27 ianuarie 2022, 4:27

La o berărie din München, în 1867, cu Iosif Vulcan: „Era liniște mormântală”

„Începurăm a vizita orașul. Ne surprinse prea plăcut. Aflarăm că e mult mai frumos decât cugetarăm.”

„Pe la zece seara, ne oprirăm la o stație. Conductorul strigă: München. Ne coborârăm.”

În 1867, publicistul Iosif Vulcan (31 martie 1841 – 8 septembrie 1907), alături de „un soț de drum”, pentru că, mărturisea el, „mi-e urât să călătoresc singur”, s-a hotărât să facă un voiaj în Europa, cu destinația finală în Franța. „Suvenirele de călătorie” au fost publicate în mai multe episoade în revista Familia.

Unul dintre orașele în care Iosif Vulcan alături de tovarășul său de drum au poposit o noapte și au petrecut o zi plină a fost München.

Iosif Vulcan | Sursa: MNIR / Galeria Portretelor

„Vorbeau și petreceau cu vioiciune, însă fără zgomot”

Ajunși la München, „traserăm la un hotel” unde și-au lăsat „pachetele” și „plecarăm a cerca o berărie spre a gusta berea cea vestită bavareză”. Iosif Vulcan:

Din întâmplare berăria cea mai frumoasă și mai mare din München era chiar în vecinătatea noastră. Înaintea berăriei, sub cerul liber, găsirăm așternute mese multe. Însă timpul fiind cam rece, pe afară ședeau puțini. Întrarăm dară și noi. Înainte de a intra, ni se părea că acolo nu este nimeni, căci era liniște mormântală, nu se auzea niciun zgomot.

Însă intrând într-un salon, acolo găsirăm vreo două sute de persoane, femei și bărbați, bând bere. Parcă la fiecare masă ar fi șezut câte o familie. Vorbeau și petreceau cu vioiciune, însă fără zgomot. Patru juriști maghiari din Pesta ar fi făcut mai mult zgomot decât acești mulți bavarezi.

Într-aceștia ne așezarăm la o masă și începurăm a studia societatea adunată. Rezultatul examinării noastre fu favoritor în toate privințele și noi mulțumiți ne reînturnarăm la hotel.

Gravură în lemn ce ilustrează o fabrică de bere în secolul al XIX-lea | Wikipedia, domeniu public

„Orașul acesta e locuința culturii și a civilizației”

Orașul i-a surprins plăcut. „Aflarăm că e mult mai frumos decât cum cugetarăm”, scria Iosif Vulcan în jurnalul său de călătorie:

Fiecare piață și stradă ne spune că orașul acesta e locuința culturii și a civilizației.

Piețele sunt frumoase, implantate cu promenade și statui, străzile excelează prin regularitatea și curățenia lor, casele sunt făcute cu gust.

Peste toate, se poate zice că München e unul dintre cele mai frumoase orașe ale Germaniei.

„Are multe comori prețioase”

Orașul avea atunci, după cum scria călătorul, 170.000 de locuitori. A fost impresionat de „strada principală, care conduce în oraș”, „una dintre cele mai frumoase străzi ale capitalelor Europei”. A fost realizată și amenajată în 1850, în timpul regelui Maximilian al II-lea al Bavariei, motiv pentru care a fost numită Maximilianstraße.

München „are multe comori prețioase”, comenta Iosif Vulcan, dintre care le amintea pe cele mai renumite, „galeriile de icoane” (de artă), „una veche și una nouă”:

Nu e călător care cercetând München-ul să nu vină a vizita și galeriile ei de icoane, numite «Alte Pinakothek» și «Neue Pinakothek».

Noi vizitarăm Pinakothekul cel vechi. Acest edificiu frumos s-a zidit în 1826 – 1836 în stil Renaissance, după modelul vechilor palate romane.

München. Muzeul Național, fotografie făcută între 1860 – 1890 / Sursa: Library of Congress

„Ca niște simpli cetățeni”

După galeria de artă, „plecarăm a vizita muzeul”, cu o trăsură, cerând vizitiului „să nu mâne drept într-acolo, ci să ne ducă prin străzilele cele mai frumoase, ca să putem vedea edificii mai însemnate”.

