Site icon Editia de Dimineata

Aproape jumătate dintre părinți își duc copilul la dentist pentru o igienizare mai rar de o dată la 2 ani

Datele unui studiu cu privire la comportamentele românilor legate de sănătatea dentară a copiilor arată că aproape 4 din 10 părinți duc mai rar de o dată la 2 ani copilul la dentist pentru realizarea unei ședințe de detartraj.

De mai bine de 24 de ani, barometrul DENT ESTET este principala sursă de informații privind sănătatea orală a românilor, indiferent de vârstă.

Potrivit datelor cercetării realizate de DENT ESTET în colaborare cu Reveal Marketing Research, doar 22% dintre părinții cu copii sub 12 ani au declarat că aceștia vizitează cabinetele dentare pentru realizarea unei ședințe de profilaxie o dată pe an, în timp ce 18% spun că merg de două ori pe an, așa cum recomandă medicii stomatologi.

Cifrele sunt alarmante ținând cont de faptul că prevalența cariilor dentare la copiii din România continuă să fie extrem de ridicată. Numeroase studii demonstrează că educația, dar mai ales profilaxia dentară joacă un rol crucial în prevenirea apariției cariilor pe dinții de lapte, dar și pe dinții permanenți.

Obturațiile (plombele) dentare – printre cele mai solicitate servicii stomatologice la copiii sub 12 ani

Potrivit studiului realizat la cererea DENT ESTET, 45% dintre respondenți declară că prima durere de dinți a copiilor lor a apărut între 0 si 3 ani. Durerile provocate de carii necesită tratament imediat, ceea ce se reflectă în incidența crescută a obturațiilor dentare, care reprezintă 29% dintre tratamentele stomatologice accesate pentru copiii sub 12 ani.

Este mai ușor să previi decât să tratezi, iar vizitele periodice la medicul stomatolog pediatru au și rolul de adaptare a copilului cu mediul din cabinetul stomatologic. Însă un procent semnificativ de mare – 40% dintre părinți – nu apelează la cel mai de bază serviciu stomatologic pentru copiii lor. Atunci când sunt accesate tratamente dentare doar în situații de urgență, cum este cazul a 15% dintre respondenți, disconfortul dentar cuplat cu stresul emoțional resimțite de copil se vor amplifica.

Detartrajul, una dintre cele mai simple proceduri de profilaxie care ajută la menținerea sănătății orale pe termen lung, este accesat doar de 17% dintre copiii sub 12 ani, în timp ce sigilarea, un tratament profilactic non-invaziv și cu eficiență pe termen lung, doar de 15%.

Dentiția temporară joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copilului și educația cu privire la sănătatea orală este esențială pentru modelarea comportamentelor preventive. Caria dentară este o afecțiune care poate fi ținută sub control prin accesarea serviciilor stomatologice, iar controlul periodic, screening-ul cariei și profilaxia sunt metode simple și eficiente pentru a menține o dantură sănătoasă. De peste 14 ani, echipa DENT ESTET 4 Kids lucrează pentru a educa părinții și copiii privind importanța sănătății dentare. Vom continua să depunem toate eforturile pentru a crește nivelul de conștientizare cu privire la efectele amânării tratamentului cariei, care implică costuri financiare și emoționale mai mari asupra familiilor decât serviciile de prevenție.”, a declarat dr. Oana Taban, CEO & Fondator DENT ESTET.

Carențe educaționale mari privind cunoștințele legate de evoluția danturii la copii: doar 2 din 10 părinți din România știu că dinții temporari se schimbă abia în jurul vârstei de 10-12 ani

Un studiu anterior, realizat la nivel național de specialiști români în sănătate, publicat în 2022 de MDPI (Basel, Elveția), arată că scorul mediu DMFT (indicele OMS privind dinții cariați, edentați sau cu plombe) este de 4.89, o valoare foarte ridicată luând în considerare recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Comparativ, în Ungaria indicele DMFT este de 4.5, în Croația, 4.14, în timp ce în Grecia este de 1.77.

Autorii studiului au demonstrat, totodată, că prevalența cariilor la copiii din această grupă de vârstă este influențată de nivelul de educație al părinților, indicator evidențiat de un alt studiu realizat în Belgia.

Potrivit rezultatelor cercetării realizate la cererea DENT ESTET, doar 2 din 10 părinți din România (19%) știu că dinții temporari se schimbă complet abia în jurul vârstei de 10-12 ani. Totodată, aproape 37% dintre părinți au apreciat că dentiția permanentă este finalizată în jurul vârstei de 7-8 ani, iar 25% în jurul vârstei de 9-10 ani.

„Preconcepția este că odată ce dinții temporari se exfoliază și erup cei definitivi, copilul va scăpa de carii, însă realitatea este diferită. Cariile timpurii pot afecta mugurele dintelui permanent, erupția viitorilor dinți și alinierea corectă a dinților permanenți ai adultului de mai târziu. Cariile netratate înseamnă disconfort și durere, pot afecta somnul, concentrația și performanțele școlare ale copilului. Este mai bine să previi decât să tratezi, de aceea părinții trebuie să fie informați despre importanța vizitelor periodice ale copilului la medicul stomatolog pediatru.”, a declarat dr. Raluca Georgescu, medic specialist stomatologie pediatrică în cadrul clinicilor DENT ESTET 4 KIDS.

Educația privind sănătatea dentară a copiilor – asociată cu scăderea incidenței cariei

Prevenția cariei dentare face parte din eforturile UE de promovare a sănătății orale și educației. Un studiu cu privire la managementul la nivel european al cariei la copii, publicat în 2021, (Bencze Z, Kovalecz G, Márton S, Gáll T, Mahrouseh N, Varga O. Childhood caries management in the European Union: A cross-sectional study) arată că incidența cariei precoce a copilăriei (Early Childhood Caries – ECC) reprezintă o problemă majoră până la vârsta de 6 ani.

De asemenea, potrivit datelor, mai mult de jumătate din dinții cariați la copiii de 12 ani din țările cu venituri ridicate rămân netratați, în timp ce situația este și mai gravă în țările cu venituri medii, unde două treimi din aceste carii nu beneficiază de tratament.

Analiza arată, de asemenea, că educația părinților în ceea ce privește obiceiurile vicioase, dar și alimentația corectă pot influența nivelului indicele DMFT (indicator al prevalenței dinților cariați, lipsă sau cu plombe).

Atunci când managementul cariei începe devreme, evităm efecte negative asupra stării de sănătate a copilului, precum și costurile mai ridicate ale tratamentelor mai complexe. Serviciile preventive sunt mult mai accesibile decât tratamentele curative, care presupun intervenții mai îndelungate, cu costuri mai mari și implică stres emoțional mult mai ridicat pentru copil.

Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 13-17.10.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta între 25-65 ani, cu venituri peste medie, rezidenți în mediul mediul urban mare, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 1011 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Exit mobile version