21 ianuarie 2020, 11:30

Banchetele de la curtea lui Constantin Brâncoveanu. De ce strănutul de 1 ianuarie aduce noroc

„Nu toată lumea avea aceeași simpatie pentru secretarul italian, care părea puțin cam caraghios de felul lui de a se îmbrăca, nevroind să se orientalizeze: umbla cu tricorn, cu haină apuseană, cu bețișorul de stradă, și, având un temperament sanguin de se înroșea răpede, lumea-l poreclise «Curcanul»”, scria Nicolae Iorga despre Anton-Maria Del Chiaro în Istoria românilor prin călători.

Născut la Florența, în jurul anului 1669, tatăl lui, signor Simon, a fost dascăl de limba italiană și latină pe lângă domnul Țării Românești. Pe la 40 de ani, prin anul 1709, Anton-Maria, pe numele real David, a venit în Țara Românească.

„Ce-o fi făcut el Del Chiaro înainte de a veni la noi, nu putem ști. Lucru mare în țara lui desigur n-a fost”, era de părere Nicolae Iorga și tot el nota că „în București a fost imediat angajat de domn, care avea toată încrederea într-însul”.

Del Chiaro este autorul lucrării Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia, Revoluțiile Valahiei, „plină de informații prețioase”, chiar dacă uneori „cam fără ordine expuse, pierzând firul, reluându-l, ba alteori pierzându-l fără a-l putea relua”, cum comenta Nicolae Iorga. Lucrarea lui Del Chiaro a fost apreciată de istorici de la începutul secolului al XX-lea, în mod special de Nicolae Iorga care, în 1914, a reeditat textul italian.

„Unul din cele mai preţioase daruri pe care ni le-a făcut Italia în domeniul cunoaşterii trecutului nostru e cartea secretarului brâncovenesc Del Chiaro”, menționa istoricul în introducerea ediției în limba română din 1929.

Și continua: „Cu toată valoarea ei, nu partea istorică e cea mai însemnată. Pe acest străin care ne înţelege şi ne iubeşte – ce rar ne-am împărtăşit noi de iubirea acelora pe cari i-a îmbrăţişat larga, naiva noastră ospitalitate! îl interesează toată viaţa de la noi. Toată – de la ceremoniile Curţii, de la petrecerile ei simple până la căsuţa ţăranului, pe care o laudă pentru curăţenie, până la elementele de credinţă şi superstiţie ale sufletului acestuia”.

Coperta lucrării Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia din 1914 | Sursa: Open Library

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câteva fragmente din Revoluțiile Valahiei de Anton-Maria Del Chiaro despre români (numiți valahi, nume dat până pe la jumătatea secolului al XIX-lea poporului român de către alte popoare) și obiceiuri din Țara Românească (Valahia) pe care le-a observat în timp ce a fost secretar al domnului Constantin Brâncoveanu. Această funcție a păstrat-o și în timpul următorilor domnitori, Ștefan Cantacuzino și Nicolae Mavrocordat. Din mărturisirile învățatului italian, a fost și dascălul de latină și italiană al fiilor lui Șerban Cantacuzino.

La sfârșitul anului 1716, după ce Nicolae Mavrocordat a pierdut tronul (l-a primit din nou în 1719), Del Chiaro a încetat activitatea ca secretar domnesc. La puțin timp, a părăsit definitiv Bucureștiul și Țara Românească.

Temperamentul

„Valahii sunt un temperament vioi, voinici și rezistenți la oboseală, și obișnuiți din copilărie cu călăria. De multe ori am remarcat curiosul spectacol, cum băieţi între șapte–opt ani, călări, conduceau grupe de cai la adăpat, iar dacă vreun cal se abătea din grup, băiatul îl striga rechemîndu-l cu înjurături triviale, iar dacă nu izbutea, începea să plângă continuând totuşi pomelnicul de înjurături obscene, fără însă să cunoască înţelesul lor. În popor părinţii înșişi deprind copiii cu înjurături şi se delectează când aceştia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când combină noi înjurături.”

                    Păstori valahi, Amand Schweiger-Lerchenfeld, 1887 | Sursa: Wikiwand

 

Evlavioșii

„În general valahii nu prea sunt evlavioşi, totuşi nu uită să-şi facă cruce ori de câte ori trec dinaintea unei biserici, ori a unei icoane…”

Obiceiuri boierești la masă

„La valahi nu e obiceiul să se ceară de băut, ci se aşteaptă invitaţia gazdei care oferă de băut în acelaş pahar, care trece din mână în mână; străinul deprins cu altă igienăse acomodează cu greu la acest obicei.”

„Mesele lor sunt foarte îmbelşugate, dar mâncărurile nu sunt bine gătite şi ceea ce e mai rău, e că sunt servite destul de reci, căci în Valahia bucătăriile sunt în fundul curţilor şi deci departe de casă.”

„După masă toată lumea se întoarce în odaia unde s-a servit vutca (rachiu, votcă), şi acolo îşi spală din nou mânile şi gura.”

