4 iunie 2026, 11:16

Americanii încep astăzi vaccinarea anti-COVID-19

Primul transport al vaccinului anti-COVID-19, a pornit, duminică, în Statele Unite ale Americii (SUA).

Astfel, primul transport de vaccinuri Pfizer a pornit, duminică, de la fabrica din orașul Kalamazoo, statul Michigan și transportatorii vor ajunge la primele 145 de locații din cele 50 de state americane.

Vaccinurile au fost puse în frigidere pentru a fi menținute la -70 de grade Celsius. Așadar, luni, alte 400 de cutii ambalate cu aproximativ 390.000 de flacoane de vaccin anti-COVID-19 vor fi expediate pentru a ajunge marți în centrele de vaccinare. Totodată, marți , 425 de centre de vaccinare vor primi vaccinul, urmând ca miercuri să ajungă în ultimele 66 de locații de vaccinare, potrivit CNN.

Lucrătorii din domeniul sănătății și persoanele în vârstă din instituțiile de îngrijire pe termen lung vor fi primii beneficiari ai primului val de 2,9 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, ce vor ajunge în numeroase locuri din SUA în această lună.

UPDATE

O asistentă medicală din New York a devenit luni prima persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 în Statele Unite, ţara cu cele mai multe decese asociate coronavirusului din lume.

„Primul vaccin administrat. Felicitări Statelor Unite, felicitări LUMII”, a scris pe Twitter preşedintele Donald Trump la câteva minute după vaccinare, cu puţin înainte de ora 09:30 (14:30 GMT).

Asistenta medicală Sandra Lindsay a fost vaccinată în faţa camerelor de luat vederi în Long Island Jewish Medical Center, un spital important din cartierul Queens.

Sandra Lindsay a fost felicitată de guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.

Sursă foto: futura-sciences.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol