29 noiembrie 2021, 19:50

Bandini și câteva note despre Moldova: „De departe orașul se arată celor ce-l privesc ca o nouă Romă”

„Se folosesc mai ales de veșminte de mătase, și deși mulți abia au pâine cu care să-și potolească stomacul lătrând de foame, pe dinafară, însă, ei pășesc, în ceea ce privește îmbrăcămintea, măreți ca niște mici baroni. Ei strălucesc de bumbi de argint și de aur la piept și la brațe.”

Numit de Roma administrator apostolic al Moldovei, Marco Bandini, de origine bosniacă – Bandulović –, a ajuns la Iași în octombrie 1644, după aproape două luni de la sfințirea lui ca arhiepiscop. A rămas aici până la moarte, în 1650, când avea în jur de 50 de ani. Codex Bandinus este numele sub care a rămas cunoscută bogata lui operă, în care se regăsesc însemnările din perioada petrecută în Moldova.

În Vizitația Moldovei a făcut, printre altele, o detaliată descriere a orașului-capitală Iași – „numit astfel, zice-se, după un păstor cu acest nume, care își păștea boii altădată în acest loc, în care după aceea a fost ridicat palatul principilor”. La Iași, notează Bandini, se aduc cele mai „felurite mărfuri din Turcia, din țara tătarilor și din Moscovia” și se răspândesc apoi în Polonia, Ungaria și Transilvania.

„Orașul are dinspre miazănoapte vii plantate pe același deal pe care este așezat el însuși… Dinspre miazăzi, după valea dintre ele, este un deal cu vii și cu sate.” (Marco Bandini) | Credit foto: yoyo61/Pixabay

Între dealuri, podgorii și păduri

Despre așezarea orașului, între dealuri pe care se întindeau bogate podgorii, misionarul franciscan precizează:

Orașul este așezat pe două dealuri foarte întinse, între care este o vale. Are 15.000 de case. Bisericile socotite împreună sunt 60, mănăstirile din oraș și împrejurimi sunt 11. Mănăstirea cea nouă, Trei Ierarhi, a fost clădită acum mai bine de șase ani de către principele de față, Vasile, din piatră tăiată și lucrată cu cizeluri…

[…]

Orașul are dinspre miazănoapte vii plantate pe același deal pe care este așezat el însuși. Între vii se află două mănăstiri. Spre răsărit se află în parte dealuri foarte bune pentru semănatul bucatelor…

[…]

Dinspre miazăzi, după valea dintre ele, este un deal cu vii și cu sate. […] Dinspre apus este un lac chiar alături de dealul orașului. […] Dincolo de lac este un deal înalt pe care se află mănăstirea numită Galata; în jurul mănăstirii sunt pe deal câmpii larg deschise, și dincolo de câmpie sunt păduri și vii…

De departe, scria Bandini, „orașul se arată celor ce-l privesc ca o nouă Romă”, pentru că impresionează cu turle, biserici și mănăstiri ce îi oferă „o oarecare măreție”. | Mănăstirea Trei Ierarhi, 1837, Auguste Raffet

„O oarecare măreție”

De departe, scria Bandini, „orașul se arată celor ce-l privesc ca o nouă Romă”, pentru că impresionează cu turle, biserici și mănăstiri ce îi oferă „o oarecare măreție”. Măreția lui socotită de la distanță pare, după însemnările lui Bandini, tot mai neînsemnată după ce călătorul se apropie din ce în ce mai mult:

…iar dacă intră cineva, nu află înăuntru decât colibe și cocioabe, și nici chiar marii boieri foarte bogați nu au case mărețe, și nu le construiesc decât cu pereții din lemn acoperit cu lut (vălătuci). E drept că, în anul acesta, 1647, unii boieri au de gând să înalțe case din piatră. Întrucât din cauza deselor incendii, nu există nici o siguranță în construcțiile din lemn.

În anul anterior, 1646, preciza Bandini, „s-a pornit focul de 46 de ori”, în în anul în care a notat aceste date, în patru luni au fost 15 incendii, „cu care prilej s-au prefăcut în fum multe biserici și curți boierești”.

Un oraș pestriț

În cosmopolitul oraș, în vremea când a fost acolo Bandini, aproape de jumătatea secolului al XVII-lea, cei mai mulți locuitori erau români, „apoi unguri, armeni, greci, bulgari, albanezi, turci, tătari, poloni, ruteni, sași, moscoviți și unii italieni”, i-a amintit Bandini în scrierea lui. Adaugă și numărul celor care plăteau la vremea respectivă bir – 28.000 – și menționează:

…în afară de baroni (adică de marii boierii) și de suita acestora și în afară de nobilime, «libertini» și soldați, care sunt în număr de 20.000, primind leafa de la principe.

