19 ianuarie 2021, 19:07

Boboteaza la Iași, în anul 1647: „Binecuvântarea apei a fost urmată de bubuitul tunurilor și de uralele tuturor oamenilor”

„După aceea s-a ajuns la binecuvântarea apei, care a fost săvârșită asupra unui vas de argint, recitând rugăciuni și cădelnițând. Binecuvântarea apei a fost urmată de bubuitul tunurilor.”

Numit administrator apostolic, Marco Bandini, proaspăt sfințit arhiepiscop, a pornit în ziua de 3 septembrie 1644 spre Moldova din timpul domniei lui Vasile Lupu.

Născut la Skopje, la sfârșitul secolului al XVI-lea, în intervalul 1593–1598, numele lui a fost Bandulovic, de unde l-a italienizat în Bandini, nume sub care a rămas de altfel cunoscut.

Despre șederea lui în Moldova, în care a relatat și despre viața oamenilor, obiceiurile și sărbătorile lor, a scris în bogata lui operă în limba latină, Codex Bandinus, titlul original, publicată în 1648.

În 1895, istoricul V.A. Urechia a publicat prima dată lucrarea lui Badini în Analele Academiei Române. Pe lângă Codex, Marco Bandini a trimis numeroase scrisori din Moldova, ce au fost adunate și publicate în 1926.

„Aria rezervată pentru aceste ceremonii era în afara porții palatului într-un loc deschis și larg….” (Marco Bandini) | Cetatea din Iași, gravură dintr-o lucrare germană, tipărită în 1701 | Sursa: N.A.Bogdan, Orașul Iași, monografie istorică și socială

Slujba specială pentru domnitor

Una dintre descrierile interesante este cea a serbării bobotezei, despre care Bandini a scris în Vizitația Moldovei – Însemnări despre lucrurile din Moldova, cu titlul Sărbătoarea bobotezei, cum a fost serbată în anul 1647.

Reprezentant al ordinului catolic franciscan, Marco Bandini menționa că „nu am voit nici noi să lipsim din partea noastră” la o astfel de sărbătoare mare, prin urmare a fost organizată o procesiune „și din partea noastră, să oferim ceva văzului și auzului”.

În ajunul Bobotezei, „potrivit cu obiceiul și datina îndeobște urmată”, povestea Bandini, toți vlădicii sau episcopii ortodocși ai acestei țări (care sunt în număr de patru împreună cu mitropolitul), se adunau cu voievodul la Iași, la sediul mitropoliei. Aici se făcea o slujbă specială pentru domnitor „cu tămâie, agiasmă, sărutatul crucii și alte ceremonii și urându-i prin cântări o cârmuire fericită, ani fericiți și un mers norocos al lucrurilor”.

La catolici, sărbătoarea Bobotezei se mai numește și Ziua Regilor (Dia de Reis) | Sursă imagine: Vatican News

Ziua Regilor

La catolici, sărbătoarea Bobotezei se mai numește și Ziua Regilor (Dia de Reis), cu referire la închinarea celor trei magi sau regi de la răsărit. Despre alaiul lor, Bandini a scris, firește, cu încântare:

„12 copii îmbrăcați ca îngeri precedau corul preoților și de asemenea trei regi încoronați reprezentând taina acestei sărbători. Doi copii cu fața delicată purtau soarele și luna tăiate din lemn în felul acesta. Soarele în veșmânt de aur își răspândea razele strălucitoare și era aplicat pe fața copilului în așa fel ca să apară fruntea și obrazul îmbujorat și ca el să poată saluta nestingherit pe domn.

Tot astfel și fața plină a lunii de argint strălucea împodobită de nori diafani în chip de coroană, în așa fel ca fruntea și fața copilului să imite arta pictorului și să bucure ochii domnului și ai boierilor, iar glasul salutării când răsună să trezească admirație în sufletele tuturor.

Doi copii stând înaintea tronului domnului și în văzul boierilor, țineau scuturi cu stema domnului și cu cea a țării. Soarele și Luna, ca slujitori ai fericitei Fecioare, țineau chipul ei. Soarele se mișca spre răsărit și luna spre apus cu o mișcare tremurată”.

