Site icon Editia de Dimineata

Aplauze pentru poet – o nouă serie, din 27 septembrie 2022

Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Emilia Popescu,  Florin Piersic, George Mihăiţă, Alexandru Repan, Marius Manole, Ştefan Bănică,  Demeter András,  Pavel Bartoş,  sunt actorii care s-au alăturat sau revin în 2022 în proiectul Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet.

Noul modul, producţie a Asociaţiei culturale The Culture Club, în parteneriat cu Pro Contemporania, cu sprijinul JTI,  se va lansa oficial pe 27 septembrie, la ora 12 la Teatrul Naţional din Bucureşti, în prezenţa unora dintre cei mai importanţi actori aflaţi în distribuţia noului sezon.

Proiect inedit

Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet este un proiect inedit, de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne, pentru publicul autohton, dar şi internaţional şi poate fi accesat online la adresa aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro sau ahandforthepoet.thecultureclub.ro.

Iniţiat în 2021, acesta se compune dintr-o serie de recitaluri actoricești video, care punctează repere poetice din cultura română. În acest an, apar pe portalul menționat pagini dedicate poeţilor Miron Radu Paraschivescu, recită Ştefan Banică, Nina Cassian – poezii în lectura Medeei Marinescu, Benjamin Fondane şi Paul Celan, versuri în interpretarea Maiei Morgenstern, Emil Brumaru, în versiuni foarte diferite, semnate de Medeea Marinescu şi Marius Manole, Gellu Naum, tălmăcit de Marius Manole sau Traian Demetrescu, revelat de Pavel Bartoş.

Recital Florin Piersic

Printre noile apariţii, o poziţie specială e ocupată de recitalul lui Florin Piersic, care aduce completări paginilor existente, cu poezii de Coşbuc şi Minulescu, dar deschide și pagini noi, cu versuri de Adrian Păunescu, Leonida Lari, Costache Ioanid, Dominic Stanca.

De noi abordări interpretative, adăugând şi alte poezii din volumele acestora, se bucură lirica lui Ion Minulescu, George Topârceanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Marin Sorescu sau Mihai Eminescu.

 Poezie românească în franceză

Alte elemente de noutate sunt momentele de poezie românească tradusă în limba franceză – interpretează Emilia Popescu – sau în limba maghiară – recită Demeter András. Alături de versiunile în engleză existente deja pe portal, acestea lărgesc deschiderea internaţională a proiectului.

Recitalurile, filmate pe parcursul anilor 2021 și 2022, sunt prefațate de o scurtă prezentare scrisă a fiecărui poet și ilustrate cu fotografii de arhivă, fragmente de manuscris şi comentarii bilingve despre arta sa poetică.

Remember 2021

Amintim că, la filmările din 2021, au participat inițial actorii Ion Caramitru, Mircea Rusu, Emilia Popescu, Andras Istvan Demeter, Mihaela Rădescu, Alex Ştefănescu, Cătălin Frăsinescu, iar într-o a doua etapă Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Mihai Mălaimare, Constantin  Chiriac, Cristian Şofron, o parte dintre poezii fiind prezentate şi în limba engleză, în lectura lui Michael Pennington şi Anamaria Marinca.

Inițiativa este deopotrivă un act de restituție și un demers de susţinere a unui domeniu cultural marginalizat în contemporaneitate, potențând poezia prin arta actorului, rostire, imagine. Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet va fi continuat şi cu alte nume mari, propunându-și să contribuie la o mai bună cunoaştere a celor mai importanţi poeţi români clasici şi moderni, în forma originală, dar şi prin traduceri consacrate, în engleză și franceză, totul într-o manieră accesibilă publicului actual, pentru care principalul vehicul cultural este internetul.

Proiectul a fost realizat de o echipă coordonată de Ovidiu Miculescu – producător general şi Oltea Şerban-Pârâu – producător executiv. Filmările anului 2022 s-au desfășurat la sălile ArCuB şi CreART, producţiile fiind semnate de Virgil Oprina – director de imagine / montaj, Attila Vizauer – regia artistică.

 

Exit mobile version