26 octombrie 2021, 20:13

Băutura sacră din vechime, un simbol al bucuriei: „Cu cât vinul e mai vechi, cu atât e mai bun”

„Nu încântă nici prin culoare, nici prin forma petalelor! Are în schimb un miros nemaiîntâlnit, miroase a păcat înainte de deveni strugure şi vin.”

Vinul este băutura ce se diferențiază, cu rolul lui ceremonial și ritual, nu doar prin frecvența folosirii, ci în special „prin multitudinea de semnificații străvechi ce le însumează și care au căpătat, prin consacrarea religiei creștine, contur spiritual bine definit”, scria etnologul Ofelia Văduva în Pași spre sacru.

„Simbolul vieții ascunse, al tinereții biruitoare și tainice”

Băutură sacră, așa cum a fost considerat din cele mai vechi timpuri, vinul are, menționa Ofelia Văduva, „o mitologie bogată, legată de cultul lui Bacchus, zeu roman, corespondentul zeului grec Dionysos, inițial zeu al vegetației, apoi, prin metamorfoze succesive, zeu al vinului și al viței de vie”. Etnologul Ofelia Văduva explica despre consumul de vin și beția „obișnuită și cea rituală”:

Vinul presupune, de obicei, corelația cu beția obișnuită, cu însușiri euforice orientate spre banal, dar a fost identificată în istoria culturii umane beția mistică (sau inițiatică, extazul mistic), beția rituală, cu multiple valențe, ce transced spre sfera spirituală.

Acestea transformă vinul în simbolul vieții ascunse, al tinereții biruitoare și tainice, după cum spune G. Durand, observând că, prin simbolică și prin culoarea roșie, el este o «reabilitare tehnologică a sângelui», motiv pentru care consumul lui are un rol sacramental la multe popoare.

„… această băutură a fost inclusă ca aliment ritual și ceremonial în majoritatea obiceiurilor populare românești.” (Ofelia Văduva) | Credit foto: Vinotecarium / Pixabay

„Să transforme omul prin însușirile euforice ale vinului”

În viața vechilor popoare, „praznicul ritual, băutul și îmbătarea colectivă” aveau rolul de a crea o „legătură mistică între participanți și totodată să transforme omul prin însușirile euforice ale vinului”.

Străvechea concepție referitoare la sacralitatea vinului, simbol al bucuriei și abundenței, a fost preluată de creștinism. «Vinul este pentru om apă dătătoare de viață, dacă îl bea cu măsură.» «Bucuria inimii și veselia sufletului, când îl bei la vreme și cu măsură», sunt cuvinte biblice care relevă calitățile vinului, dar care îndeamnă la cumpătare, la evitarea exceselor privind consumul lui.

Perceput în altă ipostază, cea a sângelui, «lichidul roșu, dens și vital», cu care a fost identificat în religia creștină, vinul a fost acceptat (alături de aluat) ca substanță euharistică…

[…]

Drept urmare, această băutură a fost inclusă ca aliment ritual și ceremonial în majoritatea obiceiurilor populare românești.

„… serbările din timpul Brumalia erau foarte populare și aveau loc în cinstea lui Dionis Tracicul.” | Brumalia, sacrificiul țapului; Sursa imagine: Imperium Romanum

Ritualuri menite „să influențeze” recolta de struguri

Preocuparea țăranului de a obține vin se regăsea în numeroase ritualuri ce aveau ca scop de a influența recolta.

Se credea, explica etnologul Ofelia Văduva, că, în acest mod, va crește cantitatea de struguri, iar calitatea vinului obținut va fi cea mai bună.

Din seria acelor ritualuri, se află „gurbanul”, practicat la 1 februarie, în Teleorman, când se stropeau viile cu „vin vechi”; „praznicul viilor”, din 25 martie, practicat în Gorj; inclusiv „culesul viilor”, „hrisovul viilor”, la 27 septembrie, „celebrare a vieții și rodniciei, toate au drept marcă băutul vinului, dătător de veselie și bucurie”.

Acestea sunt, probabil, rămășițe ale străvechilor serbări dionisiace, legate de mitul lui Dionysos, de celebrare a băuturii cu puteri magice ce asigura abundența și fericirea.

Când se celebra „isprăvitul culesului de vii şi a pregătirii vinului”

Etnograful Petru Caraman (14 decembrie 1898 – 10 ianuarie 1980) amintea că, la romani, ciclul sărbătorilor de iarnă începea cu Brumalia, ce se celebra între 24 noiembrie și 17 decembrie. În sudul Dunării, afirma folcloristul, „la popoarele tracice, unde alături de tradițiile autohtone se încrucișau în chipul cel mai puternic influențele grecești și cele romane, serbările din timpul Brumalia erau foarte populare și aveau loc în cinstea lui Dionis Tracicul”.

Acestea au preluat unele datini din aşa-numitele «Micile Dionisiace» sau «Dionisiacele Câmpeneşti», care cădeau în prima jumătate a lunii decembrie, când se serba „isprăvitul culesului de vii şi a pregătirii vinului”. «Micile Dionisiace» se caracterizau prin „cea mai mare şi mai zvăpăiată veselie”, cu procesiuni unde se auzeau „cântece falice şi ditirambice în cinstea zeului”, și aveau loc „dansuri groteşti, mascarade, jertfa țapului, ospețe cu bogate libații, jocuri populare, chiar deghizări”.

