CITIRE

Boierul Matei Millo care a vrut să ajungă „un cine...

Boierul Matei Millo care a vrut să ajungă „un cineva”. „Aftior?… Să faci familia de ruşine? N-am bani pentru nebunia asta!”

„Cu teatrul nu se câștigă parale. Arta nu este marfă de speculă. Idealul nu se poate pune amanet. Actorul dă vorbe multe pentru parale puține. Teatrul e un cadru bogat pentru tablouri adesea mediocre. Cel ce urcă pe scenă, se urcă în cer, unde ceasul mâncării nu bate niciodată.”

Matei Millo s-a născut în satul Stolniceni-Prăjescu, în apropiere de Pașcani, în Principatul Moldovei, se pare că în ziua de 25 noiembrie 1814 (Dim. R. Rosetti în Dicționarul Contimporanilor a notat anul 1813), „spune unul care a citit în dosul unei icoane de argint”, scria G. Călinescu. A fost primul fiu al spătarului Vasile Millo și al Zamfirei.

Era dintr-o familie bună, cum însuși a mărturisit mai târziu: „Părinții mei boieri de neam din moși strămoși | De a lor vechi tradiții erau foarte geloși, | Pe mine mă creșteau în cuibu de mătasă, | Ca primul născut eram stăpân în casă! | Vreau să mă facă nobil ștrengaraș, | Un tener netrebnic, în fine, un cuconaș | De multe ori tata zice părintește: | Ascultă, băiete, și te potolește, | Cu prea multă carte nu voi să te amețesc | Nu vezi cei pricopsiți că mai toți nebunesc?”

De tânăr le-a zis părinților că vrea să fie actor. La auzul acelei dorințe, tatăl lui ar fi spus revoltat: „Aftior? De râsul lumii?… Să faci familia de ruşine?… N-am bani pentru nebunia asta!”

Totuși, tatăl lui s-a asigurat că băiatul va învăța ceea ce a considerat el că ar trebui să știe orice fiu de boier. De mic, Matei a luat lecții de greacă, franceză, germană, în casa părintească, cu profesori particulari, așa cum se obișnuia în acele timpuri în familiile cu stare. Greaca și franceza i-au fost pe plac, mai puțin germana.

Părinții l-au înscris apoi la un pension din Iași, „pansionatul dlui Victor Cuénim”, cum l-a amintit poetul vasile Alecsandri în Suvenire din viața mea. Acolo i-au fost colegi, printre alții, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. De Vasile Alecsandri l-a legat ulterior o lungă prietenie, poetul fiind un mare admirator al actorului. Pentru el a creat Chirița și cele mai multe dintre Cânticelele comice.

Matei Millo | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa World Digital Library

Matei Millo | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa World Digital Library

Matei a urmat apoi studii la Academia Mihăileană unde, printre profesori, l-a avut și pe Gheorghe Asachi. Când a avut 19 ani, școala a organizat un spectacol cu ocazia plecării din România a generalului Kiseleff. Atunci a jucat prima dată pe scenă, în fața unui public, chiar dacă acel „debut” a trecut neobservat. Tot de atunci datează și primele lui încercări dramatice, compuse sub influența profesorului său, Gheorghe Asachi.

„Fugi din școală și cu toată împotrivirea familiei plecă la Paris, unde studie arta dramatică. La întoarcerea în țară voește să debuteze pe scenă, dar unchiul său, fiind ministru, se împotrivește la aceasta, dându-i drept consolațiune direcțiunea teatrului din Iași, cu condițiune să nu joace. Într-o bună seară Millo calcă însă angajamentul său…” Acesta e un fragment din prezentarea scurtă făcută actorului Matei Millo de Dimitrie R. Rosetti în Dicționarul Contimporanilor, publicat în 1897.

În 1840, a mers la Paris. Unii spun că a fost trimis de tatăl său (acesta a murit în anul următor, iar Matei a trecut sub tutela unui unchi dinspre mamă, Iancu Prăjescu) ca să facă studii de inginerie.

  1. Călinescu scria: „Ce studii va fi făcut anume tânărul comis în capitala Franței, nu se știe. Ca să smulgă bani de la epitrop (tutore) îi descria expediții probabil imaginare prin munți cu școlarii și profesorii Universității de inginerie.”

