Încrederea excesivă în noi ne poate duce la gânduri sau acțiuni periculoase – și aceeași aroganță se poate răspândi și la alții, cu viteza luminii, arată studiile.

La finele anilor 1980, psihologul James Reason a vrut să înțeleagă gândirea defectuoasă din spatele accidentelor rutiere. El a ieșit în stradă și în parcările de supermarketuri din jurul orașului Manchester, Marea Britanie, și a cerut unui total de 520 de șoferi să estimeze de câte ori au comis anumite infracțiuni. Pe acesta îl interesa când nu au reușit aceste persoane, în mod regulat, să-și verifice oglinda retrovizoare, de exemplu. Sau când intraseră pe banda greșită atunci când se apropiau de o intersecție?

Totodată, participanților li s-a cerut să estimeze capacitatea lor de a conduce și de a o compara cu a celorlalți – dacă a fost mai bună sau mai proastă decât media. Având în vedere timpul pe care mulți oameni o petrec la volan, ați spera că majoritatea șoferilor vor avea o anumită conștientizare a propriilor abilități. Cu toate acestea, Reason a constatat că acest lucru nu ar fi putut fi mai departe de adevăr, potrivit BBC. 

Dintre cei 520 de șoferi, doar cinci au considerat că sunt șoferi mai puțin pricepuți decât media. Adică, mai puțin de 1%.

Restul – chiar și șoferii care făceau în mod constant erori – se considerau cel puțin la fel de buni ca următoarea persoană și mulți credeau că sunt mult mai buni.

Tindem să credem că suntem mai inteligenți, mai creativi, mai atletici, mai de încredere, mai atenți, mai cinstiți și mai prietenoși decât majoritatea oamenilor

„Dovezile sunt extrem de – chiar neobișnuit de – puternice”, spune Ethan Zell, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Carolina de Nord din Greensboro, care a efectuat recent o meta-analiză a studiilor de până acum.

„Dacă le oferi oamenilor un chestionar în care se evaluează în raport cu media, aproape toată lumea va crede că este peste medie la aproape orice”, arată acesta.

Consecințele pot fi grave. Așa cum a sugerat profesorul Reason, încrederea excesivă a propriilor noastre abilități, pe șosea spre exemplu, poate duce la conducere riscantă și la accidente grave. În medicină, poate duce la erori fatale de diagnostic. În drept, poate duce la acuzații false și la erori de justiție. Și în afaceri, aroganța managerială poate aduce companiile mai aproape de a comite fraude, cât și de a declara faliment. Nu este de mirare, deci, că încrederea excesivă este adesea cunoscută drept „mama tuturor prejudecăților”.

Omul de știință câștigător al Premiului Nobel Daniel Kahneman a remarcat că, dacă ar avea o baghetă magică care ar putea schimba un lucru în psihologia umană, ne-ar elimina complexul de superioritate.

Încrederea excesivă în sine, contagioasă

Acum, o nouă cercetare fascinantă realizată de Joey Cheng, profesor asistent de psihologie la Universitatea York, arată că încrederea excesivă poate fi contagioasă.

„Dacă ați fost v-ați aflat în preajma unei persoane prea încrezătoare în sine, atunci veți avea mai multe șanse să vă supraestimați propria persoană”, spune ea.

Cheng spune că a fost inspirată de rapoartele anecdotice de comportament de pe Wall Street, unde aroganța pare să fie abundentă.

Unele cercetări anterioare au arătat că supraîncrederea bancherilor tinde să crească odată cu timpul petrecut în profesie – ceea ce ar avea sens, dacă ar fi „prins” comportamentul de la colegii lor – dar Cheng a dorit să pună această idee la testul în laborator.

Primul ei experiment a avut două etape. În mod individual, participanților li s-a cerut să privească fotografiile fețelor oamenilor și să încerce să ghicească diverse personalități pe baza expresiilor lor – o sarcină pe care unii oameni o pot face cu o precizie rezonabilă. Pentru a-și măsura încrederea, participanților li s-a cerut să își evalueze percepția asupra abilităților lor, comparativ cu restul grupului. Apoi, participanții au trebuit să facă aceeași sarcină în perechi, după care li s-a cerut din nou să își evalueze propriile abilități. S-a descoperit că participanții mai umili au mult mai multe șanse să le crească stima de sine, odată ce au fost plasați cu un partener prea încrezător.

„A fost destul de remarcabil”, spune Cheng.

Mecanisme misterioase

Rezultatele lui Cheng se potrivesc cu multe alte studii de conformitate, incluzând amintirile noastre despre un eveniment comun, percepțiile noastre despre frumusețe și opiniile noastre politice.

„Doar expunându-vă cuiva, este mai probabil să dobândiți modurile lor de a se comporta și modul lor de gândire”, spune ea.

Este ușor să ne imaginăm cum ar putea apărea acest lucru la locul de muncă, adaugă ea.

„Să presupunem că sunteți un bancher. Sunteți destul de calibrați când ați intrat pentru prima dată în afacere, dar pe măsură ce sunteți mai captivat în acel mediu, vedeți că unii oameni tind să facă declarații lăudăroase și au acest aer uimitor de încrezător în modul în care vorbesc și modul în care comunică non verbal. Și tu, la rândul tău, ai putea deveni un pic o clonă a acelei persoane”, mai adaugă ea.

„Descoperirile noastre sugerează că o parte din această supraîncredere s-ar fi putut datora acestui efect de contagiune socială”, spune Cheng.

Având în vedere aceste rezultate, Cheng sugerează: „Liderii și managerii trebuie să fie foarte atenți la efectele anumitor indivizi asupra celorlalți, deoarece încrederea lor excesivă s-ar putea răspândi pe scară largă.”

Aceste constatări ar putea, de asemenea, să infuențeze deciziile de angajare. Pe lângă faptul că ei înșiși sunt mai realiști, membrii echipei mai umili ar putea, de asemenea, să tempereze încrederea excesivă a întregii echipe.

„Ar putea ajuta la întărirea grupului”, zice ea.

La nivel personal, s-ar putea să acordați cel puțin o atenție sporită propriilor atitudini – inclusiv percepției asupra propriului dvs. condus. Ori de câte ori te lauzi în mod neîntemeiat cu abilitățile tale, este posibil să trimiți valuri de încredere excesivă în întreaga rețea socială, susținând subtil iluzia în masă pe care James Reason a documentat-o. 

Sursă foto: careerbuzz.prosky.co

---