Site icon Editia de Dimineata

Află ce criterii trebuie să îndeplinească adidașii pentru alergare

În ultimul timp tot mai mulți români aleg să facă sport, însă știm cu adevărat cum trebuie să ne alegem adidașii pentru alergare? Chiar dacă cele mai multe încălțări par comode atunci când sunt probate în magazinele de specialitate, testul adevărat vine abia după câțiva kilometri de alergat. În această situație modul în care tu alergi și forma piciorului sunt mult mai importante, decât logo-ul vizibil pe adidași. 

Dacă vrem să ne alegem adidași pentru alergat perfecți trebuie să luăm în considerare următoarele caracteristici:

  1. Modul în care tu alergi și tipul de alergare pe care-l practici
  2. Caracteristicile încălțămintei trebuie să se potrivească cu nevoile tale
  3. Probează mai multe perechi până descoperi exact ce ți se potrivește

În mod normal despre adidași știm că trebuie să reziste între 700 respectiv 1.000 de kilometri de alergare adică echivalentul a trei sau patru luni pentru alergătorii cu experiență. Dacă la o analiză scurtă observăm că aveam crampoanele roase sau destul de uzate, acesta este primul semn că avem nevoie de o pereche nouă de adidași.

Există mai multe tipuri de adidași pentru alergare printre care:

Adidași concepuți pentru alergarea prin oraș, aceștia sunt gândiți pentru trotuare și rar pentru suprafețe ce prezintă neregularități. Foarte ușori și flexibili aceștia sunt realizați cu scopul de a amortiza ori stabiliza membrele inferioare în timpul unor mișcări repetitive pe suprafețe în general dure și uniforme.

Există adidași gândiți pentru alergarea pe potecă și sunt realizați în așa fel în cât să facem sport cu ei pe trasee de teren accidentat ce prezintă pietre, rădăcini, noroi și multe alte obstacole. Aceștia au fost îmbunătățiți prin intermediul unei bande pentru tracțiune solidă și fortificați cu scopul de a conferi o mai mare stabilitate. Tot aceste modele oferă suport și protecție pentru membrele inferioare.

Printre tipurile de adidași îi descoperim și pe cei creați special pentru alergarea pe bandă. Aceștia au fost proiectați special pentru a fi utilizați în sala de sport sau pentru a face antrenamente de tipul celor Crossfit.

Sursă foto cover: machomen.ro

Exit mobile version