2 ianuarie 2023, 10:13

„Ne-am bucurat, ne-am veselit: acum la muncă, la lucru!”

„Socoteala e limpede ca lumina soarelui: acum se cuvine să ascultăm și glasul acestor zile mari, să cunoaștem și datoria bucuriilor de astăzi. Căci bucuria are și datorie, datorie care se răsfrânge asupra tuturora.”

„Adunarea a fost anunțată abia cu câteva zile înainte, și totuși, îndată după primirea avizului, ca mânați de o putere nevăzută, au plecat cete de oameni spre Alba Iulia”, scria în ziarul Alba Iulia despre „cea mai mare sărbătoare națională a românilor”, 1 decembrie 1918:

Au venit din toate colțurile locuite de români, ca un simbol că de acum s-au sfărâmat granițele vitrege pe care zbirii noștri de ieri le credeau veșnice.

„Ca fermecați de varga magică”

Dedicat evenimentului, ziarul a prezentat pe larg de la cuvântări oficiale la atmosfera de sărbătoare din acele zile ce a cuprins orașul:

Au venit cu toții, de la vlădică la opincă, de la copilașul plăpând și cu simțăminte nelămurite până la moșneagul gârbovit de greutatea anilor…

Ca fermecați de varga magică, toți erau stăpâniți de același gând, de același dor măreț: unirea noastră a tuturor cu România, maica noastră dulce.

„Au venit cu toții, de la vlădică la opincă, de la copilașul plăpând și cu simțăminte nelămurite până la moșneagul gârbovit de greutatea anilor…” | 1 decembrie 1918, Alba Iulia / Fotografie: Samoilă Mârza

„Fiecare năzuia să ajungă cât mai iute”

Începând cu seara de joi, 28 noiembrie 1918, mulțimea „a început a curge” pe străzile orașului.

Sâmbătă dimineața, se anunțase că toate locuințele din Alba Iulia erau ocupate și oamenii care veneau cu trenurile erau îndrumați să facă popas în alte gări din apropiere.

„Zadarnic”, relatase presa, „dorul ce-i mâna spre Alba Iulia a fost cu mult mai puternic decât să afle putere pământească să-l înăbușe. Nimeni nu a voit să-și întrerupă drumul, fiecare năzuia să ajungă cât mai iute”.

„Soseau unul după altul trenurile”

Au fost puse în circulație zeci de trenuri speciale care aduceau „mii și mii de oameni”:

Sâmbătă am căpătat mai multe trenuri speciale, așa că soseau unul după altul trenurile. Toate erau ticsite de oameni, din ferești fluturau așa de mândru steagurile, iar văzduhul era străbătut de cântecele naționale Deșteaptă-te române, La arme, Pe-al nostru steag

[…]

Visurile noastre stropite cu atâtea lacrimi și sânge, acum ni le-am putut vedea cu ochii. Au fost atât de vii și atât de puternice simțămintele ce ne-au inundat inimile.

[…]

Acestea au fost primele lacrimi de bucurie, după atâtea lacrimi de jale și de durere.

Episcopul Iuliu Hossu a citit poporului Actul Unirii | 1 decembrie 1918, Alba Iulia / Fotografie: Samoilă Mârza

„Peste noapte natura întreagă s-a îmbrăcat parcă în haine de sărbătoare”

Cum a fost în ziua de duminică, 1 decembrie 1918, așa cum s-a relatat în ziarul Alba Iulia:

Cu sufletele înfrigurate de nerăbdare așteptam ivirea zorilor. Ziua în care avea să se hotărască soarta noastră a tuturor.