A urmat cursuri de artă dramatică și, după cinci ani de viață pariziană, a revenit la Iași hotărât să fie actor, spre disperarea familiei. Un unchi, în acea perioadă ministru, i-a oferit un post important în conducerea Teatrului Național din Iași, alături de fiul domnitorului Alexandru Nicolae Suțu, omul politic și economistul Nicolae Suțu, care era director și acționar al instituției culturale. Contractul a fost semnat în 15 februarie 1846, pentru o perioadă de opt ani. Sarcina lui era să se ocupe în special de „dirijarea” Școalei declamatorii. Condiția pusă de unchi a fost să nu joace pe scenă.

Directorul general era Nicolae Suțu, Millo fiind „înadinsul învățător”, îndrumătorul artistic, în special al trupei naționale (era și o trupă franceză).

Matei Millo, în rolul Barbu Lăutaru | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Matei Millo, în rolul Barbu Lăutaru | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Millo și-a luat rolul în serios. A început să se ocupe de schimbarea atitudinii actorilor față de teatru și în mod special s-a străduit să aducă profesionalism în munca lor de până atunci. Cum erau moravurile acestora și cum se lucra în teatre am aflat de la Costache Caragiale din farsa lui O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi, „document viu de istorie teatrală, o evocare plină de miez și de prospețime a condițiilor în care se desfășura pe atunci viața teatrală ieșeană”, scria Mihai Vasiliu în Istoria teatrului românesc.

„În acel moment contradictoriu – rezultat din afirmarea îndrăzneață a dramaturgiei originale și, pe de o parte, din evoluția încă modestă a mijloacelor interpretative, iar, pe de altă parte, din lipsa unei organizări corespunzătoare, după patru ani de fluctuații nefericite în conducerea instituției intră în scena istoriei teatrului românesc una dintre marile sale personalități, Matei Millo”, nota Mihai Vasiliu.

Înainte de deschiderea stagiunii din 1846, Matei Millo a elaborat un regulament ce stabilea conduita în teatru, a cărui menire a fost „să asigure ordinea și disciplina în teatru, dar să și împiedice ieșirea instituției de sub controlul strict al cenzurii și, în general al autorității de stat”.

În regulamentul lui, Millo preciza că repetițiile sunt de două feluri – cele pentru învățat roluri și cele de ansamblu. Actorii trebuiau să fie prezenți până la sfârșitul actului întâi, chiar dacă nu joacă, pentru evitarea oricărei situații neprevăzute. Cei care refuzau rolul, puteau să fie amendați, iar la al treilea refuz, să fie dați afară fără alte obligații din partea teatrului.

Matei Millo, în rol travesti | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Matei Millo, în rol travesti | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Amenzi îi așteptau și pe cei care vor juca „cu neglijență”, dar și pe cei care intrau în biroul administrației și „uitau” să-și scoată pălăria.

Multe dintre prevederi aveau rolul de a organiza mai bine activitatea teatrală, însă în regulamentul lui Millo au fost și restricții de natură politică.

În Manualul Adinistrativ al Principatului Moldovei, publicat în 1855, se nota din regulamentul teatrului: „Este cu totul oprit fiecărui artist de a adăugi un cuvânt măcar rolului său, pe lângă cele cuprinse sub îngrijirea direcției, căci deosebit de pedeapsa ce o poate lua de la ocârmuire, el va plăti ștraf (amendă) de 1 galben pentru fiecare cuvânt adăugit în scris pentru rolul său, sau care în vremea reprezentațiilor a adăugit din gură înadins pentru vreun scop înrăutățit”.

Mihai Vasiliu scria că, la intrarea în vigoarea a regulamentului, domnitorul a dispus să fie citit „în auzul tuturor actorilor, pentru a nu se putea vreunul dintre actori apărea pe viitorime, cu cuvântul de neștiință”, iar un ofis (decret) domnesc ordona agăi să fie „cu cea mai de aproape luare aminte de a nu se urma cea mai mică abatere din cele prin el hotărâte, îngijindu-se totodată de a se executa fără prelungire măsurile cuvenite la orice întâmplare de nesupunere și neorânduială din partea oricăruia dintre actori”.

La 1 martie 1847, când avea 32–33 de ani, Matei Millo a încălcat promisiunea făcută unchiului-ministru și a debutat ca actor profesionist, „începând o carieră de mare strălucire”, menționa Mihai Vasiliu. A jucat atunci în teatrul de la Copou, într-o piesă în limba franceză.

„Într-o bună seară Millo calcă însă angajamentul său și joacă, dar intrarea sa pe scenă e întâmpinată cu fluerături din partea unei cabale întocmită de familia sa”, scria Dimitrie R. Rosetti în Dicționarul Contimporanilor.