  • „…hainele le poartă atârnând până la călcâie, după obiceiul turcilor și chiar al altor națiuni orientale.” (Marco Bandini)

„Pășesc, în ceea ce privește îmbrăcămintea, măreți ca niște mici baroni”

Marco Bandini a lăsat o serie de însemnări „despre lucrurile din Moldova”. Cum se îmbrăcau moldovenii obișnuiți în acea vreme, el scrie că „hainele le poartă atârnând până la călcâie, după obiceiul turcilor și chiar al altor națiuni orientale”, că veșmintele lor sunt mai ales din mătase și notează:

…deși mulți abia au pâine cu care să-și potolească stomacul lătrând de foame, pe dinafară, însă, ei pășesc, în ceea ce privește îmbrăcămintea, măreți ca niște mici baroni. Ei strălucesc de bumbi de argint și de aur la piept și la brațe. Haina de deasupra sau «toga» cu mâneci lungi este îndeobște purtată. Căptușeli de blană de samur sunt destul de mult folosite de nobili și chiar de cei mai mulți negustori.

Femeile și fetele poartă o haină de deasupra asemănătoare, în afară doar de mânecile lungi. Femeile nobile și fetele poartă inele, colane, brățări de nestemate și de mărgăritare de mare preț, iar bărbații – doar inele.

Pe lângă „inele”, bărbații purtau „arcuri cu tolbe de săgeți, sabia încovoiată (iataganul) sau frameea”; casca, platoșul, pieptarul sau scutul erau „rar folosite”.

„Ca să-și arate respect și dragoste, își sărută unul altuia mâna”

Bandini a notat și obiceiuri ale moldovenilor, cum se salutau, care erau regulile între stăpâni și slugi, între oameni de rând când se înfățișau domnitorului sau între persoane de diferite ranguri:

Chiar dacă moldovenii nu prea au carte, ei își au totuși obiceiurile lor; oamenii când se salută între ei, ca să-și arate respect și dragoste, își sărută unul altuia mâna, fără deosebire de rang, de stare sau de sex. Negreșit că stăpânii nu purced astfel cu slugile sau alți oameni de stare mai joasă, ci își întind mâna în semn de bunăvoință și de favoare spre a fi sărutată.

Oamenii de rând când vin înaintea domnului îi sărută și picioarele și la fel fac și supușii față de stăpânii lor…

[…]

Un om de rang mai mic nu se duce la unul de rang mai mare, ba chiar la unul aproape de o seamă cu el, fără un mic dar, așa cum face supusul față de domn…

„Am văzut, nu o dată, bărbați din boierimea aleasă, așezându-se lângă fântână, înmuind bucăți de pâine uscată în apa rece și mâncându-le cu lăcomie.” (Marco Bandini)

Primitori, răbdători, isteți și vioi

În ce privește firea moldovenilor, Bandini scrie că aceștia sunt „mai primitori decât muntenii și ceilalți români”, cu excepția unor zone de granițe unde „s-au pătruns de obiceiurile vecinilor, care nu vor să dea nimic pe degeaba străinilor în trecere”. Autorul comentează cu umor:

…altminteri călătorul poate umbla prin toată Moldova fără mijloace de drum. Ei dau bucuroși drumeților pâine, brânză, ceapă, lapte și altele de acest fel ce se găsesc în casa lor. Numai doar străinul să se poarte liniștit, căci de nu capătă mai ușor pumni zdraveni și ciomege decât mâncare.

El i-a văzut „isteți și vioi, cu o minte pătrunzătoare”, dar completează că „au aplecare spre furt”. În schimb, ca ostași, sunt răbdători și îndură și frig, și arșiță, și foame, și sete, chiar „două și trei zile, rămânând teferi”:

Am văzut, nu o dată, bărbați din boierimea aleasă, așezându-se lângă fântână, înmuind bucăți de pâine uscată în apa rece și mâncându-le cu lăcomie.

[…]

Se obișnuiesc încă de mici să îndure vremea rea, căci de mici copiii se joacă cu picioarele goale și doar cu o cămașă de pânză, prin gheață și prin zăpadă înaltă, ceea ce noi, nu o dată, îmbrăcat în haină bine căptușită și putând abia răbda gerul puternic, am văzut cu uimire.

Mulți dintre boieri își expun adesea și ei copiii lor micuți ca să rabde vremea rea, și dacă ei o suportă fără a scânci, măcar câtva timp, atunci ei speră că acela va ajunge un bun ostaș.

Moldovenii români nu prea sunt apți la negoț, la cultivarea ogoarelor sau viilor sau la meșteșuguri, sau pentru oricare altă muncă; sunt născuți pentru război și pentru furt; în această privință nu sunt cu nimic mai prejos de tătari, iar prin repeziciunea, prin iuțeala și rezistența cailor, ei întrec aproape toate națiunile.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.