„Iar eu fără de aceea îndrăsnesc a-l socoti a fi cel mai bun decât toate celelalte vinuri ale Europei…” (Dimitrie Cantemir) | Credit foto: stux / Pixabay

„Și vinul cel mai bun…”

Despre viile cele de frunte, din Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir:

Viile cele de frunte, ce sunt o bucată bună de loc, între Cotnari și între Dunăre, întrec pe toate celelalte bunătăți ale țării; căci ele atâta sunt de bogate, încât numai un pogon dă câte patru și cinci sute vedre de vin.

Și vinul cel mai bun, se face la Cotnari, un târg în ținutul Hârlăului, iară afară din țară nu este cunoscut, căci dacă îl scot din țară și-l duc pe apă, sau pe uscat și n’au vasele purtare bună de grijă, apoi își perde puterea sa. Iar eu fără de aceea îndrăsnesc a-l socoti a fi cel mai bun decât toate celelalte vinuri ale Europei, încă și însuși decât cel de Tocaia; că țiindu-l cineva trei ani în pivniță adâncă și boltită, după cum este obiceiul la noi în țară, apoi întru al patrulea an, dobândește acel fel de putere, încât arde ca rachiul, și cel mai mare bețiv, abia este vrednic să bea trei pahare să nu se îmbete; încă nu aduce durere de cap și floarea lui este osebită de ale altor vinuri, căci este verde și de ce se învechește, se și mai înverzește.

De acolo spre miazănoapte, nu mai sunt alte vii care să poată face vin mai bun, căci în partea muntelui Cotnarii despre miazănoapte încă nici un strugur măcar nu se coace, despre cum de multe ori s’au ispitit; și se vede că firea îndărăptând celorlalte ținuturi rodirea vinului, ș’a arătat puterile sale numai la acest loc. După vinul acesta, se socotește a fi mai bun, acela care se face la Huși, în ținutul Fălciului; al treilea, cel dela Odobești în ținutul Putnei spre Milcov; al patrulea al Nicoreștilor în ținutul Tecuciului pe Siret; al cincelea cel dela Greceni în ținutul Tutovei pe Berheciu; și al șaselea acel din viile dela Costești tot dintr’un acest ținut; osebit de alte locuri cu vii mai proaste, pe care le trec acum cu vederea.

„Numa vinul bătrân e bun”

În prețiosul său volum de antropologie gastronomică, Mihai Lupescu scria din spusele poporului: „Cu cât vinul e mai vechi, cu atât e mai bun” și „Numa vinul bătrân e bun; vita și omul bătrân nu-s de nimic”. În tradiția țărănească, vinul se bea „la masa cea mare, la cumătrii și praznice” și țăranul îl cumpăra doar la ocazii speciale:

Acasă rar îl aduce țăranul să-l beie cu ai lui, ci-l ‘cinstește’ mai mult cu alții, la cârciumă. Ia doar când îi vin oaspeți aleși, de trimete să aducă și acasă un ulcior de vin.

„Se crede că, la miezul nopții, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.” (Artur Gorovei) | Credit imagine: Alexander Lesnitsky / Pixabay

Cea care a renunțat la împărăție

În tradiția populară, se spune că viţa de vie ar fi fost regină peste împărăţia florilor, scria etnograful Ion Ghinoiu. A renunțat însă la împărăție și la frumuseţea florilor pentru a deveni butuc de vie și a putea produce struguri din care oamenii să facă vin ca să se înveselească la petreceri, să-l folosească ca împărtăşanie şi leac pentru tămăduirea bolilor. Ion Ghinoiu comenta:

Într-adevăr, floarea viţei de vie, nu încântă nici prin culoare şi nici prin forma petalelor! Are în schimb un miros nemaiîntâlnit, miroase a păcat înainte de deveni strugure şi vin.

[…]

Ciclul fermentării şi limpezirii vinului în butoaie este viaţa ascunsă şi miraculoasă a viţei de vie care continuă să trăiască şi «dincolo», după moartea plantei, la încheierea ciclului său vegetal.

Semn de veselie, când apa se preface în vin, vinul și norocul în viață

Etnograful Artur Gorovei a adunat multe credințe și superstiții ale poporului român legate de vin. Câteva dintre acestea:

„Când la masă se varsă vinul din pahar, e semn de veselie”;

„Când bei apă sau vin dintr-un vas descoperit, să sufli peste fața lui, pentru că noaptea dracul se bagă în apă, în vin…”;

„Se crede că, la miezul nopții, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc”;

„În ziua de Armindeni (Sf. Irimia), 1 mai, să bei vin roșu, că se înnoiește sângele”;

„Banii strânși la nuntă se dau în mâna miresei, după ce nașul a pus în legătură puțină sare și nițel vin peste ei, ca să aibă tinerii noroc în toată viața”;

„Când curcubeul are mai mult roșu, poporul crede că va fi mult vin”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.