19 aprilie 2024, 8:04

În Belgia au fost instalate bănci publice pentru alăptare

În perioada 1-7 august, este Săptămâna Mondială a Alăptării și Belgia sărbătorește printr-un cadou oferit mamelor de sugari. Instalată pe tot parcursul lunii august în Kortrijk, Belgia, banca pentru alăptare în public a fost imaginată și creată de marca Elvie pentru a încuraja alăptarea în văzul lumii. Gestul vine după ce mai multe mame au fost admonestate pentru că și-au alăptat copiii în locuri publice.

Banca a fost proiectată pentru a face experiența confortabilă, cu ajutorul unei cotiere și a unui spațiu de schimbare a scutecului. Mămicile care doresc să alăpteze oriunde doresc vor putea, de asemenea, să găsească locuri din oraș prevăzute în acest scop, precum cafenele, restaurante sau chiar magazine, datorită hărții „Breast Places”, special concepută pentru a le facilita reperarea acestor locuri.

Ideea a fost să li se ofere femeilor un spațiu de încredere, în care să se simtă în largul lor să alăpteze sau să schimbe scutecele bebelușilor.

În 2021, alăptarea în public este încă tabu. Alăptarea este un proces natural care necesită răbdare și pricepere, mai ales atunci când mamele se aventurează afară din casă. Privirea celorlalți, necunoscutul, latura imprevizibilă și eventualele scurgeri de lapte pot crea nesiguranță și stres inutil atunci când părinții sunt în mișcare cu copiii lor. Când bebelușului îi este foame sau când mama simte că este timpul să scape de surplusul de lapte, ar trebui să fie normal ca femeile să poată face acest lucru oriunde s-ar afla.

În România, legea alăptatului în public a fost adoptată în luna iunie. Cei care discriminează femeile care alăptează în public vor putea fi sancționați, iar amenzile ajung până la 2.000 de lei.

Foto: Elvie


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol