Site icon Editia de Dimineata

Alți 48 de soldați ruși vor fi judecați pentru crime de război. Sunt instrumentate alte 13.000 de cazuri

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat că, începând de luni, erau în curs de investigare aproximativ 13.000 de cazuri de presupuse crime de război rusești.

În cadrul Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, Venediktova a declarat că alți 48 de soldați ruși vor fi judecați pentru crime de război, după ce un tribunal din Kiev l-a condamnat pe Vadim Șișimarin la închisoare pe viață pentru uciderea unui civil neînarmat de 62 de ani, Oleksandr Șelipov.

“Am inițiat deja aproape 13.000 de cazuri care au legătură doar cu crime de război. În această categorie, au fost raportate suspiciuni [cu privire la] 49 de persoane, pe care am început să le urmărim penal [pentru] crime de război”, a spus Venediktova.

The Guardian scrie că oficialii ucraineni au o listă de aproximativ 600 de suspecți despre care se crede că au fost implicați în crime de război, a spus ea, în timp ce două cazuri care implică trei persoane sunt deja în atenția instanțelor.

Toleranță sistemică și încurajare a crimelor de război

Venediktova a declarat că amploarea plângerilor împotriva Rusiei sugerează o toleranță sistemică sau o încurajare a crimelor de război împotriva ucrainenilor, adăugând: “Toate dovezile indică faptul că elita militară și politică rusă a revenit necondiționat la tacticile brutale de război ale violenței. Populațiile civile și obiectele civile – inclusiv spitalele, unitățile de învățământ și clădirile rezidențiale – sunt vizate la nivel internațional într-un mod larg și sistematic.”

Ea a declarat că echipa sa a documentat multiple cazuri de „cruzime și violență deliberată incalificabilă împotriva civililor”, adăugând: “Acest lucru este evident îndeosebi în teritoriile care se aflau pe linia întâi a războiului, care au devenit practic un abator”.

Circa 4 600 de civili au murit în urma războiului, inclusiv 232 de copii, iar numărul real este probabil mai mare, a mai spus ea.

Exit mobile version