Au trecut prin fața reședinței regale, „un edificiu nu prea mare, dar frumos” și a avut o poveste de spus:

Chiar ieșea o trăsură trasă de doi cai.

– Iaca regele și regina!, ne spuse vizitiul arătând către caretă.

Ne-am aruncat o privire de ochi într-acolo. În caretă ședea un bătrân onorabil cu o damă așișderea bătrână. Ambii erau îmbrăcați ca niște simpli cetățeni.

„Acesta e muzeul?”

Vizitiul a oprit în fața unei „case vechi” și i-a anunțat: „Iaca muzeul, domnilor”. „Nu e cu putință ca acest edificiu să fie muzeu”, spuneau călătorii, în vreme ce vizitiul susținea cu convingere că „acesta e muzeul, poftim, intrați numai”.

Au intrat și Iosif Vulcan a rememorat cu umor:

Nu zărirăm un suflet de om. Ce muzeu ciudat e ăsta – cugetam noi – unde niciun om nu se ivește! Ne suirăm în etajul întâi. Probarăm a deschide mai multe uși. În zadar. Toate erau încuiate. În fine, nimerirăm una care se deschise. Însă ce văzurăm înăuntru? Un biliard. Fără voie începurăm a râde. Biliard în muzeu? Așa ceva încă n-am mai văzut. Ne convinserăm că nu suntem în muzeu.

La coborâre, au întâlnit un domn care i-a lămurit ce era cu „muzeul”:

– Domnule, îl întrebarăm, acesta e muzeul?

– Da.

– Nu e cu putință.

– De ce?

– Pentru că noi la etajul întâi deschizând o ușă, înlăuntru văzurăm un biliard. Ei bine, domnul meu, pe la noi în muzee nu sunt biliarde.

Domnul nostru începu a surâde și apoi ne răspunse:

– Ah! Dumneavoastră sunteți în rătăcire, de bună seamă căutați atare muzeu științific, în care se găsesc felurite colecții…

– Da, da!

– Apoi acesta nu e astfel de muzeu, ci numai o simplă casină care se numește «Muzeu».

Englischer Garten / Grădina englezească | Foto: Georg Pettendorfer (fotograf, 1858–1945) / © Stadtarchiv München

După pățania cu muzeul-cazinou, au mers „în promenada cea mare”, numită „Grădina englezească”, pe care a descris-o „mare, curată și frumoasă”.

„Cum să nu fim interesați de biserica femeilor?”

Dintre biserici, au vizitat „cea mai interesantă și mai veche [n. cea mai veche este însă Peterskirche, biserica sfântul Petru], biserica femeilor”, Frauenkirche:

Trecând pe acolo intrarăm și noi a o vedea. Cum să nu fim interesați de biserica femeilor? Nu cugetați însă că înlăuntru găsirăm numai femei. Erau acolo și bărbați numeroși, care împreună cu femeile se rugau lui Dumnezeu cu cea mai adâncă pietate. Interiorul bisericii e foarte frumos. Aici e îngropat și regele Ludovic de Bavaria.

Înainte de a porni din nou la drum, seara au petrecut „o jumătate de oră” la unul dintre cele două teatre de atunci din oraș, „cel de curte”, ce era „în legătură cu reședința regească prin grădina de iarnă”.

  • Foto 5 – IosifVulcanMunchen
    „Uimiți de mărimea ei, ne grăbirăm a privi și noi statuia întreagă. Aceasta e așezată la marginea orașului pe un loc înalt, deci se vede încă de departe.” (Iosif Vulcan) | Statuia Bavaria, 1860 / Sursa: Library of Congress

„Căci München e un oraș frumos, mare, cult”

Impresii despre teatru, locuitori, oraș:

Reprezentația curgea foarte bine, teatrul era plin plinuț de ascultători. Astfel în München, în orice locuință a artei ne duserăm, în tot locul găsirăm mulți vizitatori, ceea ce dovedește gustul estetic al locuitorilor de acolo.

[…]

Peste o jumătate de oră eram la drumul de fier, de unde în scurt timp plecarăm către Strasbourg, ducând cu noi din München suvenirele cele cele mai dulci și plăcute – și suntem convinși că fiecare călător care s-a abătut prin München s-a despărțit de acolo cu asemenea simțăminte, căci München e un oraș frumos, mare, cult și traiul acolo – ieftin.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.