lea, un original britanic, de care, și la 40 de ani de la moartea sa, sunt încă fascinat”, a mai spus jurnalistul BBC.

Scuze după 40 de ani

Lui Chapman i-a fost refuzată eliberarea condiţionată de 11 ori, cel mai recent, în august.

În timpul audierii din august, potrivit documentelor obţinute de Press Association, el a spus că l-a ucis pe starul în vârstă de 40 de ani pentru „glorie” şi că merită pedeapsa cu moartea.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în statul New York în 2007, însă aici nu a mai avusese loc o execuţie din 1963.

Fapta ”demnă de dispreț”

Chapman a adăugat că se gândeşte tot timpul la „fapta demnă de dispreţ” comisă pe când avea 25 de ani şi că acceptă că este posibil să rămână închis până la sfârşitul vieţii.

„Vreau să reiterez că imi pare rău pentru crima comisă”, a spus el în faţa comitetului de eliberare condiţionată de la închisoarea Wende din New York. „Nu am vreo scuză. A fost pentru gloria mea”.

Exit mobile version