Site icon Editia de Dimineata

Admitere liceu 2019. Mesaj de încurajare pentru elevi: „Nota nu este definitorie pentru viața copiilor”

Elevii de gimnaziu au intrat în ultima sută de metri în ceea ce privesc pregătirile pentru examenul de admitere pentru licee. În acest context președinta Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu, a ținut să precizeze faptul că notele pe care aceștia le iau nu sunt „definitorii pentru viața lor”, potrivit RFI.

Ministerul Educației a mai anunțat și faptul că înscrierea pentru Evaluarea Națională va fi realizată de secretarii unităților de învățământ, ținând cont de evidențele școlilor. Din acest motiv nu va fi nevoie de completarea unei cereri tip pentru înscriere. Totodată, reprezentanții ministerului au informat Federația Asociațiilor de Părinți că vor primi vineri broșurile care includ locrile disponibile la licee, până vineri.

Președinta Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu, spune că singurul responsabil pentru această situație ar fi ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, căruia profesorii și părinții îi cer demisia.

Experta adaugă că o parte de vină o au și profesorii, care ar trebui să își ceară scuze în fața elevilor pentru  că „noi, ca adulți, nu suntem în stare să facem lucruri mai bune” pentru elevii de azi, potrivit RFI.

Daniela Vișoianu a mai precizat următoarele: „De data aceasta este de vină ministrul, în sensul în care decizia din martie de a schimba planul de școlarizare stabilit acum un an pentru anul școlar 2019 – 2020 ar fi trebuit să aibă în spate situații foarte clare pentru fiecare județ. În fapt, ceea ce am constat este că numărul de locuri pentru învățământul liceal, cele 134.000, ar fi, teoretic, suficiente pentru absolveții de clasa a VIII-a de anul acesta, în sensul în care ar sta în media de copii care au luat cel puțin 5 la examenul de evaluare națională în ultimii ani în România. Asta este o greșeală pe care continuăm să o facem în politicile publice din România, să considerăm că undeva de la centru, din minister, se pot rezolva și adresa toate problemele locale de la nivel județean. Aceste cifre stabilite la nivel național, care spun că atâția copii au luat la evaluarea națională peste 5, avem cu 6.000 de locuri mai mult pentru ei, or să își găsească toți loc în licee sau în școlile profesionale portivit cu aceste rezultate. Dar aceste cifre naționale până la nivel județean ar fi trebuit să apară ceea ce nu se întâmplă încă în România, o politică descentralizată de adaptare la nivel local. În fapt, inspectorii școlari județeni au protejat catedrele profesorilor din liceele teoretice din reședințele de județ”, pentru RFI

Citește întreg materialul aici.

Exit mobile version