Site icon Editia de Dimineata

Cum să faci autoportrete bune cu telefonul

Din fericire, nu trebuie să mergi la un studio pentru a-ți face un autoportret profesional. Camerele foto/video de la smartphone-uri se îmbunătățesc în fiecare an – senzori mai mari, opțiuni multiple de lentile, sistem de inteligență artificială puternic etc. În timp ce telefoanele mai noi, cum ar fi iPhone 12 Pro Max și Samsung Galaxy S21 Ultra, vor avea, evident, cele mai noi și mai bune camere foto, vechea zicală este, de asemenea, adevărată: „cea mai bună cameră foto este cea din mâna ta”.

Spune o poveste autentică

Un portret profesional bun pentru site, pagina LinkedIn sau profilul social media ar trebui să fie bine luminat și ar trebui să prezinte cu exactitate cum arăți. Dacă te prezinți la un interviu de angajare și nu semeni cu pozele tale, nu ești autentic și onest. Așa că asigură-te că este bine luminată camera sau colțișorul în care te pozezi, în așa fel încât să ți vadă bine toate caracteristicile.

Fă studii cu tine

Așa cum pictorii fac „studii” înainte de a executa lucrarea finală, fă-ți mai multe selfie-uri, din unghiuri diferite, pentru a le analiza mai târziu. Astfel, afli care sunt unghiurile care te avantajează. Asigură-te că ești odihnit, hidratat și relaxat. Ca să iasă și mai bine, fă-ți fotografii timp de mai multe zile, în același context, apoi compară rezultatele.

Găsește fundalul potrivit

Nu e nevoie de fundalurile costisitoare de studio. Găsești online coli de hârtie albe sau colorate pe care le poți întinde pe perete. Sau poți folosi cearceafuri de diverse culori sau cu modele diferite. Dacă ai părul închis la culoare, folosește un fundal deschis la culoare. În caz contrar, există șanse mari ca părul tău „să se topească” în fundal. Dacă porți culori strălucitoare, este mai bine să te pozezi afară decât în fața unui perete alb, unde lumina va fi reflectată. Poți încerca și utilizarea de medii contextuale. De exemplu, dacă dorești o atmosferă corporatistă, fă pozele într-un spațiu de birouri.

Află-ți subtonurile pielii și îmbracă-te în consecință

Pielea ta are tonuri calde, reci sau neutre? Dacă nu știi răspunsul, află ce culori te arată în cea mai bună ipostază. Uită-te la venele tale: dacă par verzui, atunci ai subtonuri calde; dacă par albastre sau violet, probabil că ai subtonuri mai reci; dacă e greu de spus, subtonul tău ar putea fi neutru. Subtonurile calde arată bine în roșu, galben, auriu și în tonuri calde de pământ, precum maro și nisip. Subtonurile reci arată bine în albastru, violet, argintiu și tonuri de pământ reci, precum griul. Tonurile neutre pot purta aproape orice, dar fotografii îi sfătuiesc, în general, pe oameni să evite negrul, albul, modelele sau culorile super-strălucitoare în fotografiile portret, deoarece pot fi dificil de expus și distrag atenția.

Află mai multe sfaturi despre cum să obții selfie-uri profesionale.

Exit mobile version