Site icon Editia de Dimineata

Apelul OMS. Europa depășește 60 milioane infectări cu SARS-CoV-2

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunță că peste 60 de milioane de infectări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei. Asta reprezintă aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial.

Pentru țările europene a fost lansat un apel în care se cere un efort mai mare pentru a obţine progrese mai rapide şi mai echitabile în ceea ce priveşte vaccinarea oamenilor împotriva COVID-19, insistând asupra disparităţilor ample care există între ţările de pe acest continent.

Chiar dacă rata de vaccinare din Europa este printre cele mai mari din lume, directorul biroului regional al OMS pentru urgenţe, Dorit Nitzan, a spus că multe persoane din categoriile prioritare – precum vârstnicii şi angajaţii din domeniul sănătăţii – nu au fost încă vaccinate.

Europa raportează peste 1,2 milioane de decese asociate maladiei COVID-19, iar la nivel global, 4,2 milioane, potrivit unui bilanţ publicat de OMS, susține stirileprotv.ro.

OMS are în total peste 50 de ţări membre în regiunea Europa, inclusiv state precum Rusia, Ucraina şi Turcia.

În România și Bulgaria există disparităţi ample în privinţa ratelor de vaccinare anti-COVID-19.

sursa foto: alephnews.ro

Exit mobile version