CITIRE

Aripile Irinei. Aventura unei femei care a părăsit...

Aripile Irinei. Aventura unei femei care a părăsit avocatura pentru că s-a îndrăgostit de zbor

Din nou despre o femeie, așa cum visează multe să fie, nonconformiste și în stilul orice ar fi, orice ai gândi tu despre mine, nu-mi pasă, eu am drumul meu. Este povestea aventurii unei femei care s-a îndrăgostit într-o bună zi de zbor, a lăsat baltă cariera de avocat, și-a cumpărat un avion și a făcut ceea ce vrut: a zburat. În privința asta, Irina Burnaia poate da o idee, două, în momentele acelea când știi ce vrei, dar e mai simplu, mai comod și mult mai sigur să rămâi pe loc.

Irina Burnaia

„… îmi va rămâne veșnic întipărită în minte prima deslușire de orizont a bătrânului nostru fluviu. De aci până la București, clipele par nesfârșite. Par’că trăim aevea!… Ce trist era când am plecat… Ce-i drept, și câmpul și pomii tot desgoliți au rămas… tot săraci și fără de suflet! Și totuși acum e soare… Soare, care proiectat pe un astfel de tablou mai mult întristează decât însuflețește. Am impresia că sunt o condamnată la moarte. Îmi trec prin minte – ca într-o simfonie fantastică – infinitele și grelele încercări ce-am avut de înfruntat tot timpul dealungul raidului. Două broboane calde netezesc fin obrajii arși de atâta soare și vânt. Privesc furiș pe Ivanovici: cu capul apăsat în carlingă plânge și el. Aproape nu ne vine să credem că pământul de sub noi e al țării noastre…”, scria Irina Burnaia pe ultima filă a jurnalului ei ținut în timpul unui „raid îndrăsneț”, un drum parcurs în 1935 la bordul unui avion românesc cu destinația Africa.

Irina Burnaia și Petre Ivanovici| Sursa foto: Observator

La începutul lunii aprilie, într-o zi de duminică din anul 1935, Irina și aviatorul Petre Ivanovici au aterizat pe aerodromul Băneasa după 80 de zile de la decolare. Nu au făcut ocolul Pământului în 80 de zile – de altfel, din cele trei luni petrecute pe drum, doar 16 zile au zburat, parcurgând 15 mii de kilometri, restul fiind pierdute din cauza vremii neprielnice zborului și mai ales a diferitelor probleme tehnice pe care le-au avut cu avionul.

Irina Burnaia | Sursa foto: Observator

Când descoperi pasiunea

Născută în 1909 într-o mică așezare din Teleorman, Irina Cioc, numele real, și-a luat mai târziu noul nume de la râul Burnaia ce trecea prin satul ei natal, situat în Câmpia Burnazului. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și a profesat la baroul din Ilfov, însă a renunțat pentru marea ei pasiune – zborul.

Nevoită să ajungă din București la Constanța cât mai repede, a ales cel mai rapid mijloc de transport – avionul. A fost în ziua de 18 august 1933 când s-a urcat prima dată într-un avion. Pilotul era Petre Ivanovici, cel care avea să o învețe peste puțin timp să piloteze.

În 27 octombrie 1933 și-a luat brevetul de pilot civil, fiind, în România, a treia femeie cu acest certificat și prima care a traversat în zbor Munții Carpați, cu avionul pilotat de ea.

YR-INA, avionul Irinei Burnaia | Sursa foto: Wikiwand

YR-INA

Între anii 1933 și 1935, mai mulți aviatori români au făcut călătorii cu avionul în Africa, scopul fiind să promoveze turismul aviatic. Atrasă de aventură, Irina și-a cumpărat un avion personal pe care l-a botezat YR-INA. Era un I.A.R. 22, „greoi și slab motorizat”, cum l-a descris Petre Ivanovici, fostul ei instructor; de altfel, el i-a și spus să nu-l cumpere.

A beneficiat însă din partea statului de o subvenție de 50 la sută din valoarea avionului, ce se acorda atunci persoanelor care aveau deja brevet de pilot.

Hotărâtă să plece în raidul african, i-a propus lui Petre Ivanovici să-i fie coechipier, având în vedere că el făcuse deja raidul respectiv.

Spre Africa

Au pornit în ziua de 3 ianuarie de pe aeroportul Băneasa. Jurnalul ținut de Irina a fost publicat în revista Realitatea ilustrată. În ziua plecării, ea scria: „Starea sufletească din ultimele clipe ale plecării, nu poate fi încercată a doua oară. Trecem pentru prima dată hotarul țării cu un motor atât de redus, pentru o rută atât de dificilă; firește că speranțele în reușită nu puteau fi tocmai strălucite.”