Peste noapte, natura întreagă s-a îmbrăcat parcă în haine de sărbătoare. Ce gânduri mărețe ne copleșesc sufletele în această noapte sfântă. Aceasta e noaptea Învierii românilor de dincoace de Carpați. Cu groază lăsăm ca mintea să alerge pe câmpul vieții noastre trecute. Vedem suferințe multe, multe… Bătăi, întemnițări, lacrimi, sânge nevinovat…

La ivirea zorilor, cete-cete de oameni mișunau pe străzi. Clopotele în glasul lor sărbătoresc vestesc începerea slujbei dumnezeiești. Arhiereii, preoții și poporul pleacă, cu sufletele cucernice, spre biserică, ca să aducă mulțumire Atotputernicului Dumnezeu, că ne-a învrednicit să ajungem această zi, ca să ne bucurăm și veselim într-însa.

„Toate darurile și le-a revărsat natura din belșug…”

Profesorul Alexandru Borza (21 mai 1887 – 3 septembrie 1971), botanist, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, scria despre ce ar urma să facă „moștenii norocoși ai acestui pământ prin înțelegere frățească și muncă înțeleaptă”, după momentul unirii:

Într-o clipă de fericită inspirație a destinat Stăpânul lumii cetatea muntoasă a Transilvaniei împreună cu șesurile mănoase ce se întind în jurul ei până la Nistru, Tisa, Dunăre și largul mării, de leagăn unui singur neam stăpânitor, Românilor.

România-mare! Aproape toate comorile ce le poate oferi pământul, le ascunzi în pântecele tău, le cuprinzi în vegetația ta, în apele râurilor, în lumea animalelor! Munții tăi aur poartă…, din belșug cărbune și fier, temelia și condiția de viață a unei industrii înfloritoare. Gazul metan, ce se ascunde în tainițele pământului în Câmpia Ardealului, este poate izvorul unei bunăstări și bogății nevisate. Apele minerale îți poartă numele prin lumea întreagă. Sarea ți-o caută cu toții.

Flori frumoase, câmpii bogate, podgorii vestite, păduri bătrâne, unde mai găsești ca în țara întinsă a românilor?

Apele-ți sunt pline de pești și pădurile de vânat, iar plaiurile de munte abia mai cuprind turmele de vite și oi.

Toate darurile și le-a revărsat natura din belșug asupra acestui rai pământesc.

Rămâne ca toți moștenii norocoși ai acestui pământ prin înțelegere frățească și muncă înțeleaptă să facă din România mare cea mai fericită țară din lume.

Aparatul cu care Samoilă Mârza a făcut singurele fotografii la 1 decembrie 1918 cu mulțimea venită la Alba Iulia. În anii ’60, Muzeul Unirii din Alba Iulia a achiziționat de la Samoilă Mârza acest aparat care se află de atunci în colecția muzeului. | Credit foto: Mira Kaliani

„Iată, s-a plinit vremea, Fraților!”

În numărul apărut în ultima zi a lunii decembrie 1918, „într-un cuvânt către frații noștri de la sate”, Zaharia Muntean, publicist, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, scria:

Iată, s-a plinit vremea, Fraților! Visul nostru de veacuri s-a făcut faptă: stăpânii de ieri nu mai sunt… A trecut vremea lor. S-a schimbat lumea, s-au șters durerile trecutului.

[…]

Mărețe vremi trăim acum, Frați Români! Slugi am fost, robi ai unei țări asupritoare, clăcași fără plată; nu am avut regele noastru, nu am avut oaste care să asculte de căpitani români, nu am avut ființa noastră aparte… Nimic nu am avut!

Iar acum? […] Avem țară și avem Rege. Suntem liberi și suntem stăpâni în țara noastră. Iar aceasta e plinirea vremii de-acum.

Socoteala e limpede ca lumina soarelui: acum se cuvine să ascultăm și glasul acestor zile mari, să cunoaștem și datoria bucuriilor de astăzi. Căci bucuria are și datorie, datorie care se răsfrânge asupra tuturora. Ne-am bucurat, ne-am veselit: acum la muncă, la lucru! Aceasta e porunca vremii! La lucru, la lucru, Frați Români!


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol