România are de la sfârșitul acestui an 35 de noi stațiuni turistice de interes local. Printre ele și orașul Caracal.
Știrea a produs instant un val de ironii pe rețelele de socializare. Dincolo de această reacție am decis, cu puținele informații pe care le avem, să descoperim ce (dacă) e ceva de vizitat în orașul despre care în popor se spune că aici s-ar fi răsturnat carul cu proști.
Din păcate în mentalul colectiv imaginea municipiului Caracal este legată, mai nou, de crimele lui Gheorghe Dincă decât de minunile, să recunoaștem, amuzante.
Lămurirea legendei (I). Carul cu proști
Ce e cu carul cu proști? Totul a pornit de la o întâmplare reală, care s-a petrecut după Revoluția din 1848. Mai mulți participanți la Revoluție s-au urcat într-o căruță și și-au manifestat bucuria după victoria obținută.
Căruța s-a răsturnat chiar în intersecția de la marginea orașului Caracal, dinspre Corabia. Așadar, jumătate din expresie este adevărată, dar întrebarea este de ce erau considerați acei oameni proști?
Trebuie să știți că, pe vremea respectivă, cuvântul ”prost” nu avea aceeași semnificație pe care o are în prezent. ”Proști” erau numiți toți revoluționarii și oamenii săraci, toți cei care veneau din popor și nu din clasa boierilor.
Lămurirea legendei (I). Cele șapte minuni
Acum că ne-am lămurit cu acest punct, trecem la următorul. Tot în popor circulă povestiri simpatice despre cele șapte minuni ale Caracalului. Par mai degrabă o colecție de poante.
Cele 7 minuni din Caracal:
- S-a construit un bloc şi s-a uitat macaraua în interior
- A luat foc sediul pompierilor
- S-a furat uşa poliţiei
- Cimitirul e pe strada Învierii
- Brutăria e construită pe strada Foametei
- Închisoarea e pe strada Libertăţii
- Există o singură şcoală şi se numeşte Şcoala nr. 2.
Aceasta este doar una dintre variante. O alta, de exemplu, specifică amplasarea fabricii de Gheață pe Strada Soarelui. Sau menționează ceasul din Gara Caracal ca având pe cadran patru liniuțe (drept scris roman) în dreptul orei 4.
Dincolo de caterinca specific românească s-a încercat și verificarea acestora. „Este adevărat că oraşul Caracal este renumit la noi în ţară prin «minunile» sale, dar acesta este un concept greşit. Nouă ne place să le considerăm mituri. Unele dintre ele au fost verificate şi, într-adevăr, au existat, iar altele rămân şi acum doar simple legende urbane. Am încercat şi noi să vedem dacă ele pot fi demonstrate că au existat sau nu“, declară muzeograful Sabin Popovici de la Muzeul Romanațiului Caracal.
Totuși, să spunem că din cele 7 minuni sunt câteva care se verifică. Sau sunt câteva care, chiar dacă nu fac parte dintre cele șapte, pot fi considerate minuni.
Unul dintre ele este ceasul din gară care are marcată ora 4 cu patru liniuțe verticale (IIII), în loc de tradiționalul scris roman IV.
Potrivit explicaţiilor specialiştilor în istorie de la Muzeul Romanaţiului din Caracal, ceasul a fost realizat de către faimosul ceasornicar francez Paul Garnier, care a trăit în perioada 1801-1869, şi care a folosit aceeaşi reprezentare a orei 4 pe toate ceasurile sale ce se regăsesc în multe locuri publice din lume.
Nici în hărțile vechi nici în cele noi nu prea apar străzi precum Învierii, Soarelui sau Foametei, însă apare o stradă a Libertății.
Ceea ce ne face să ne gândim că închisoarea de pe strada Libertății ar fi putut să existe. Ei bine, o hartă de la 1896 a orașului indică faptul că, la acea vreme, a existat o stradă cu denumirea respectivă, acum redenumită strada Iancu Jianu. Ei bine, pe fosta stradă a Libertăţii s-a aflat la un moment dat arestul Tribunalului Romanaţi. Clădirea a fost închisă imediat după Evenimentele din Decembrie 1989.
În fine, o altă legendă (sau “minune”) care a putut fi verificată este cea a incendiului care a cuprins cazarma pompierilor în anul 1928, și despre care se face referire în ziarele vremii.
Mergem la Caracal. Unde dormim?
Cam atât despre mituri, mitologie și minuni locale. Apreciem că în lipsa unui bun povestitor și a unui autobuz supraetajat model londonez, care să facă un circuit, ele nu pot fi ridicate la rangul de “minuni turistice”. Și nu știm dacă orașul va avea vreodată vreun autobuz londonez, atâta vreme cât cel mai vândut articol de încălțăminte sunt cizmele de cauciuc. Înțelegeți ce vreau să spun.
