Site icon Editia de Dimineata

Bill Gates își va dona averea fundației sale

Bill Gates a anunțat într-un interviu că își va dona aproape întreaga avere, estimată la 107 miliarde de dolari, către fundația Gates.

Miliardarul american a precizat că fundația pe care o va deține se va închide în următorii 20 de ani.

Scopul său este să contribuie la eradicarea bolilor precum poliomielita și malaria, la reducerea deceselor evitabile în rândul femeilor și copiilor și la reducerea sărăciei la nivel mondial.

Este palpitant să avem atât de multe resurse încât să ne permitem să contribuim la aceste cauze”, a spus Bill Gates. potrivit mediafax.ro.

Gates este de părere că banii săi vor salva și îmbunătăți multe vieți. Chiar și după închiderea fundației, efectele vor fi pozitive.

Cred că 20 de ani este echilibrul corect între a oferi oamenilor cât mai mult cu scopul de a face progrese și de a-i face pe oameni să ia aminte, acum că acești bani vor dispărea”, a declarat Gates.

Exit mobile version