20 septembrie 2020, 2:04

„Avea oroare de publicitate, de podoabe și de cancanuri.” Discreta Elvira

„Actriță? Mai puțin decât oricare alta, prin oroarea ei de publicitate, de podoabe și de cancanuri… Dar cu atât mai autentică artistică, – prin pasiunea de a-și împlini un cât mai complet destin de femeie, pe scenă ca și în viață.”

Bucureșteancă prin naștere – s-a născut într-o zi de mai, din anul 1904 –, Elvira Godeanu și-a petrecut copilăria în Oltenia, la Târgu Jiu, în casa bunicului matern, unde a făcut și școala primară. A fost vrăjită de scenă de la acea vârstă, după ce a văzut un spectacol de operetă. Ulterior, a luat lecții de canto, însă le-a întrerupt din motive financiare.

Într-un scurt interviu publicat în 1930 în ‘Realitatea ilustrată’, a povestit:

„La 16 ani, de acord cu părinții m-am hotărât să urmez școala de canto. Am venit la București, însă o profesoară al cărei nume nu interesează a avut bunăvoința să nu lase din prețul exagerat pe care mi-l ceruse, ca să mă prepare pentru examenul de admitere la conservator. Și cum resursele nu-mi permiteau, m-am dus la domnul Bulfinski (n. Romald Bulfinski, un excelent actor și pedagog, cum e prezentat de Teatrul Dramatic ‘Elvira Godeanu’ din Târgu Jiu), un om cu o inimă de aur, care m-a ajutat. Vezi deci că doar întâmplarea a făcut să intru la teatru”.

În 1930, jucase rolul Anitei în filmul ‘Ciuleandra’ (‘Verklungene Träume’), adaptare după romanul lui Liviu Rebreanu, alături de actorul german Hans Stüwe. Mărturisea atunci:

„Sunt fericită. Imaginează-ți că mi s-a împlinit un vis pe care-l credeam irealizabil.”

Visul era de a juca alături de Hans Stüwe, un star al filmului în acea perioadă, și să se consacre cinematografiei: „E o veche și mare dorință a mea. Posibilitățile pe care le oferă cinematograful sunt infinit mai mari decât teatrul”, spunea atunci.

Debutul pe scena teatrului l-a făcut cu un rol de subretă, în ‘Magda’, cu Agatha Bârsescu. După ani, mărturisea că, de emoții, tremura atât de tare încât a fost la un pas să scape tava din mână atunci când a intrat în scenă.

Întrebată tot în 1930, an în care împlinise 26 de ani, despre „prima dragoste”, spunea: „La fel ca celelalte două care au urmat. Am iubit întotdeauna la fel, însă acum iubesc mai mult ca toate celelalte trei la un loc. În asta constă toată viața. În dragoste se rezumă totul.”

Elvira Godeanu | Sursa foto: Fundația Elvira Godeanu

La 50 de ani, Elvira Godeanu s-a căsătorit cu inginerul Emil Prager, cu 16 ani ani mai în vârstă. Au fost alături 31 de ani, până în ziua trecerii lui în neființă.

La Conservator a intrat la 20 de ani, în clasa Nottara, iar după retragerea acestuia a avut-o ca profesoară pe Maria Filotti. După doi ani, a fost angajată la teatru și a primit cel dintâi rol.

În ’87 de artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă’, F.O.Fosian scria despre Elvira Godeanu:

„Actriță? Mai puțin decât oricare alta, prin oroarea ei de publicitate, de podoabe și de cancanuri… Dar cu atât mai autentică artistică, – prin pasiunea de a-și împlini un cât mai complet destin de femeie, pe scenă ca și în viață.
Nu o veți întâlni hoinărind prin baruri, în partide de vagabondaj nocturn. Nu o veți surprinde nici în roluri de personagii anormale, cu pupilele înnoptate de cine știe ce nebulos extaz… Cu aceeași discreție cu care se derobează de la frivolitățile mondene, Elvira Godeanu refuză blufful și cabotinajul.
Are privilegiul și osânda de a fi frumoasă – într-o vreme când s-a acreditat legenda că nu pot avea într-adevăr talent decât slutele sau desfiguratele – și are curajul de a-și afirma necontenit suveranitatea acestei grații feminine, prin creațiuni artistice în cari se destăinuiesc uimitoare facultăți de transfigurare.
[…]
Subretă și ducesă în aceeași clipă, – Elvira Godeanu își confirmă aptitudinile de metamorfoză jucând în aceeași seară și chiar pe aceeași scenă două personagii în două comedii diferite: nici o confuzie de ton, totuși…
[…]
Elvira Godeanu muncește stăruitor… Munca tenace, – iată și secretul acestei existențe ferite de fanfarele chermezelor sau de omagiile saloanelor. Mai mult decât oroarea pentru fauna fadă a recepțiilor, ceea ce îi dictează artistei această voluntară penitență este râvna progresivei desăvârșiri.
Nu o incendiază complimentele, – șoaptele admirative nu o încântă. Are mai curând o mare curiozitate pentru sufletele copiilor, pe lângă pasiunea de a scruta sentimentele voalate ale făturilor obscure.
[…]
De aceea place: vorbește sensibilității actuale, prin refuzul de crispație și de vacarm. Este suprema reușită, în artă: impresia de facilitate, realizată prin subtilitatea compoziției, efectul incisiv, cu sentimentul de a nu fi făcut nici un efort…”