În zbor | Sursa foto: Realitatea Ilustrată

Într-un  final, au decolat pe o ceață ce i-a obligat să zboare jos, „uneori chiar la înălțimea firelor de telegraf”. Bucureștiul a rămas în urmă și nu după mult timp, la orizont, s-a ivit, tot într-o ceață deață, Dunărea. După trei ore și două zeci de minute au ajuns pe aeroportul din Istanbul unde au fost întâmpinați cu bucurie de aviatori turci.

Omul roșcovan și gras

Până la Istanbul totul a mers conform planului, dar apoi nimic nu a mai fost așa cum și-au planificat. La plecarea din Istanbul, o turcoaică bătrână i-a ghicit Irinei în palmă și i-a atras atenția să se ferească de un om roșcovan, gras și vesel, fiindcă îi va aduce ghinion.

„În acel moment, a venit să ne salute un reprezentant al nu știu cărei companii de avioane, care era gras, roșcovan și vesel. Cât m’am ferit, n-am putut scăpa de el până nu ne-a strâns mâinile.

Abia plecasem, când lângă localitatea Adabazar ni se sparge țeava de ulei. Am aterizat la repezeală și, ca printr-o minune, datorită sângelui rece al lui Ivanovici, nu ni s’a sfărâmat avionul. După ce am reparat țeava, am încercat să decolăm. Ne-am lovit însă de un dâmb de pământ; ni s-a rupt roata și elicea”, a povestit Irina în jurnalul ei de bord.

După mai multe zile de așteptare, avionul a fost transportat la o bază aviatică pentru reparațiile necesare.

Munții Taurus | Sursa foto: Viator

Munți și mare

Traversarea deasupra munților Taurus a fost o altă aventură: „Am traversat munții în condițiuni anevoioase. Sburam la trei mii de metri înălțime. Nouri grei ne împiedicau vederea clară, iar când nourii se împrăștiau pe alocuri, o priveliște înspăimântătoare ni se desfășura înaintea ochilor. Citisem cândva, de mult, despre acești munți. Abia acum îmi dădeam seama de grozăvia lor. După patruzeci de minute de sbor nesigur, o rază de speranță. Ceva albastru sticlea la orizont. Era Marea Mediterană.”

După Alep, au ajuns la Damasc unde ghinionul a fost cu ei. Au așteptat acolo două săptămâni până a ajuns o piesă de schimb din Anglia.

Au pornit din nou la drum când, „pe neașteptate, indicatorul presiunei de ulei scade brusc la zero. Holbăm ochii pe aparatele de bord și odată mai mult trebuie să constatăm intervenția formidabilului ghinion care ne-a însoțit dealungul întregului nostru raid.”

Despre ruta de la Juba la Entebbe a scris: „Pretutindeni, pe aici, divinul se îmbină cu irealul. Din slava cristalină a cerului augusta majestate a naturei apare sublimă. Ceea ce-i sub noi nu este nici o nemărginită pajiște, presărată cu multiple variațiuni de pomi, peste cari divinitatea și-a scuturat cândva miraculosu-i penel și nici un imens caleidoscop în care s’ar fi putut țese vreodată cel mai variat covor de culori…! E aici un adevărat raiu pământesc.”

La malul Nilului | Realitatea Ilustrată

Ultima destinație

Entebbe, aflat pe malul lacului Victoria, a fost ultima destinație. I.A.R.-ul Irinei nu a vrut să meargă mai departe, spre Cape Town, doar să se întoarcă de unde a plecat în lume.

„Deabia după patru zile reușim să decolăm ajutați de un vânt puternic. […] De-acum ne reîntoarcem în Patrie! Este, în această frază o tresărire și de regret și de bucurie. Regret în faptul că nu am putut merge mai departe. Bucurie, în speranța – dacă se va îndeplini – că vom revedea țara.”

Irina Burnaia și Petre Ivanovici, întâmpinați la aeroport, la reîntoarcerea în România | Ilustrațiunea română

Ca prin minune, ghinionul a rămas în urmă și la întoarcere nu au mai avut probleme cu avionul.

Prima aviatoare din România „de lungă cursă”

În anul următor raidului lor, Petre Ivanovici a murit într-un accident de avion. În amintirea lui, Irina Burnaia a scris și publicat cartea Aripile mele – memoriei lui Petre Ivanovici.

În 1937, și-a luat și brevetul de pilot acrobat, fiind prima femeie din România care a obținut acest certificat. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a comandat o escadrilă, avioane poștale folosite și pentru a fi instruiți noi piloți.

După război, Irina și soțul ei, Traian Udriski, fost ofițer al Marinei, apoi al Aviației Regale Române și pilotul oficial al Casei Regale, și-au luat fiul și au plecat din țară în 3 ianuarie 1948, la puțin timp după abdicarea regelui Mihai. Au stat o perioadă în Orient, apoi s-au stabilit în Elveția. Irina Burnaia a murit la Geneva în 1997. După raidul în Africa, a fost numită de presa vremii prima aviatoare din România „de lungă cursă”.

Irina Burnaia | Realitatea Ilustrată


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.