Site icon Editia de Dimineata

Artistul Damian Drăghici, într-o continuă metamorfoză, pregătește lansarea unui nou album

A spus de mai multe ori, cu diverse ocazii, că se bănuia de ADHD. Nu știm dacă este un diagnostic de specialist sau un alint, cert este că, de la distanță sau de aproape, Damian Drăghici este argintul viu. O industrie a energiei, o permanentă căutare de sine, într-o metamorfoză continuă, muzicianul vine duminică, de la 10:30, la ”Ediția de dimineață”, la Digi24, să-și mai pună un pic sufletul pe tavă.

Printre întâlniri și proiecte, și-a făcut timp de o șuetă cu un prieten: Lucian Mîndruță. Prieten, prieten, dar și Mîndruță are curiozități în ceea ce-l privește pe Damian Drăghici, căci omul intervievat nu e chiar unul obișnuit. În primul rând, dacă ai trece acum pe lângă el pe stradă, nu l-ai recunoaște. Fizic, este schimbat enorm, și asta pentru că așa a vrut. Așa a considerat că trebuie să evolueze. Vă va surprinde, e musai să îi ascultați explicațiile. Regăsirea, pentru un artist, este ceva extraordinar, iar el o face chiar ca la carte, căci merge la terapeut, citește enorm, urmărește podcasturi, are modele.

Îmi place introducerea prezentării care îi este postată pe pagina oficială, damiandraghici.ro: ”Damian Draghici ar putea reprezenta cu ușurință definiția sentimentului de uimire, de încurcătură în gaânduri, de bruiere a simțurilor, în cel mai bun și profund sens”. O putea scrie un poet, dar la fel de bine o putea scrie Damian Drăghici însuși. Căci poate nimeni nu l-ar putea defini mai bine.

A început să cânte când, vorba aia, nu știa foarte bine să vorbească: 3 ani. Apoi, a încercat aproape toate instrumentele, pe care le-a abandonat ”datorită ADHD-ului”, dar a rămas fidel naiului. Da, este din familie de rromi, dar ce familie, ce nume mari în muzica lăutărească de la noi! ȘAPTE generații de muzicieni!

Da, îl auziți ”englezindu-se”, îi scapă, într-o frază, măcar un cuvânt în engleză. Mulți termeni sau poate multe nume pe care le rostește nici nu vă sună cunoscute. Normal, omul e cetățean al lumii, a trăit visul american, s-a întors acasă, dar a păstrat în suflet acea Americă la care a visat și pentru care a ajuns în postura de frontierist.

A fugit din ţară pentru a cânta pe străzi, în Atena, a studiat prin corespondență la prestigioasa școală de muzică Berklee College of Music, loc unde au trecut mari muzicieni ai Americii, s-a reîntors în ţară unde, peste zece ani, în etape diferite, a concertat sub titulatura Damian & Brothers.

Chiar, știți ce este un frontierist? Termenul, pentru cei care nu au trăit în anii comunismului suficient de mult pentru a-și da seama cât este de prețioasă libertatea, în general, și libertatea de mișcare, în particular, ar putea desemna grănicerii de azi. Dar nu, pentru cei care au trăit în comunism, a fi ”frontierist” însemna a avea, la un loc, și curajul și nebunia de a îndrăzni să guști din libertatea de ”dincolo”. Frontieriștii erau cei care părăseau România comunistă în mod ilegal, treceau granițele sfidând moartea, efectiv. Damian Drăghici este unul dintre ei, căci în 1989 a fugit din țară, prin Iugoslavia, riscând să fie împușcat la graniță. După repetate încercări nereușite de a obține viză de America a hotărât să fugă din țară, prin Iugoslavia.

El a avut noroc, chiar dacă începuturile în lumea nouă nu au fost tocmai ușoare. Alții, nu. Sunt sute de mii de români care în anii comunismului au încercat, o dată sau de mai multe ori, să treacă ilegal frontiera, pentru a putea trăi liber în țări din Vest. Mulți au fost uciși de grăniceri, mulți au pierit în tentativele lor de trecere, în special înot prin Dunăre, mulți au fost arestați, bătuți, umiliți.

La un moment dat a ajuns și în politică, ba chiar în politica mare, la Bruxelles, ca europarlamentar, unde s-a străduit să facă și el ceva pentru țiganii lui. Acum constată că ”problema țigănească” nu mai este pe tapet, a fost dată uitării, ca și când ar fi fost rezolvată.

Damian & Brothers pregătește lansarea unui nou album, cu influențe folclorice, pe ritmuri pop. Au preluat teme foarte cunoscute din folclor și le-a refăcut într-un sound pop. Albumul reunește mulți prieteni, așa că surpriza este cu atât mai mare. ”Cred că este un moment bun să scoatem puțin folclorul în evidență și să ne întoarcem acasă”, i-a spus lui Lucian Mîndruță, sintetizând motivul din spatele acestui album.

Ce-ar fi să-i ascultăm împreună pe Damian Drăghici și pe Lucian Mîndruță, căci au multe lucruri de spus și de transmis, și e păcat să le ratăm:

;

Exit mobile version