24 septembrie 2020, 5:25

„Amatorul”. Nonconformistul Alexandru Slătineanu, bacteriologul care a făcut unul dintre cele mai moderne laboratoare din Europa

„În momentele de destindere vizita muzee, anticariate, se plimba pe cheiurile Senei cu dese opriri la exponatele buchiniştilor, care completau atât de impresionant panorama oraşului. Cumpăra, ca un adevărat cunoscător, cărţi rare, gravuri, litografii, picturi. Privindu-i ţinuta falnică şi barba bogată, un prieten de la Paris îl numea «barbarul cel mai civilizat»”, scrie Dumitru Buiuc despre Alexandru Slătineanu, în prezentarea din impresionanta lucrare Ctitorii prestigiului, apărută în 2004 și dedicată celor 125 de ani de învăţământ medical superior la Iaşi.

Aşchia nu sare departe de trunchi.

Urmaș al unei familii instruite de boieri din Oltenia, Alexandru Slătineanu s-a născut în București, în ianuarie 1873. Familia apare menționată în documente cu numele Slătineanu – nume luat de la Slatina, unde a avut proprietățile și reședința – în secolul al XVII-lea, deși originea ei este mult mai veche, scria istoricul Octav George Lecca în Familiile Boerești Române

Mulți din neamul Slătineanu au ocupat diferite funcții importante în administrația țării: Radu – mare vornic, Iordache – caimacam, Ion – mare logofăt. Un alt Iordache din familie a tradus în limba română opera poetului dramatic italian Metastasio, a ilustrat-o și tipărit-o în Sibiu, în 1797. 

Tatăl lui, tot Alexandru, a făcut studii la Paris în domeniul agronomiei și este cel care a pus bazele învățământului agronomic în Țara Românească.

Zece ani la Paris.

După finalizarea studiilor liceale la Sf. Sava din București, a plecat la Paris în 1892,  unde a urmat studii universitare de medicină. A rămas în capitala Franței timp de zece ani. 

La Paris, a avut ca profesori renumiți specialiști în domeniul medical, printre care doctorul Louis Hubert Farabeuf, cel care a introdus igiena ca materie în școlile de medicină din Franța, Mathias-Marie Duval, profesor de anatomie și histologie, medicul Jean-Martin Charcot, profesor de neurologie. 

A urmat cu regularitate și cursurile de istorie a medicinei ale lui Edouard Brissaud, neurolog, succesor al lui Charcot. După aproximativ doi ani de studii, în urma examenelor, a fost admis să facă practică în spitale din Paris. 

A înțeles că este esențial să aibă cunoștințe solide în multiple discipline, medicale și nu numai, prin urmare s-a înscris la Sorbona unde a absolvit facultatea de științe naturale, fiind atras în mod special de chimie și fiziologie. 

Mergea la Collège de France unde a urmărit cu pasiune cursurile psihologului francez Théodule Ribot; acesta demonstra, prin prezentarea de cazuri, intereferențele între condiția socială a individului și stările patologice. 

Ca mulți alți absolvenți de studii medicale din perioada respectivă a visat să învețe și să se perfecționeze la renumitul Institut Pasteur, fondat în 1887 de omul de știință francez Louis Pasteur. A reușit acest lucru, fiind susținut și încurajat și de prietenul său Ion Cantacuzino, cel care a avut și el o viață întreagă curiozitatea de a învăța permanent.

La Institutul Pasteur, Alexandru Slătineanu a lucrat în laboratorul microbiologului Ilia Ilici Mecinikov, care, în 1908, pentru cercetările și descoperirea fagocitozei, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Medicină. 

Timpul liber îl folosea mergând la diferite cursuri pe care le țineau foști elevi ai lui Pasteur – îl frecventa, în mod special, pe cel al lui Émille Duclaux, de chimie biologică.

„Septicémie expérimentale par le cocco-bacille de Pfeiffer. Essais d’immunisation” este titlul lucrării de doctorat, teză susținută cu succes în 1901, pentru care a primit medalia de bronz.

Colecția de artă comparată a familiei Slătineanu | Foto © Muzeul Colecțiilor de Artă 

Arta, o altă mare pasiune de-o viață.