A amintit cum „domnul zâmbea cu fața veselă”, când auzea, rostite mai ales de copii, cuvântări și urări de an nou în latină, apoi în limba moldovenească:

A plăcut această felicitare în chip de urare întregii boierimi de la curte, dar cel mai mult chiar domnului care nu și-a întors niciodată ochii de la copiii care recitau și a privit totul până la capăt, ba zâmbind, ba încuviințând din cap, și la urmă a poruncit ca să se ofere vin în cupe de aur de către boierii săi în slujbă, iar când am plecat noi, ne-a dat un mic dar în bani.

Admirația pentru acest fel de sărbătorire a cuprins mai ales poporul și l-a tras până la casa parohială.

Vasile Lupu și prima sa soție, Tudosca, pictură murală de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași | Sursa foto

 

O ceremonie la care participa „însuși domnul”

La sărbătoarea de binecuvântare a apei, „făcută în prezența aproape a tuturor nobililor țării”, a participat „însuși domnul cu soția, cu fiii și cu toată curtea de boieri”. Bandini a descris întreaga ceremonie și a inclus amănunte semnificative despre participanții cei de seamă, felul în care erau îmbrăcați, așezați sau de cine erau înconjurați.

El însuși ședea pe un tron întors cu fața spre răsărit, cei doi fii micuți, unul de 7 și altul de 5 ani, ședeau la stânga pe alt tron la zece pași depărtare. Soția ședea pe un al treilea tron la 20 de pași de al domnului și la zece pași de al fiilor, ca să poată fi văzuți fiii așezați la mijloc.
[…]
La dreapta domnului, spre răsărit stătea cel mai aproape de domn postelnicul cu cei doi tovarăși, bucurându-se de același titlu, dar de o autoritate mai mică. Chiar în spatele tronului trei spătari, unul ținea sceptrul strălucind de mărgăritare, al doilea – iataganul, al treilea – sabia mare cu două tăișuri. După spătari erau zece sulițași și, în spatele acestora, 100 de pușcași pedeștri.

În jurul doamnei domnitorului, se aflau soțiile marilor boieri, toate „îmbrăcate în mătase și strălucind de colane și brățări. Doamnele erau păzite, scria Bandini, de 30 de sulițași și de 200 de pușcași pedeștri. Iar dincolo de aceștia, alți ostași, dar și trâmbițași, toboșari, „diferiți cântăreți din nai și muzicanți”.

Apoi, cât cuprindea privirea domnului, poporul:

Iar gloata rămasă întrecea numărul de 20.000 de oameni: Ori încotro își plimba domnul privirile din locul său de la centru, primea închinarea oamenilor de orice seamă și rang, care-și plecau capul în fața lui.

Doamna Ecaterina Cercheza, a doua soție a lui Vasile Lupu | Sursa: Călători străini despre Țările Române

Brățări, inele și colane strălucind de mărgăritare

Nu i-au scăpat lui Bandini detalii de genul accesoriilor purtate de domnitor și de soția lui și a făcut, cu acel prilej, și o descriere a celor doi. Prima soție a lui Vasile Lupu a fost Tudosca, fiica vornicului Costea Buciuc (Băcioc), unul dintre cei mai influenți boieri din vremea sa. După moartea ei, Vasile Lupu s-a recăsătorit în 1639 cu Ecaterina, nobilă cercheză.

Avea la haină bumbi în valoare de 100.000 de aurei. Doamna purta brățări, inele și colane strălucind de mărgăritare mari și rubine, valorând mai bine de 400.000 de aurei.

Domnul care nu este prea înalt, ci de o statură potrivită, cu fața oacheșă cu reflecte rumene și aurii, cu sprâncenele negre, fruntea înaltă, nasul spre acvilin, buzele puțin întredeschise, mustața și barba neagră, cu o expresie severă și o căutătură încă mai severă a ochilor, se înfățișa cu o maiestate împărăteasă.

Doamna cu fața rumenă mergând spre auriu, era asemenea unei împărătese însuflețită de îndurare și bunătate, de o statură potrivită, era vrednică de domn și cu o milostivire la care nu a apelat nimeni vreodată în zadar.

Vasile Lupu, portret | Sursa: Călători străini despre Țările Române

Coroana ce scânteia și crucea ce strălucea

Pe masa ceremonială – altarul – era un „basin de argint și șase sfeșnice tot de argint, iar pe al șaptelea, mai lung, îl ținea la masă un tânăr al domnului”.

În spatele mesei de ceremonie, erau două vase mari „pline cu apă ce trebuia sfințită”. În timpul ritualului, mitropolitul a purtat pe cap „o coroană ducală, toată de aur lucitor, scânteind de safirul șlefuit cu meșteșug și înstelată cu mărgăritare mari, nespus de scumpe”. În mână „o cruce de o palmă și jumătate, făcută cu o iscusință minunată din safir verde, cu aur fin pe margine, îi strălucea”.

În timp ce cantorii „psalmodiau ceva pe nas”, mitropolitul l-a „cădelnițat pe domn, pe fiii săi și pe soție”, ceea ce au făcut și ceilalți trei vlădici.

Apă sfinţită, 1882, pictură de Constantin Dimitrie Stahi | Muzeul Naţional de Artă, Sursa: Wikipedia, domeniu public

Apă binecuvântată, tunuri, muzică și urale

„După aceea s-a ajuns la binecuvântarea apei, care a fost săvârșită asupra unui vas de argint, recitând rugăciuni și cădelnițând. Binecuvântarea apei a fost urmată de bubuitul tunurilor și de uralele tuturor oamenilor din toate stările, pe lângă zgomotul bombardelor și modulația veselă a tuturor instrumentelor”, povestea Marco Bandini.

În tot acest timp, mitropolitul a luat din apa sfințită și „l-a stropit pe domn, pe fiii și pe soția acestuia, apoi întorcându-se la masa ceremonială a aghesmuit pe ceilalți vlădici și apoi pe boierii ce veneau să sărute crucea și să primească binecuvântarea”.

La sfârșit, „în sunetul și bătaia tobelor și tamburinelor”, au fost aduși din grajdurile domnești „24 de cai prea frumoși” care au fost și ei stropiți de mitropolit cu apă sfințită.

Ospățul domnesc

Când s-a încheiat ceremonia, mitropolitul și vlădicii „l-au însoțit pe domn la palat, fiind poftiți de el la ospăț și tratați din belșug, iar ceilalți monahi și popi au plecat acasă în dezordine și fără nici o rânduială”.

Prezentarea lui Marco Bandini dedicată bobotezei, cum a fost serbată în anul 1647, se încheia cu felul în care s-au retras cei rămași neinvitați la masa domnească. Alături de „cei trei regi magi”, scria Bandini, el și ceilalți din ordinul său au pornit „în procesiune, cântând împreună pe românește și pe latinește, atrăgând după noi până la casa parohială o bună parte a mulțimii haotice”.

Ziua de Bobotează, pictură de Ludovic Basarab | Sursa: galeriedearta.blogspot.com

În cel mai strașnic ger

Despre felul în care românii celebrau Boboteaza – „o zi foarte solemnă pentru Biserica Orientală” – a povestit și Anton-Maria Del Chiaro, în Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia, 1718, Revoluțiile Valahiei.
Acesta nota:

Boboteaza, care e zi foarte solemnă pentru Biserica Orientală, pentru botezul lui Cristos, paicii (n. soldații din garda personală a domnitorului) stropesc cu apă mirositoare obrazul celor în stare a mulţămi cu bacşiş şi chiar în ziua următoare, de Sf. Ioan, în cel mai straşnic ger, mulţimea se îmbrânceşte în râu, care în acea zi simbolizează Iordanul; unii amici mi-au povestit, că, pentru a se răzbuna împotriva cuiva, se plătea să fie aruncat în apă, iar dacă adversarul ferea mai mult, se arunca celălalt în apă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.