O nouă serie de tentative de fraudă de tip phishing lovește consumatorul român. De data aceasta este vorba despre folosirea identității vizuale a companiei Emag, cu atât mai mare pericolul de a cădea în plasă mai mulți consumatori.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că în ultimele zile a primit informații legate de o tentativă de fraudă propagată prin SMS prin transmiterea către utilizatori din România a unor mesaje care conțin link-uri malițioase. Modul în care este formulat mesajul activează emoția (ești fericitul câștigător al unui premiu) și poate determina potențiala victimă să dea click pe link, să ofere date sensibile sau chiar, în anumite instanțe, să instaleze aplicații malițioase.