Dar haideți să presupunem că “turistul” nostru este suficient de masochist și vrea să verifice pe pielea lui acest lucru, așa că va intra pe internet să caute cazare. Că doar n-o dormi în gară sub ceasul IIII.
Orice căutare pe Booking în căutarea unui loc de pus capul în Caracal returnează patru răspunsuri. Două hoteluri și două apartamente/vile. Toate cotate undeva la nota 8+. Nici prea prea, nici foarte foarte.
O curiozitate, demnă de o nouă minune. Undeva în centru există un hotel cu numele pompos de… Edinburgh. Care este legătura între Capitala Scoției și cea a Județului Romanați?
Să sperăm că nu zgârcenia.
Ce trebuie să știți voi este că mai există și alte capacități de cazare în Caracal. Numai că ele au fost oferite/vândute militarilor care lucrează în apropiere la deja celebrul Radar de la Deveselu. Drept urmare este destul de dificil să găsești cazări relativ ok atunci când te “lupți” cu armata americană.
Apropo, să vă scoateți din cap – Radarul de la Deveselu nu se vizitează. Decât dacă vrei să verifici noua locație a Închisorii.
Bine, bine, dar ce vizităm?
“Teatrul”, veți spune. Și nu sunteți departe de adevăr. Templul Thaliei, care a devenit celebru și pentru că a luat la un moment dat foc imediat după renovare, teatrul, este mai mult o clădire simbolică pe harta orașului. Nu are actori angajați, nu are repertoriu și funcționează de obicei ca obiect butaforic atunci când miresele, fericite că au pus mâna pe vreun soldat american, aleg să facă poze în fața instituției. Dar să nu mergem către acea direcție, pentru că nu găsim nimic bun.
Așadar, Teatrul din Caracal funcționează cam ca Arcul de Triumf din București. O singură dată își respectă statutul de teatru, atunci când, în primăvară, are loc Festivalul de Teatru la Caracal. În rest găzduiește, mai mult simbolic, câte un eveniment din exterior. Anul acesta a adăpostit o ediție a “Pianului călător”, spectacolul de muzică și poezie „Joc în oglinzi”, premiera filmului “Rondul de noapte”, evenimente din Festivalul fesTin, Zilele Municipiului (evident) și piesa de teatru “Barza domnului ministru”. Cam atât, sper că nu am uitat nimic.
Într-un oraș în care mitologia spune că s-a furat ușa de la arestul poliției, nu ar trebui să ne așteptăm prea mult de la cultură, nu?
Și apropo de cultură. Și de film. Din cele două cinematografe ale orașului, doar unul a supreviețuit Revoluției. Anul trecut era în vânzare (după 20 de ani de nefuncționare), din păcate nu avem niciun update. Cel mai apropiat cinematograf este la Slatina, la 40 de km. Și aici tot unul funcționează.
Dacă sunteți sportiv, în fine, trebuie știut că Stadionul Parc arată bine, iar echipa de fotbal ACS Caracal este pe locul secund la egalitate cu prima clasată, ACS Oltul Curtișoara. Liga a 4-a.
Două la Primărie, unul la școala de băieți…
Intrăm pe site-ul primăriei, să vedem ce ne propun autoritățile.
Site-ul Primăriei, destul de ok realizat, menționează pe lista unităților de cultură, pe lângă teatru, Centrul cultural Municipal, Muzeul Romanațiului și Biblioteca Virgil Carianopol.
Parcul, Pinacoteca Marius Bunescu, Casa Memorială Iancu Jianu, Sinagoga Caracal și Foișorul de Foc sunt pe lista monumentelor istorice/turistice de vizitat.
Bijuteria Coroanei ar trebui să fie în acest caz Casa Memorială Iancu Jianu. În 1950, casa a fost cuprinsă de un puternic incendiu şi a rămas în paragină până în 1958, când a fost renovată de autorităţi şi amenajată ca muzeu de etnografie, apoi, din 1968, a devenit casă memorială. Din 2009 (deci de 13 ani!) casa se află iarăşi în plin proces de restaurare, numai că lipsa de fonduri face ca lucrările să bată pasul pe loc.
Încheiem aici turul nostru cultural-turistic prin Caracal, deși ar fi multe de spus. Poveștile (din trecut), încărcate de istorie, sunt frumoase. Să sperăm că vom avea parte și de unele încărcate de prezent, iar acestea nu vor fi doar povești. Altfel, listarea Caracalului în rândul stațiunilor de interes local nu va fi altceva decât o minune în plus care peste ani va trebui verificată.
UPDATE
Când zici că faci un material serios, bine documentat, vin can-can-urile peste tine, vrei nu vrei. Am verificat pe Google Maps un pont venit la redacție și suntem în măsură să vă informăm, în exclusivitate, despre o nouă minune. Cimitirul de pe strada Carpați a primit numărul 112, în urma unei renumerări. Dacă nici asta nu e karma…