20 aprilie 2024, 0:29

AUSTERITATE. ”Statul nu poate compensa totul pentru toată lumea”, avertizează autoritățile germane

Inflația din Germania a scăzut ușor în iunie, comparativ cu luna precedentă, în parte datorită noilor subvenții care au contribuit la reducerea prețului benzinei și transportului public.

Cifrele oficiale publicate miercuri arată că inflația a atins 7,6% în această lună, în scădere de la 7,9% în mai, cea mai mare de la începutul anilor ‘70.

Germania a redus temporar taxele la motorină și benzină la începutul lunii. În plus, a introdus un abonament ultra-ieftin, în valoare de 9 euro pe lună, care permite oamenilor să folosească toate mijloacele de transport public local și regional, mai puțin trenurile de viteză. Măsurile sunt în vigoare trei luni: iunie, iulie, august.

Abonamentul de călătorie lunar de 9 euro al Germaniei a fost până acum incredibil de popular. 16 milioane de persoane au achiziţionat abonamentul în doar câteva săptămâni de la lansare. Dar susținătorii asistenței sociale privesc deja la septembrie. Atunci oferta se va încheia și aceștia solicită guvernului să mențină transportul la prețuri accesibile.

O opțiune pe care se spune că landurile o iau în considerare este un bilet anual de 365 euro. Acesta ar funcționa la doar 1 euro pe zi pentru călătorii locale sau regionale nelimitate.

Ca și în alte părți ale lumii, inflația din Germania a fost alimentată de războiul din Ucraina, care a dus la o creștere a costurilor energiei și a prețurilor alimentelor.

În ciuda subvenționării carburanților la pompă, aceștia rămân scumpi, iar niște cumpărături săptămânale la supermarket costă cu 10 euro mai mult decât acum un an.

Autoritățile germane avertizează însă populația că urmează o perioadă foarte dificilă, determinată de creșterea puternică a prețurilor la energie, a problemelor din lanțurile de aprovizionare, dar și a inflației.

”Statul nu poate compensa totul pentru toată lumea” – este unul dintre mesajele venite de la guvern, iar unul este adresat instituțiilor publice care ar trebui să dea un exemplu făcând economii stricte la aer condiționat, încălzire și iluminat, de la biroul cancelarului din Berlin până la primăria din colț.

”Vorbim despre trei, patru, poate cinci ani de penurie. Există riscul unei crize economice foarte grave din cauza creșterii puternice a prețurilor la energie, a problemelor din lanțul de aprovizionare, dar și din pricina inflației” – a spus ministrul federal de Finanțe, Christian Lindner.

Politicianul liberal a subliniat că prioritatea principală trebuie să fie oprirea inflației, aceasta, nu numai din perspectiva economiei, ci și pentru că mulți oameni au grija că nu-și mai pot finanțat traiul zilnic.

”Preocuparea mea este că, în câteva săptămâni și luni, ne-am putea confrunta cu o situație îngrijorătoare” – a spus Lindner la ZDF.

Marți, ministrul Economiei, Robert Habeck, avertiza că Germania ar putea suferi pagube economice grave. ”Dacă livrările de gaz se opresc brusc,  ne amenință o recesiune drastică. Multe procese industriale nu pot funcționa fără cantități suficiente de gaz. De altfel, problematica gazului poate deveni mai gravă decât pandemia, iar multă lume nu realizează acest lucru” – a spus Habeck, la o reniune cu reprezentanții industriei.

De altfel, Asociația Chiriașilor din Germania cere guvernului să elaboreze un nou pachet de ajutor energetic, chiriașii fiind astfel protejaţi de scumpirea energiei. Prețurile gazelor s-au triplat în ultimul an, determinând susținătorii drepturilor chiriașilor să solicite mai mult sprijin social și o limitare a costurilor cu energia.

Gazele au devenit o resursă din ce în ce mai rară în Germania. Ministerul Economiei a ridicat recent nivelul de alertă, după ce Rusia a redus livrările cu 60 la sută. Problemele continue de aprovizionare au determinat creșterea vertiginoasă a prețurilor. Potrivit statisticilor, gazele naturale au fost de trei ori mai scumpe în mai 2022 comparativ cu anul trecut.

În lumina creșterii explozive a prețurilor, Asociația Chiriașilor Germani pune guvernul sub presiune pentru a oferi ajutor chiriașilor. Propunerile includ un moratoriu privind rezilierea contractelor de închiriere și o subvenție permanentă pentru costurile de încălzire pentru toate gospodăriile cu venituri mici.

Asociația susţine că nimeni nu ar trebui să se confrunte cu evacuarea pentru că nu poate face față creșterii facturilor. Astfel, îndeamnă guvernul să ajusteze beneficiile pentru locuințe în conformitate cu prețurile mai mari.

Sursa foto: ziarulromanesc.de


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol