Site icon Editia de Dimineata

Brace for impact! Vin temperaturi de 37 – 38 de grade Celsius. Primele avertizări de canciulă din acest an în România

Miercuri-joi-vineri. Trei zile de caniculă, în toată țara. Meteorologii au emis deja o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru nouă judeţe din vestul, nordul – vestul şi centrul ţării şi o atenţionare cod galben pentru restul ţării.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, pe parcursul celor trei zile valul de căldură va fi persistent în vestul, nord-vestul şi local în centrul țării, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei. Se vor înregistra frecvent valori de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Cod Portocaliu

Judeţele ce se vor afla sub cod portocaliu sunt: Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa – Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, spun meteorologii.

Cum va fi vremea în București

Conform prognozei speciale pentru Capitală, în intervalul miercuri, ora 9.00 – vineri, ora 21.00, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Vor fi temperaturi maxime de 34-36 de grade şi minime de 18-21 de grade. De vineri după-amiază urmează o instabilitatea atmosferică accentuată, sunt posibile ploi și intensificări ale vântului.

Următoarele 10 zile sent și ele extrem de calde. Temperaurile vor urca până la 33 de grade, minimele nu vor scădea sub 18 grade.

Exit mobile version