Site icon Editia de Dimineata

Ascensiune pe K2, -68 de grade. “Când inspiri, simţi cum aerul ce îţi pătrunde în plămâni doare, la propriu” (FOTO)

Alpinistul Alex Găvan se pregătește să urce, fără oxigen suplimentar, pe vârful K2, al 8.611 metri. Până acum nici o altă persoană din lume nu a putut face așa ceva iarna. Ascensiune pe K2, -68 de grade…

Alex Găvan este însoțit de italianca Tamara Lunger.

Alex Găvan mulţumeşte tuturor celor care i-au trimis ”energie bună” şi care au avut răbdare cu el şi îngăduinţă, cere iertare celor faţă de care a greşit şi numeşte anul care ne aşteaptă ”un Dar imens, alcătuit din 365 de taine care aşteaptă să ni se dezvăluie cu abundenţă şi generozitate”.

”Fie să integrăm cu toţii adevărurile pe care le vom primi în tot acest timp cu înţelegere, blândeţe şi iubire de sine, pentru binele nostru cel mai înalt şi pentru binele cel mai înalt al celor din jurul nostru. ÎNTOTDEAUNA acest bine cel mai înalt fiind şi cel al mamei noastre, a tuturora, fabuloasa planetă pe care trăim”, încheie Găvan, care este şi activist de mediu.

Ascensiune pe K2, -68 de grade. “Declaraţie de dragoste, recunoştinţă şi iertare de la 5000 de metri altitudine”

Scrisoarea sa este o  ”Declaraţie de dragoste, recunoştinţă şi iertare de la 5000 de metri altitudine, de pe K2”. Acolo unde temperatura este de  -34 de grade (măsurată pe munte), iar pe vârf ajunge la -68 de grade. Vântul bate cu până la 80 de kilometri pe oră, iar ”atunci când inspiri, simţi cum aerul ce îţi pătrunde în plămâni doare, la propriu”.

El şi partenera sa de ascensiune aşteaptă următoarea fereastră de vreme bună pentru a putea continua traseul în siguranţă.

”Nu întâmplător am ales să nu scriu deocamdată nimic din momentul în care am plecat din Skardu. Între timp am ajuns în tabăra de bază şi ne-am şi reîntors chiar după prima ascensiune de aclimatizare de la peste 6000 de metri de pe minunatul, formidabilul şi marele învăţător numit Chogori. Adică K2, aşa cum l-a rebotezat Vestul de vreo 150 de ani încoace. Acum aşteptăm următoarea fereastră de vreme bună pentru a putea continua ascensiunea în siguranţă. Pentru că „siguranţă” este unul dintre cuvintele cheie în fiecare dintre expediţiile mele la mare altitudine. După ce zi de zi, clipă de clipă, cu bucurie în suflet, cu responsabilitate, strategie, tactici flexibile şi cu multă blândeţe faci tot ceea ce îţi este în putinţa fiinţei şi chiar dincolo de asta, vârful devine doar bonusul”, scrie alpinistul.

În opinia sa, vârful devine presiune doar atunci când succesul sau insuccesul personal este determinat de judecata celorlalţi, iar în particular, ”focusul obsesiv pe vârf, pe aşa zisul succes asa cum este el perceput din exterior de către semenii aflaţi la nivelul mării, este un factor de risc la adresa integrităţii fizice atunci când eşti sus, pe munte”.

Foto Alex Găvan / Tamara Lunger

 

 

Exit mobile version