Matei Millo în rolul Chir Gaitanis Loghiotatos din piesa Nunta țărănească de Vasile Alecsandri | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Matei Millo în rolul Chir Gaitanis Loghiotatos din piesa Nunta țărănească de Vasile Alecsandri | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Impresarul de teatru Gaby Michailescu amintea și el în Giganții teatrului românesc despre acel moment. Cum familia s-a tot străduit de la bun început să-i scoată din cap actoria, a trimis toată servitorimea la reprezentația despre care se auzise că îl va avea ca actor și pe Matei Millo. Când Millo a apărut pe scenă, aceștia, cu instrucțiuni clare de la stăpâni, au început să facă un zgomot infernal, să fluiere, să huiduie, până ce spectacolul a trebuit oprit.

Micul lor „spectacol” însă nu a avut efectul dorit. Millo nu s-a reîntors, cu remușcări, la familie, ca să rămână „un vrednic boier”. Dimpotrivă, această trudă a familiei de a-l împiedica să-și urmeze pasiunea pentru teatru l-a motivat și mai mult să nu renunțe. Și nu a renunțat.

„Actorul dă vorbe multe pe parale puţine. Cel ce se urcă pe scenă se urcă în cer, unde ceasul mâncării nu bate niciodată. Cinul boieresc nu-mi face nici rece, nici cald, şi de mă ţin de sfatul rudelor, am să rămân boierul Millo, om comun ca toţi ceilalţi Milleşti. Ca artist însă e altă vorbă, mă vor batjocori ai mei, dar cred că am să mor un cineva.” (Un fragment din Giganții teatrului românesc de Gaby Michailescu)

În cartea lui de amintiri, V.A.Urechia scria: „Intrarea boierului Matei Millo în teatru fu o adevărată revoluțiune. Boierimea, care nu mergea la Teatrul Național, atrasă de noul actor cu piesa Cucoana Chirița, își disputa acum lojile micului teatru”.

Intenția lui Millo, ca îndrumător artistic, a fost de a realiza „ansamblul scenic unitar și armonios”, ce punea bazele unei noi școli de interpretare teatrală.

În 1851, a pornit cu trupa de teatru din Iași într-o serie de turnee în câteva orașe din Moldova, iar în 1870, cu cea din București, a ajuns și în Ardeal, unde au avut loc spectacole în limba română.

Turneul a fost o cale de a câștiga bani și de a ieși din datorii. „Totdeauna încurcat și înglodat în daraveri de bani, plecase din Iași să-și «dreagă busuiocul», cum avea obicei să zică, la București. Strălucita sa reputațiune trecuse de mult însă hotarul la noi și numai vestea sosirii lui întețise neastâmpărul și nerăbdarea în toată lumea”, scria Dimitrie C.Olănescu-Asconia în Teatrul la români.

Pavilion din Parcul Copou, Iași, construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și demolat în 1989. A fost înlocuit cu o clădire ce adăpostește Muzeul Mihai Eminescu. Costumul purtat de actorul Matei Millo în rolul travesti din Baba Hârca este păstrat în acest muzeu. | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Pavilion din Parcul Copou, Iași, construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și demolat în 1989. A fost înlocuit cu o clădire ce adăpostește Muzeul Mihai Eminescu. Costumul purtat de actorul Matei Millo în rolul travesti din Baba Hârca este păstrat în acest muzeu. | Sursa: Wikipedia, domeniu public

La Focșani, trupa lui Millo a stat 20 de zile și a dat 15 reprezentații. Tot Dimitrie C.Olănescu-Asconia nota că acele spectacole au fost pentru focșăneni momente de desfătare sufletească, „cum nu mai avuseseră până atunci. Vestea despre Millo luase într-atâta proporțiunile unui eveniment, că veneau boierii de pe la moșii să-l vadă jucând și chiar Vodă cu Doamna se coborî, de două ori, de la Câmpina, într-adins pentru a se duce la teatru”.

Despre viața omului Matei Millo, G. Călinescu a mai amintit un moment din 1861, fără a oferi detalii. În 10 noiembrie, Eufrosina Pop, „actriță, poate Eufrosina Popescu, cea adorată de Eminescu, năștea un copil nelegitim Matei, probabil al lui Millo, care e naș”.

Intuiția l-a ajutat pe Millo să priceapă repede că „vântul viitoarei înfloriri artistice sufla mai puternic spre Țara Românească” și atunci a părăsit Moldova și s-a stabilit în București, „noul pămînt al făgăduinței”, cum îi spunea N.A.Bogdan, în Orașul Iași. Era iarna anului 1853.