Elvira Godeanu | Sursa foto: Fundația Elvira Godeanu

În una dintre cărțile dedicate Elvirei, Ion Cepoi a inclus numeroase fragmente din articole semnate de Alexandru Kirițescu, unul dintre prietenii apropiați ai actriței. Într-un număr din ‘Rampa’ din 1946, acesta scria:

„Elvira Godeanu:
Regină a scenei şi a farmecului românesc. Elvira Godeanu:
Nu! E prea lung şi prea ceremonios!… E pentru afişul premierei, pentru serile de gală când publicul ei, care ca tot publicul de teatru românesc se striveşte în sălile de spectacole, aşteptând în bâzâitul de stup de albine prea plin, freamătul cortinei gata să-şi desfacă faldurile. Prefer: Elvira, şi atât!
Pentru că este mai mult decât un nume: o lozincă, o invitaţiune la toate fermecătoarele bucurii pentru mii şi mii de inimi. Aceste trei silabe dulci şi muzicale au devenit atât de iubite, atât de populare, încât nu mai e nevoie de nimic: Elvira! Am văzut-o pe stradă pe Elvira! Şi nimeni nu mai întreabă: – Care Elvira? Godeanu?
Nume predestinat. L-a mai purtat o altă magiciană a scenei şi a frumuseţii: Elvira Popescu.
Dar aceea ne-a părăsit. Astălaltă Elviră e a noastră şi rămâne a noastră, statornic şi pătimaş a ţării sale, cu toate solicitările care i-au venit de pretutindeni şi continuă să-i vie.”

Elvira Godeanu

În 1927, Camil Petrescu fusese cucerit, și nu era singurul. „Ca în basme de frumoasă”, spunea acesta, iar peste patru ani, la premierea piesei ‘O noapte furtunoasă’, scria: „Una dintre cele mai bune actrițe ale Naționalului în ultimii ani!”

„E pe scenă o adevărată ducesă”, scria Victor Ion Popa; Aurel Baranga mărturisea: „Unul dintre cele mai superbe exemplare umane din câte au împodobit vreodată scena românească”, iar Mircea Ștefănescu nota: „Excelentă creatoare de tipuri”.

În 1973, revista ‘Teatrul’ a publicat articolul ‘Elvira Godeanu de vorbă cu Alecu Popovici’ – este și anul când s-a inaugurat noua clădire a teatrului național.

„Ați fost cea mai frumoasă”, i-a spus Alecu Popovici, iar Elvira Godeanu, atunci la 69 de ani, a mărturisit:

„Iată un adjectiv pe care l-am urât întotdeauna. Mereu, cronicile m-au gratulat cu «frumoasa interpretă», «frumoasa eroină»… Iată ultimul lucru pe care ar fi trebuit să-l releve cronicile… Visam mereu să joc roluri de «urâte». M-am bucurat nespus când în ‘Revizorul’ (unde făceau figurație mai toți din generația mea în frunte cu Sică Alexandrescu) mi s-a făcut la machiaj un cap bocciu. […] În ‘Deputatul de Baltica’ jucam, de asemenea, o bătrânică. Mama mea, prezentă la premieră (și cam fudulă de urechi), m-a întrebat acasă: «Unde-ai fost dragă, nu te-am văzut!»”

Când a împlinit 85 de ani, a fost întrebată despre principiile după care și-a călăuzit viața. Răspunsul Elvirei Godeanu a fost direct și simplu: „Modestia, bunătatea, cumpătarea, simplitatea, sau cum se spune la noi la Târgu-Jiu «să stai în banca ta» au fost în vederile mele”.

Elvira Godeanu a murit într-un început de toamnă, în septembrie 1991.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.