În momentele de destindere pe care și le permitea „vizita muzee, anticariate, se plimba pe cheiurile Senei cu dese opriri la exponatele buchiniştilor, care completau atât de impresionant panorama oraşului. Cumpăra, ca un adevărat cunoscător, cărţi rare, gravuri, litografii, picturi. Privindu-i ţinuta falnică şi barba bogată, un prieten de la Paris îl numea «barbarul cel mai civilizat»”, scrie Dumitru Buiuc despre medicul Alexandru Slătineanu, în lucrarea Ctitorii prestigiului.

Perioada București.

După un an, a revenit în țara natală și a fost numit șef de lucrări la Catedra de Medicină Experimentală înființată atunci de Ion Cantacuzino la Facultatea de Medicină din București. Nu a rămas însă izolat în laboratorul lui, ci a lucrat în cadrul organizației Eforia Spitalelor Civile. A fost numit la conducerea Sanatoriului TBC Filaret, pe care l-a înființat, și, timp de cinci ani, între 1907 și 1912, în calitate de inspector sanitar pentru epidemii, a colaborat cu profesorul Ion Cantacuzino pentru a reorganiza serviciul sanitar. 

Marea schimbare. A dat Bucureștiul pentru Iași.

În februarie 1912, a fost invitat la Iași și numit profesor titular al Catedrei de Bacteriologie din cadrul Facultății de Medicină. Catedra era mai mult pe hârtie, deoarece nu avea nici un sediu al el, nici laborator, fiind găzduită într-o încăpere din incinta Catedrei de Chimie. 

După 1913, când a fost mobilizat pe frontul din Bulgaria unde izbucnise o epidemie de holeră, a început să se ocupe de organizarea laboratorului de bacteriologie. Cum banii dați de la Ministerul Instrucțiunii, în jur de 10.000 de lei, erau insuficienți pentru dotarea unui laborator dedicat învățământului, a investit bani personali și din mici donații făcute de prieteni sau oameni nu neapărat bogați, ci educați. 

Bugetul a fost completat generos cu o sumă oferită de Direcția Sanitară și, în acest fel, a putut să înființeze un laborator funcțional, mai ales în condițiile izbucnirii Primului Război Mondial. Aici a fost găzduit, în perioada exilului, până la sfârșitul războiului, în 1918, Laboratorul de Medicină experimentală din București, al profesorului Ion Cantacuzino.

Profesorul Alexandru Slătineanu, portret de Adam Bălțatu | Foto © Muzeul Colecțiilor de Artă 

Laboratorul magic al doctorului Slătineanu. 

În modestul laborator de pe strada Muzelor nr. 18 au fost preparate serurile şi vaccinurile pentru armatele română, rusă şi franceză, care operau în zonă ca şi pentru populaţia civilă locală şi refugiată din partea aflată sub ocupaţie străină a ţării. Aşa au fost economisiţi, evitând importul, peste 3.000.000 lei aur pentru efortul de război al României”, notează Dumitru Buiuc.

După terminarea conflictului mondial, Alexandru Slătineanu a continuat activitatea în laborator unde a investit resurse, oameni și munca lui asiduă. În timp, laboratorul a ajuns să aibă mai multe secții, de bacteriologie, una de chimie fizică şi biochimie, de hematologie şi histopatologie. 

Competența dr. Slătineanu a îmbunătățit și îmbogățit laboratorul, ce a primit repede o recunoaștere binemeritată în lumea medicală, și, mai important, serviciile solicitate îi aduceau fonduri substanțiale.  

Cu viziune largă asupra medicinei, profesorul Slătineanu nu s-a anchilozat nici un moment în studii exclusive de laborator. Pentru el laboratorul, ca şi spitalul, aveau un obiectiv de activitate comun: omul. Era peste tot unde se lupta cu boala, la nivel individual sau social, sau unde o impunea buna funcţionare a Universităţii”, observa Dumitru Buiuc.

O veche și deloc simplă problemă sanitară.

În 1920, a conceput primul curs de „Boale Infecțioase”, iar într-o clădire anexă a Epitropiei Sf. Spiridon din Iași a organizat primul Spital de boli contagioase „Izolarea”. A fost director al Institutului de Igienă din Iași și a fost preocupat, la fel ca un alt medic, specialist în igienă, dr. Felix Iacob, de sănătatea țăranului român

În articolele pe care le publica regulat în reviste de medicină, nota că „morbiditatea şi mortalitatea în mediul rural erau nu o simplă problemă sanitară. Ele ţineau de instrucţia şi educaţia ţărănimii, de starea ei economică şi alimentară, erau o problemă politică şi administrativă. Pentru socialistul Slătineanu reforma agrară din 1923 instituţionaliza doar o formă de neoiobăgie cât nu era dublată de celelalte măsuri necesare. De aceea la plasa de demonstraţie Tomeşti organizase şi variate metode de educaţie sanitară printre care şi o grădină unde ţăranii învăţau cultivarea legumelor în vederea unei alimentaţii raţionale”, menționa Dumitru Buiuc în Ctitorii prestigiului.