„După spălat se aduc cafele, unii mai beau înainte un pahar cu vin, iar narghileaua e oferită odată cu cafeaua. În sfârşit boierii îşi pun antereele şi, după mulţumirile cuvenite, încalecă fiecare şi se întorc acasă pentru somnul de după masă, obicei ce există nu numai în zilele lungi de vară ci şi în cele de iarnă. Somnul e uşurat şi de vinurile servite din belşug la masă, fără însă să fi ameţit pe invitaţi.”

Curiosul obicei al cucoanelor la apariția unor boli

„Cucoanele sunt superstiţioase, şi nu mă pot opri de a nu nota curiosul obicei, când se iveşte o boală contagioasă. Se adună un număr de femei şi timp de 24 ore ţesă, torc şi coasă o cămaşă de cânepă, cărei îi dau foc în mijlocul curţii, şi-n felul acesta cred că, împreună cu cămaşa, a ars şi epidemia.”

Așa cum scria Del Chiaro, ocupaţia obișnuită a femeilor în Valahia era ţesutul | Foto: Mira Kaliani

Ierburile din odăi

„Casele sunt foarte curate, şi prin odăi sunt împrăştiate ierburi mirositoare ca pelin, rută, jaleş, mintă, cimbru și alte ierburi, care împrăştie un miros plăcut şi sănătos.”

Leacuri și credințe

„Valahii, mai ales femeile, pretind a cunoaşte mai simple şi mai practice leacuri medicale pentru vindecarea bolnavilor, cari mor, cred ei, numai în urma intervenţiei medicilor. Oamenii înţelegători însă respectă pe medic.”

Ocupația femeilor

„Ocupaţia obicinuită a femeilor în Valahia e ţesutul. Războaiele de ţesut se ţin în subsolurile caselor boiereşti.”

În prima zi din an, domnitorul împărțea dintr-o plăcintă mare tuturor boierilor invitați la masă |Foto: Tatyana Kazakova/Pixabay

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un obicei de 1 ianuarie

„La 1 ianuarie, de sfântul Vasile, dacă strănută un boier, i se oferă repede un pahar cu vin, iar domnitorul îi dăruieşte postav şi atlas pentru haine; strănutul trebuie să fie firesc, nu stârnit anume cu tutun sau altceva, căci dacă ar fi așa, în loc să primească daruri, acel boier ar fi luat în râs de toți ceilalți. Dar dacă domnitorul strănută, visteria îi oferă brocart aurit pentru o haină. În aceeași zi se mai obișnuiește a se face și o altă ceremonie foarte curioasă, care aduce multă veselie nu numai domnului ci și comesenilor săi. Pentru încheierea ospățului este adusă o plăcintă mare făcută din foițe de aluat și în care au fost băgați cu meșteșug, în locuri diferite cincizeci de ughi(n: veche monedă maghiară de aur) sau țechini (n: veche monedă de aur, arabă sau italiană) și încă și diferite bilete, asemănătoare cu cele de loto, având scrise pe ele câteva cuvinte arătând un semn bun sau rău în acea zi de început de an. Și astfel, când domnul împarte plăcinta, unui îi cade vreun ban de aur, altuia vreun bilet al cărui cuprins trebuie să fie citit cu glas tare de boierul căruia i-a căzut din întâmplare, ca de pildă: beție, îngâmfare, prefăcătorie sau fățărnicie, pretenții la tron etc. Și aceasta îi înveselește nespus de mult, cu atât mai mult cu cât domnul se folosește de acest prilej pentru a spune vreo vorbă de duh ca să sporească veselia.

Aceleași ceremonii se petrec și la masa doamnei, unde se află soțiilor boierilor comeseni ai domnului. După ce s-au sfârșit închinările solemne și salvele de tunuri și moschete (n:muschetă, armă de foc), soldații pleacă. […] Masa însă urmează cu tot mai mare veselie, sporită mereu de belșugul celor mai bune vinuri (între care, în timpul domnului Constantin Brâncoveanu se serveau din belșug cele mai alese băuturi pe care le producea întreaga Europă). Mâncările sunt foarte multe și bine gătite după moda nemțească, franțuzească sau italienească.”

Obiceiul de Bobotează de care scria Del Chiaro se practică în unele locuri și azi, deseori unspectacol menit să atragă turiști, cum este Udatul Ionilor la Tălmăcel, Sibiu | Foto: Mira Kaliani

Un obicei de Bobotează

„Boboteaza, care e zi foarte solemnă pentru Biserica Orientală, pentru botezul lui Cristos, paicii (n. soldații din garda personală a domnitorului) stropesc cu apă mirositoare obrazul celor în stare a mulţămi cu bacşiş şi chiar în ziua următoare, de Sf. Ioan, în cel mai straşnic ger, mulţimea se îmbrânceşte în râu, care în acea zi simbolizează Iordanul; unii amici mi-au povestit, că, pentru a se răzbuna împotriva cuiva, se plătea să fie aruncat în apă, iar dacă adversarul oferea mai mult, se arunca celălalt în apă.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.