9 decembrie 2022, 5:49

Beneficiile pentru sănătate ale consumului de piersici

Piersicile nu sunt doar fructe de sezon delicioase, ci au şi multiple beneficii pentru frumuseţe şi sănătate, fiind bogate în multe vitamine, minerale şi compuşi vegetali benefici. De asemenea, conţin o cantitate mare de magneziu, fosfor, fier şi unele vitamine B.

Acest fruct este o sursă valoroasă de antioxidanţi care previn îmbătrânirea prematură şi dezvoltarea bolilor legate de îmbătrânire.

Consumul de piersici stimulează o digestie sănătoasă, un fruct de mărime medie oferind aproximativ două grame de fibre, ceea ce îmbunătăţeşte digestia, scrie RADOR.

Includerea piersicilor în dietă ajută la stabilizarea activităţii inimii, deoarece reduce nivelul de colesterol rău şi riscul de boli de inimă.

Piersicile contribuie la menţinerea unui ten sănătos şi frumos, datorită substanţelor utile şi antioxidanţilor.

La fel ca majoritatea fructelor, ele conţin compuşi vegetali benefici, cum ar fi polifenolii, o substanţă care ajută la diminuarea riscului de cancer. De asemenea, contribuie la reducerea simptomelor alergice. Studiile demonstrează că piersicile au proprietăţi antihistaminice.

Sursa foto: pixabay.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol