Site icon Editia de Dimineata

Anul  acesta, vaccinul antigripal vine  în septembrie

​Vaccinul gripal va fi disponibil în cabinetele medicilor de familie la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, astfel încât medicii de familie să aibă timp să vaccineze, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-un briefing de presă la Guvern.

„Vom avea în premieră la dispoziţie vaccinul gripal încă de la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, astfel încât medicii de familie să aibă timp la dispoziţie şi populaţia să aibă timp la dispoziţie să se vaccineze într-un interval eficient, să nu mai ajungem în situaţia în care aducem vaccin gripal şi îl dăm medicilor de familie în luna ianuarie, când interesul scade şi eficacitatea este mai mică”, a promis Alexandru Rafila.

Vaccinul împotriva gripei ajungea, de regulă, anii trecuți, în mai multe tranșe în România, destul de târziu, cel mai adesea în perioada octombrie – ianuarie.

 

Exit mobile version