29 martie 2024, 11:54

Astăzi sunt puse în vânzare biletele pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Biletele pentru reprezentațiile care vor avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), din perioada 20-29 august 2021, vor fi puse în vânzare începând de joi, 22 iulie 2021, la ora 14.00, pe website-ul sibfest.ro.

Ediția din acest an a FITS, cu tema „Construim speranța împreună / Building hope together”, va oferi publicului posibilitatea de a cumpăra bilete individuale pentru reprezentații fizice și online, dar și abonamente pentru mediul online.

Cât costă biletele?

Biletele pentru spectacolele care au loc în spații închise costă între 20 de lei și 150 de lei.

Prețurile biletelor pentru reprezentațiile online, în direct sau înregistrate, sunt cuprinse între 20 de lei și 75 de lei.

Premiera ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este posibilitatea achiziționării unui abonament la prețul de 500 lei, care oferă acces la toate spectacolele transmise în direct din sălile de spectacole și din restul spațiilor indoor unde au loc reprezentații cu public, precum și la spectacolele online înregistrate.

Online

Astfel, oricine dorește, din orice zonă a României, a Europei, sau de oriunde din lume, poate urmări online reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în baza acestui abonament.

Manifestările programate în spații deschise și o serie de spectacole din mediul online vor fi oferite gratuit publicului.

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este cea mai complexă ediție organizată până în prezent, având o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online, și va aduce la Sibiu peste 600 de producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă. Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, MaríaPagésCompañía sunt printre numele mari de companii sau artiști invitați ai FITS 2021.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol