Propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, filmul „La Gomera”, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, are premiera vineri în cinematografele româneşti. „La Gomera”, care se numără între lungmetrajele eligibile pentru nominalizare la premiile Academiei Europene de Film, a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes de anul acesta și premiera nord-americană în secțiunea „Masters” a Toronto International Film Festival 2019.
„La Gomera” va rula în 45 de oraşe din ţară, cu proiecţii speciale la Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa.
Filmul îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.
Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.
„Pentru mine, acest proiect este ca o rampă de lansare în România, mai ales că am plecat acum 18 ani şi mă întorc cu un astfel de proiect. Sper să mă întorc să mai lucrez aici”, a afirmat Catrinel Marlon, potrivit news.ro.
„Au fost multe provocări pe parcurs, dar am găsit calea potrivită”, a spus producătoarea Patricia Poienaru. Porumboiu a lucrat patru ani pentru acest film. Au fost cinci săptămâni de filmare în România, apoi echipa s-a mutat în insula La Gomera şi în Singapore. Porumboiu nu se gândeşte la o continuare, însă unele dintre secvenţele rămase în afara lungmetrajului ar putea sta la baza unui viitor film.
„Am scos nişte secvenţe foarte bune, dar nu intrau în ritmul ăsta. De la ele probabil că o să plec şi o să fac un alt proiect”, a mai spus aceasta.
sursa foto: star-gossip.com