Site icon Editia de Dimineata

ANM anunță vremea în octombrie: zile însorite și precipitați puține

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță cum va fi vremea în luna octombrie.

Zilele vor fi însorite, iar temperaturile vor fi mai mici cu 5 – 7 grade Celsius decât în septembrie. Nopțile sunt reci, ceea ce este o caracteristică a lunii.

Se mai pot înregistra temperaturi și de 35 – 38 de grade Celsius, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre.

Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie„, precizează specialiştii ANM, conform agerpres.ro.

Pentru intervalul 4 octombrie – 1 noiembrie 2021, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, uşor mai coborâte în zonele estice, iar cantităţile de precipitaţii estimate vor fi, în general, apropiate de cele normale, cu un uşor deficit în sud-vestul ţării sau excedent în jumătatea nord-vestică a ţării.

sursa foto: gazetadenavodari.ro

Exit mobile version