Exuberant, nonconformist, generos.

Și tot acesta completa portretul profesorului Slătineanu: 

Cu carură masivă, voce profundă, exuberanţă în gesturi şi vorbe, cu spontaneitate de gândire în care nu lipsea adesea ironia, profesorul Slătineanu impunea şi sfida orice adversar. Nonconformismul şi expresiile sale mai puţin academice, neaoş româneşti, erau proverbiale. Când voia să obţină ceva trimitea aceeaşi solicitare peste tot: la Decan, la Rector, la Ministru. Nu se sfia să atragă atenţia miniştrilor că nu i-au răspuns la anume adrese. Iată de ce era firesc să aibă şi adversari între egali, dar totdeauna a fost apropiat de cei umili şi vrednici din jurul său: se interesa de greutăţile lor, le dădea bani la nevoie, pe laboranţi îi trimitea la croitorul său pentru a le face o haină.

 

Colecția de artă comparată a familiei Slătineanu | Foto © Muzeul Colecțiilor de Artă 

Amatorul.

Alexandru Slătineanu a avut o iubire și o mare pasiune – la niciuna nu a renunțat de-a lungul vieții. Alături de medicină, profesia pe care a iubit-o până la capăt, a fost atras, ca mulți alții din familii boierești, de artă. 

A fost un împătimit colecționar, avea casa „luxos mobilată”, cu bun gust, cu „covoare prețioase”, șaluri persane, gravuri și tablouri autentice, ceramică și scoarțe țărănești, iar în biblioteca impresionantă, pe lângă cărți de specialitate, se găseau cărți rare și litografii. 

„Un adevărat muzeu în care persista o discretă aromă de tutun fin şi parfum franţuzesc subtil. Conversaţiile cu el erau pasionante: aborda, cu profundă cunoaştere, probleme de artă, de filosofie, de literatură, de politică ori de ştiinţă”, scria Alexandru Rosetti în Călătorii și portrete, capitolul dedicat medicului Alexandru Slătineanu, intitulat Amatorul, așa cum de altfel îi mai spuneau și prietenii – alături de alte nume cu care l-au alintat.

Printre aceste nume, era și Turcul, (poate) inspirat de excentricitățile lui, cum relatează Dumitru Buiuc: „…într-o fotografie la Constatinopol apare îmbrăcat cu şalvari, brâu, iminei şi fes”.

Lucrările de gravură au fost cele care l-au interesat în mod deosebit pe Alexandru Slătineanu, influențat și de pasiunea prietenului săi, dr. Ion Cantacuzino, care, la rândul lui, avea o colecție splendidă de gravuri. În perioada pariziană, tânărul Slătineanu a cutreierat, deseori alături de dr. Cantacuzino, prin anticariate, în căutarea rarităților. 

Vincent Willem van Gogh, „Culegătoarea de morcovi” (1885), Cărbune pe hârtie | Foto © Muzeul Colecțiilor de Artă

Un desen al unui pictor celebru.

Reîntors în București, „a creat, în casa din cartierul «Cuibul cu barză» (aflat în zona bulevardului Știrbei Vodă), ambianța rafinată în care se reuneau pentru discuții despre literatură și artă diverse personalităţi ale vremii, precum dr. Ion Cantacuzino, dr. Ionescu-Mihăiești și alți membrii ai «cercului de la Laborator» al Institutului de seruri și vaccinuri, pictorul Dimitrie Ghiață, fost laborant la Institut, poetul Tudor Arghezi și alții”, scria într-o postare, dedicată „Amatorului”, pe pagina de Facebook a Muzeului Colecțiilor de Artă.  Tot de aici, am aflat o scurtă și delicioasă poveste despre un desen al celebrului pictor van Gogh.

„Desenul «Culegătoarea de morcovi» de Vincent van Gogh, unica lucrare a artistului aflată într-o colecţie românească, a fost cumpărat de Alexandru Slătineanu în 1901, an în care își pregătea susținerea tezei de doctorat. Zărit într-o vitrină de ochii deja formați în depistarea valorilor autentice, ar fi prilejuit o dispută între cei doi buni prieteni, Slătineanu şi Cantacuzino, aflați în căutarea rarităților. Însă prietenia a dăinuit!”, scria pe pagina de Facebook a Muzeului Colecțiilor de Artă. 

Fiul lui, Barbu, a moștenit pasiunea pentru artă și a îmbogățit colecția tatălui său cu alte piese de valoare. În 1951, după ce a fost donată administrației Municipiului București, a fost deschisă publicului în casa familiei Slătineanu, unde, un timp, Barbu Slătineanu și soția lui, sculptorița Alexandra Lahovary, s-au ocupat de îngrijirea colecției. 

Alexandru Slătineanu într-un moment de reculegere cu privirea şi gândurile duse spre operele de artă din impresionanta sa colecţie | Text și imagine din cartea Ctitorii prestigiului

O moștenire de milioane.

Timp de 26 de ani, profesorul Alexandru Slătineanu a condus Catedra de Bacteriologie, unde a adus, susținut și promovat medici tineri, valoroși. Toți însă au fost cu gândul la București și rând pe rând l-au părăsit pe profesorul Slătineanu pentru că au crezut că visele lor sunt prea mari pentru orașul lor de provincie. 

„Profesorul”, scrie Dumitru Buiuc, „a avut un crez: ubi patria ibi bene, când mulți, prea mulți ieșeni de baștină, părăseau orașul cu convingerea lor meschină că ubi bene ibi patria”.

Profesorul Alexandru Slătineanu a rămas la Iași, orașul care l-a găzduit până la moarte, și, după ce s-a pensionat, în septembrie 1938, a donat Catedrei de Bacteriologie, înființată și modernizată de el, aparatură, mobilier și o bibliotecă de mare preț.

La pensionare, a lăsat unul dintre cele mai moderne laboratoare din Europa. 

În 1939, profesorul Ștefan S. Nicolau a preluat Catedra de Bacteriologie din Iași și a declarat, cum scrie Dumitru Buiuc, menționând un document păstrat în arhiva Catedrei: 

„…venind în calitate de profesor de bacteriologie la Iaşi, vă mărturisesc că mă aşteptam să găsesc un laborator foarte modest dacă nu chiar în mizerie, ca şi târgul în care se află, ca şi alte laboratoare ale facultăţii noastre ieşene. Spre plăcuta mea surprindere şi cu orgoliul de specialist şi de bun român am constat că laboratorul a cărui conducere am luat-o e mai bogat ca cel al cărui titular am rămas încă în Institutul Pasteur din Paris. Aparate moderne şi extrem de costisitoare, microscoapele cele mai bune din lume…O estimaţie preliminară m-a făcut să preţuiesc între 10 şi 20 milioane lei averea laboratorului de Bacteriologie.”

Profesorul Alexandru Slătineanu | Imagine din cartea Ctitorii prestigiului

Un mormânt care nu mai există.

La 39 de ani, medicul specialist în bacteriologie și igienă Alexandru Slătineanu a lăsat Bucureștiul în urmă și s-a mutat la Iași, unde a luat totul de la capăt. Cu un efort permanent, muncă, implicare, dăruire, a înființat prima școală de bacteriologie din Iași și a lăsat în urmă unul dintre cele mai moderne laboratoare de bacteriologie din Europa acelui timp. 

În 27 noiembrie 1939 a trecut în neființă și a fost înmormântat în cimitirul Eternitatea, așa cum a dorit. Mormântul lui însă nu mai există. 

În încheierea prezentării dedicate profesorului Alexandru Slătineanu în cartea Ctitorii prestigiului, Dumitru Buiuc notează cu amărăciune: „Nu-i căutați mormântul, se mai află doar în registrele și imaginația administrației cimitirului”.

 

Sursa principală: „Ctitorii prestigiului”, Eugen Târcoveanu, Constantin Romanescu, Mihai Lițu, capitolul Alexandru Slătineanu – ctitorul primei școli ieșene de bacteriologie, semnat de D. Buiuc.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Iosif Szilagyi

    21 mai

    Extraordinara poveste, extraordinar personaj. Fie amintirea lui vesnic vie. Precum si exemplul lui demn de urmat.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.