Cu toții ducem, uneori, o adevărată luptă pentru a ne aminti un cuvânt care ne stă pe limbă. Asta, însă, ar putea să nu fie, totuși, semnul unei memorii proaste – și există o modalitate ușoară de a o preveni.
Ați avut vreodată probleme să vă amintiți numele cuiva? Acel moment în care vedeai chiar și chipul persoanei prin ochii minții tale și simți că ai recunoaște imediat numele dacă un prieten ți l-ar sugera. Deși acest lucru se întâmplă frecvent în ceea ce privește numele unei persoane, se întâmplă la fel pentru orice cuvânt.
Aceasta nu înseamnă că nu vă puteți aminti conceptul, ci că nu puteți găsi eticheta lingvistică. Problemele de găsire a cuvintelor sunt un aspect aproape stereotip al problemelor cognitive care afectează adulții de vârstă mijlocie și cei mai în vârstă. Aceste eșecuri apar fără avertisment chiar și pentru cele mai cunoscute cuvinte și nume pe care le cunoaște o persoană.
Ce s-a descoperit
Cercetătorii au descoperit că cele mai supărătoare cuvinte sunt substantivele proprii și numele obiectelor. Această incapacitate poate dura de la o fracțiune de secundă la minute sau chiar ore și poate fi exasperantă.
În astfel de cazuri, o persoană este sigură că știe cuvântul pe care îl caută. Poate părea că termenul este doar pe vârful limbii acesteia, dar din anumite motive nu și-l amintește, cel puțin în acel moment.
De fapt, psihologii se referă la astfel de experiențe, numindu-le tip-of-the-tongue (n.r. pe vârful limbii) – TO, potrivit BBC.
Studierea TOT prezintă anumite provocări psihologilor care doresc să înțeleagă cum și de ce apar astfel de stări. La fel ca astronomii care studiază fenomene efemere, cercetătorii știu că stările TOT se vor întâmpla în cele din urmă, dar nu exact când. Această incertitudine a condus la două moduri distincte de investigare a TOT-urilor: prin metode naturaliste și prin inducerea experimentală a eșecurilor în găsirea cuvintelor în mediile de laborator.
Cercetătorii care studiază găsirea cuvintelor și TOT au încercat să cuantifice două aspecte în special: cât de des apar aceste stări și probabilitatea ca acestea să fie rezolvate – adică cuvântul căutat este amintit spontan de către persoana fără asistență externă. Studiile de jurnal, în care oamenii notează de fiecare dată când experimentează o stare TOT, permit cercetătorilor să evalueze atât frecvența, cât și ratele de rezoluție. Rezultatele sugerează că studenții experimentează aproximativ unu până la două situații TOT pe săptămână, în timp ce pentru persoanele de 60 și 70 de ani, rata este ușor mai mare. Cu toate acestea, participanții la cercetare de 80 de ani experimentează stările TOT la o rată de aproape două ori mai mare decât studenții.
Experiment
Metoda alternativă pentru studierea acestor reacții este de a induce experimental o stare TOT. O metodă pentru a face acest lucru a fost dezvoltată de psihologii Roger Brown și David McNeill când erau amândoi la Universitatea Harvard. Ei au descoperit că simpla oferire a participanților a unui dicționar de definiții ale cuvintelor englezești neobișnuite ar declanșa adesea un eșec în găsirea cuvintelor.
Un exemplu din studiul lor a fost: „Un instrument de navigație folosit pentru măsurarea distanțelor unghiulare, în special altitudinea Soarelui, a Lunii și a stelelor pe mare”. (Dacă acest exemplu v-a cauzat o stare TOT, atunci cuvântul pe care îl căutați este „sextant”.)
În acest studiu, participanții au fost adesea în măsură să furnizeze cuvântul dorit fără dificultate. Cu alte ocazii, subiecții habar nu aveau ce cuvânt descrie definiția. Cu toate acestea, dacă s-au trezit într-o stare TOT, Brown și McNeill le-au pus întrebări suplimentare. Cercetătorii au descoperit că, în timp ce se află într-o astfel de stare, oamenii pot raporta informații parțiale despre cuvântul căutat, chiar dacă cuvântul în sine le scapă.
Și nu este surprinzător că atunci când oamenii comiteau erori, adesea produceau cuvinte care aveau un înțeles similar. Când li s-a dat definiția pentru „sextant”, participanții au răspuns uneori cu „astrolab” sau „busolă”. Cu toate acestea, au oferit uneori cuvinte care sunau doar ca termenul dorit. Definiția pentru „sextant” a dus, de asemenea, la răspunsuri de „sextet” și „sexton”.
Cu toate acestea, studiile cu adulți în vârstă sugerează că informațiile parțiale – cum ar fi litera inițială a cuvântului – îi ajută mai puțin. Psihologul Donna Dahlgren de la Indiana University Southeast a susținut, însă, că problema cheie nu este cea a vârstei, ci cea a cunoașterii. Dacă adulții mai în vârstă au de obicei mai multe informații în memoria pe termen lung, atunci, în consecință, vor experimenta mai multe stări TOT.
Soluția?
În acest context, cercetările sugerează că s-ar putea să aveți mai puține astfel de episoade dacă vă mențineți în formă, practicând aerobic sau fitness. Așadar, data viitoare când aveți un lapsus, puteți încerca și să căutați cuvântul pe care doriți să vi-l amintiți în jurul blocului.
Este, de asemenea, posibil ca stările TOT să fie utile – pot servi drept semnal adulților în vârstă că cuvântul căutat este cunoscut, chiar dacă în prezent nu este accesibil. Astfel de informații metacognitive sunt benefice, deoarece indică faptul că a petrece mai mult timp încercând să rezolve eșecul găsirii cuvintelor poate duce în cele din urmă la succes. Privite astfel, stările TOT ar putea reprezenta surse valoroase de informații.
Sursă foto: lenius.it