Venirea lui la București, spunea Mihai Vasiliu, a accelerat „înflorirea vieții teatrale bucureștene, aducându-i un suflu nou”. În vara acelui an, a fost numit director artistic al trupei române, iar peste doi ani a preluat conducerea Teatrului cel Mare, în calitate de „concesionar”, garanția fiind dată de mai mulți oameni avuți. În câțiva ani, „preface și răstoarnă toate în teatru”. A introdus și în București principiile de bază aplicate și verificate la Iași. Pe lângă piese românești din autorul lui preferat, Alecsandri, a adăugat în repertoriu și capodopere ale literaturii dramatice universale. A fost o perioadă de succes ce a dus la atragerea unui public tot mai numeros la spectacole.

La București, Millo a jucat Baba Hârca, prima operetă românească, compusă de Alexandru Flechtenmacher pe un text scris de actor. Premiera a avut însă loc pe scena Teatrului Național din Iași, în 26 decembrie 1848, cu Matei Millo în rolul principal, în travesti. A jucat „îmbrăcat femeiește”, un travesti ce l-a făcut să rămână în istoria treatrului românesc și ca primul actor român într-un astfel de rol.

În București, când nu juca la Teatrul cel Mare – rolurile Chirița au rămas în memoria contemporanilor săi, „toți jucau bine. Millo era minunat”, scria Rudolf Suțu în Iașii de odinioară –, se ocupa de probleme administrative. A fost și profesor – în 1864, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înființat în București Conservatorul de artă dramatică (de „muzică și declamație”).

Matei Millo, litografie din 1881 de D. William aflată la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” din Galați | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Matei Millo, litografie din 1881 de D. William aflată la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” din Galați | Sursa: Wikipedia, domeniu public

În 1877, a avut loc reprezentația unui cântecel comic, Haine vechi sau zdrențele pilitice,pe care, ca să-l audă, chiar babele și-au deznodat părăluțele lor de înmormântare”, scria G. Călinescu.

Deși celebrat de public, toată viața s-a zbătut în datorii. La un moment dat, la Teatrul mare,  căpăta într-un an „o zi, două de reprezentație”. Tot G. Călinescu scria: „Millo era muribund, lăsat să piară. O amică se scandalizează. «Doamna mea – i se răspunde – tocmai piscurile cele mai nalte le lovește trăsnetul de preferință».

Gaby Michailescu povestea în Giganții teatrului românesc, cum, copleșit de datorii, Millo, actor și în viața de toate zilele, a făcut în așa fel încât ziarele să-i anunțe moartea. La aflarea tristei vești, reprezentanții ministerului, plini de compasiune și regret pentru pierderea unui om atât de valoros, nu stau pe gânduri și rapid au decis să fie alocată suma de 2000 pentru înmormântare. Millo, cel cât se poate de viu, a luat banii și a comentat cu amar: „Să mă îngropați îmi dați bani… Să trăiesc, nu!”

După o viață de teatru, în 1895, când avea deja o vârstă, a luat decizia să se retragă de pe scenă. Spectacolul de adio, Chirița la Iași, a avut loc în orașul unde și-a făcut debutul, la Iași.

Rudolf Suțu scria: „…ieșenii i-au făcut o manifestație grandioasă. Rechemat de nenumărate ori, Millo apare pe scenă înconjurat de membrii comitetului teatral de atunci […] a spus că uită de cei 80 de ani care’l apasă și se simte reîntinerit când vede că Iașul îi dă cea mai frumoasă răsplată a muncii.”

Matei Millo a murit în septembrie 1896, în București.

Matei Millo, în rolul unui boier bătrân | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

Matei Millo, în rolul unui boier bătrân | Fotografie de Károly Szathmári, 1864 | Sursa: World Digital Library

În Iașii de odinioară, Rudolf Suțu scria: „Mai bine de jumătate de secol a încântat și fermecat țara cu talentul și spiritul său scântâietor. […] Lumea boierască a fost furioasă pe acest fapt, căci Millo avea origine boierască. Dar dânsul se mulțumi cu aplauzele nesfârșite ale poporului. […] Millo a fost cel dintâi care s-a scuturat de searbăda declamație, de gesturi fantastice, pentru a ne da pe scenă oameni plini de viață, tipuri cunoscute de toți. Evreul Moise, cucoana Chirița, grecul Gelos, baba Hârca sunt ființi care au trăit, iar Millo n-a făcut decât să le eternizeze. […] N-a lăsat avere după dânsul, n-a lăsat pe nimeni în urma sa, dar numele său va trăi în vecie în inimile românilor a cărui fală era”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.